Medic roman: “Noi, cei cativa, putini, cautam sa pastram cat de cat faclia. Pentru ca altfel e intuneric bezna”

Medicul roman Gabriel Diaconu a a postat pe retelele de socializare un mesaj manifest.

“Linistea. Cum se naste un studiu, respectiv cum trebuie sa arate un articol stiintific de calitate.

E fapt ca majoritatea zdrobitoare a romanilor nu au educatia minima sa inteleaga ce este acela un studiu, sau cate feluri de studii sunt pe lumea asta. De ce le facem? La ce bun? E suficient unul sau ne trebuie mai multe? Si asa mai departe.

Omul ignorant e prizonier impresiei. Deci usor, foarte usor de mintit.

Ignoranta hraneste gandirea magica, credinta in miracole si perceptia ca legile naturii pot fi suspendate dupa bunul plac de oricine cu putere suficienta.

Noi, care studiem natura, plecam de la premisa ca nu stim nimic, si nimic nu se leaga de nimic. De aici, din vidul absolut de informatie, pleaca toate studiile.

Drept urmare “un studiu” e un demers oarecare de aflare a unor informatii. Initial informatiile sunt descriptive. Raspund acronimului W5 (din limba engleza: what / ce, when/ cand, where/ unde, who/ cine si why/ de ce). Ultimul “w”, adica de ce, in faza descriptiva de studiu e o speculatie care ramane sa fie explorata. Explorarea ulterioara, analitica, cauta, ciudat, sa infirme “ipoteza nula”, respectiv sa poata confirma, matematic, ipoteza alternativa. Cum ca “nimic nu e legat de nimic” e fals, dar ceva e legat de altceva.

Sunt trei legaturi posibile intre lucruri: coincidente, corelatii, respectiv legaturi de cauzalitate.

Drept urmare CEL MAI GREU de dovedit, prin studiu, e cauzalitatea. Tine minte asta. In cele din urma sa tragi concluzia ca ceva a cauzat altceva, definitiv, poate ramane “un subiect care merita cercetare ulterioara”.

De-a lungul timpului pentru diverse fenomene s-au creionat diverse strategii, folosind instrumente matematice. Crucial, deci, devine ca – indiferent ce faci – in cele din urma datele pe care le obtii sa aiba o expresie corespondenta matematica. “Nu” devine “0” si ”da” devine “1”. Masuram lucruri. Cream scoruri. Operationalizam.

Citeste si articolul :   Medic roman, revolatat de situatia din Romania: "Spartan, decidem viata tuturor copiilor mai sarmani, mai bolnavi"

Acest proces, de transformare a realitatii in numere care apoi sa fie supuse analizei matematice, e un pas imens. Dar si o sursa de vulnerabilitate. De la momentul conversiei, stii ca lucrurile o pot lua foarte usor razna.

Majoritatea studiilor trec printr-un proces de analiza matematica folosind probabilitati, procente, respectiv relatia dintre elemente pe care le numim “variabile” cu bun motiv. Ele “iau valori” discrete, intr-un anumit interval.

Discretia intervalului e o alta vulnerabilitate. Sa dau un exemplu. Ion are inaltimea de 1.75 m. Gheorghe de 1.76 m. Daca “rotunjim” la o singura zecimala, amandoi au aceeasi inaltime. Daca exprimam in centimetri, nu. Drept urmare natura “expresiei discrete” a intervalului poate pune probleme.

Alteori nu e cazul. Daca vorbim de tensiunea arteriala sistolica, sau de indicele de masa corporala, avem valori fara virgula.

Relatia dintre variabile poate fi exprimata la nivelul corelational prin aplicarea anumitor formule derivate din teoria probabilitatii. Spunem atunci despre doua variabile ca “se coreleaza” sau nu.

De cele mai multe ori valoarea / procentul de corelatie e bi-directional, adica de proportionalitate. Alteori nu.

Orice student de stiinta ar trebui sa poate face o analiza pana la acest nivel. In fapt, n-ar trebui sa aiba voie sa mearga mai departe fara sa stie cum se face asta. In Romania sunt profesori universitari cu doctorate luate care habar n-au de ce am scris eu aici. E fapt.

Modelele matematice ajung, de la un punct incolo, sa fie incredibil de complexe. Folosesc straturi. Folosesc altfel de distributii decat cea “normala”. Ies din spiritul algebrei traditionale catre modele quadratice sau polinomiale. Sunt lucruri care nu pot fi altfel demonstrate decat folosind algoritmuri foarte, foarte complicate.

Citeste si articolul :   Medic roman: "Ca sa fie clar si definitiv. Minciuni cu tratamente minune"

Cei ce studiem stiinta nu ne oprim niciodata din invatat. Pentru ca nu stim niciodata destul.

Exista in cercetare legea “publica sau pieri”. De fapt, in cercetare, e foarte greu sa publici. Dar e o mandrie sa o faci. Nu e ca pe internet, unde oricine poate scrie ce vrea. Si nu e ca in unele reviste romanesti, unde iti “cumperi” locul pentru fituica ta absolut nula stiintific.

Manuscrisul dureaza uneori ani de zile. E copilul tau. Sunt articole care mi-au furat ani din viata, si nopti fara numar. Il redactezi cu greu. Are si el forma, rigoarea si formatul lui. Ca autor am fost compulsiv. Ca recenzor de articole neiertator. Pentru ca si ceilalti au fost neiertatori cu articolele mele, inainte sa fie publicate.

Odata “depus”, trimis spre publicare, articolul tau va fi dat, anonim, unei echipe de trei recenzori independenti, fiecare expert in domeniul lui. Treaba lor? Sa iti distruga munca. Nu cu talent. Cu Argument. Ei cauta sa gaseasca fiecare crapatura in demersul tau. Atat in formularea ipotezei, metodei de lucru, dar si interpretarea rezultatelor.

Au fost dati cand am plans de nervi, pentru ca aveau dreptate. Alteori de fericire, pentru ca le-am dat in cap. Un studiu “de autor” este o munca titanica. Odata primite recenziile ai o sansa sa raspunzi. Ca la proces. Iar apoi echipa editoriala a jurnalului iti va spune, sau nu, daca articolul tau e acceptat.

Citeste si articolul :   Dupa ce a incercat sa se infecteze cu coronavirus, Viorel Catarama se pregateste pentru ce e mai rau

Eu sunt multumit cu cariera mea. Am iesit din zona academica inainte de 30 de ani, si am continuat sa public, select, destul de rar si destul de prudent. Am fost ofiter stiintific intr-o sectiune WPA, deci responsabil cu rigoarea publicatiilor colegilor de sectiune inainte de a fi trimise spre publicare.

Am fost, si sunt recenzor pentru diverse jurnale de specialitate. Si am fost, si sunt, expert invitat sa participe la formularea unor criterii “de cercetare” a anumitor axe de boli. Romania este o tara in marasm stiintific. Suntem 100 de ani in urma altor tari. E rusinos. Majoritatea romanilor care ne fac mandri sunt racolati de universitati din afara, pentru ca la noi domeniul este ignorat, sau – si mai rau – batjocorit.

Aceste randuri, deci, sunt doar o scurta depozitie in favoarea argumentului ca nu stim stiinta in tara asta. Iar, nestiind, nu putem pretinde putiinta. E domnia prostiei si a analfabetismului, dublata de tupeu.

Speranta ramane. Ca daca totusi denuntam asta, poate copiii de astazi vor iubi stiinta de maine. Poate vor avea foame. Poate vor fi mai multi. Noi, cei cativa, putini, cautam sa pastram cat de cat faclia. Pentru ca altfel e intuneric bezna”, a scris medicul pe pagina sa de Facebook.

Autor