Medic roman: “Nu poti sa intorci roata, si mortul de la mormant”

Medicul Gabriel Diaconu revine cu un nou mesaj pe pagina sa de Facebook.

“Bezna. Certificatul verde. De ce, chiar daca ai trecut prin boala, sau te-ai testat si ai anticorpi, trebuie totusi sa te vaccinezi pentru tidula cu pricina.
Zilele acestea ne uitam, fara surprindere, cum progresul vaccinarii in Romania impotriva COVID-19 incetineste. Deindata ce formula propusa in Parlament pentru un ”green-pass” sau certificat verde a cazut la vot, oamenii si-au reluat obiceiurile.

Imi spunea cineva mai devreme ca, la fabrica unde lucreaza (unde se fabrica subansamble importante pentru industria de masini), doar un sfert de personal e vaccinat. Periodic au focare de COVID, munca este fragmentata, oamenii sunt trimisi in kurtz-arbeit (care e mai mult sau mai putin pe hartie).

In acelasi timp, pe mesageria personala imi scrie un pacient ca nu poate ajunge astazi la clinica, pentru ca se simte rau de ieri si i-a iesit pozitiv testul rapid.

Publicitate

De dimineata am discutat cu un amic avocat care se simte rau, cu simptome de COVID, de o saptamana. Testele rapide facute acasa i-au iesit negative, nu s-a testat RT-PCR, nu a vorbit cu medicul, isi masoara doar saturatia de oxigen care ramane buna (deocamdata), macar ca tusea ca un cosar.

Care sunt premisele, care este adevarul?

Da, adevarul este ca trecerea prin boala genereaza o forma de imunitate ”naturala” la COVID, drept urmare riscul ulterior (pana acum) de reinfectie este mic. Nu este zero. Sunt oameni care au facut forme grave, letale de COVID la distanta de prima lor infectie (documentata? cunoscuta si tratata? greu de zis).

La fel de bine este adevarat ca si cei vaccinati pot sa contacteze corona, si sa aiba simptome, respectiv sa transmita virusul. Pe de alta parte, si inclusiv recenzii recente CDC o arata, vaccinurile actuale scad cu un ordin de marime de 10 – 15 ori transmiterea intre doua persoane vaccinate. E de altfel motivul pentru care, in tarile cu acoperire vaccinala mare, sau foarte mare, raspandirea acestui patogen este in prezent controlata.

Citeste si articolul :   Medic roman: "Sa nu uiti, draga prietene, ca noi, suntem cei care te scoatem cu ranga dintre fiare. Nu multimea de gura-casca"

Nu in Romania.

Un green-pass ”de imunitate” este o idee foarte naiva, de fapt. Nici ideea unui ”green-pass” de vaccinare nu este intru totul isteata, si unii au criticat-o ca ar fi o forma de ”obligativitate indirecta”, prin care limitezi drepturi si libertati ale persoanei ne-vaccinate. Lucru de altfel demn de o dezbatere in conditii normale de presiune si temperatura sociala.

Dar nu in criza. Nu cand Romania conduce, la nivel mondial (!) si este o pustula infectioasa pe harta Europei. In momentul de fata, un green-pass vaccinal, dar si o forma de obligativitate a vaccinarii, devin imediat necesare incat sa putem controla si numarul de cazuri (momentan in scadere, si pe fondul cazurilor nou inregistrate, undeva la 500.000 / dar posibil mult mai mult, dar si adaugarii a peste 1 milion de persoane vaccinate in cam aceeasi perioada).

Care a fost pretul?

Pe fondul ciorovaielii imbecile pe diverse straturi ale societatii, peste 15.000 de romani au murit de COVID in ultimele 4 – 5 saptamani.

Ce-i drept, dintre cei peste 1 milion de vaccinati ”autentic” (nu borfasi care si-au falsificat certificatul de vaccinare), cateva sute totusi s-au prapadit.

Sute, la zeci de mii.

N-ar trebui sa ai multa scoala sa intelegi miza, dar si proportia, catastrofei care face din adoptarea unei astfel de strategii o masura extraordinara, cu titlu exceptional, si care tinteste salvarea de vieti, dar si pastrarea in functiune a educatiei, economiei, serviciilor in general.

Citeste si articolul :   Memoriile Vioricai Dancila: „Ciolacu mi-a spus ca trebuie sa vorbim. A venit la mine acasa, unde a jucat o piesa de teatru foarte proasta.

Voi va stergeti la fund cu pasaportul de vaccinare, dar nu mai aveti loc in spitale pentru bolnavi – indiferent de boala de care sufera – si dintre care unii vor muri ne-tratati de bolile lor.

Voi va stergeti la fund cu green-pass-ul COVID, dar copiii vostri stau acasa si fac scoala online. Cabinetele de psihiatrie si psihologie se aglomereaza de cazuri de patologie acuta, care de fapt este de claustrare, de alienare sociala.

Cand vorbim de preturile la pompa, la magazin, la utilitati, toata lumea sare ca arsa, dar pandemia corupe tot ce atinge, si a ajuns sa atinga si fundatia economiei tarilor. Eu inteleg sa urli pentru dreptul tau la teoria conspiratiei, dar si cand te arde la buzunar tot mai urli?

Gandirea irationala este, in mare, centrata pe prevalenta unor idei care nu sufera critica sau scrutin. Poti sa vezi lipsa logicii, poti sa vezi intensitatea sentintelor.

La spalatoria unde merg cu masina, gol. Nu mai spala oamenii masini. Pentru ca nu mai circula la fel de mult cu ele. Ai zice ca facem bine naturii, poluam mai putin. Dar e fals. Ardem mai mult curent electric, drept urmare lasa ca nu pedalam noi, fumega centrala sa livreze curent populatiei. Cum o dai nu-i bine.

Drept urmare discordia politica naste monstri. Si – desi sunt simpatice anecdotic – ideile de ”testare monstruoasa in masa” nu sunt aplicabile. Pentru ca omul nu stie sa se testeze. Scuipa in test, baga batul doar un pic in nara. Ce interes are sa-i iasa pozitiv? Ca acolo e laie sau balaie.

Vrem, vreau introducerea pasapoartelor de vaccinare pentru ca, fie prezenta totusi coruptia (vaccinari la ”vata” sau ”la chiuveta”) este un mijloc empiric prin care poti masura starea de imunizare a populatiei. Ai o metrica. Ai un barometru. In rest sunt pareri si zulufi. C-o fi 60% populatie trecuta prin boala, c-o fi bine facut studiul care arata c-au trecut prin infectie vreo 50%, toate sunt speculatii.

Citeste si articolul :   Medic roman: "Ne vom trezi, intr-o zi. Putine lucruri sunt previzibile pe lumea asta, dar ca ne vom trezi e cert."

Sapte milioane de vaccinati sunt 7.000.000 de injectii facute, din care hai, poate 10.000 sunt la bezna. Dar dintre cele la bezna oamenii tot fac boala, si poate ajung mai apoi la spital.

Mila mi-e de cei multi, si de mintea romanului cea de pe urma. Ce sa le mai facem, acum, celor atat de multi care regreta decizia luata? Nu poti sa intorci roata, si mortul de la mormant. Dar ma gandesc, de fiecare data cand scriu, de fiecare data cand vorbesc: hai, ca poate mai scutesti unul. Hai, ca poate mai tragi unul inapoi.

Si pe mine ma tine, asta, motivat. Pentru ca am fost printre primii vaccinati. Si ma bucur ca milioane de romani au facut-o. Dar nu-mi da pace gandul ca mai sunt atat de multi, spice in calea coasei. Buni, rai, tot oameni sunt. Nu-i musai sa moara cat sa tot socotim rata de fatalitate prin boala”, a scris medicul pe reteaua de socializare.

Publicitate

Publicitate

Autor

Autor: Drimboi Petre

Petre este editor al ziarului online fabricatinromania.info si a studiat jurnalismul. Are o experienta de 4 ani. S-a evidentiat ca jurnalist in proiectul stiriactuale.net. Este pasionat de politica, sport si sanatate. A lucrat pe teme de stiri, politica, sanatate si sport.