Medicul Gabriel Diaconu a postat un mesaj dur pe o pagina de socializare.
“Am cateva obiceiuri, indaratnice ai putea deja spune. Ma intorc periodic la lecturi despre cum a prins radacini comunismul in Romania. Primele miscari ale viermelui. Revad scene din viata lui Ceausescu, iar aici cel mai de pret e documentarul mamut al lui Ujica/ Autobiografia lui. A Mult-iubitului Tovaras Secretar General.
E si faptul ca mi-a marcat primii 10 ani de viata, cand se formeaza nucleul personalitatii. Dar si intuitia, mult mai tarziu, ca si astazi vedem, vii si ne-alterate, ramasite ale acelui ev, cand Romania a fost cusca pentru un monstruos experiment social la scara mare.
Re-educarea individului. Si dibuirea ”omului nou”.
Publicitate
Un anume paragraf al tragediei ma intereseaza, mai exact perioada ”frumoasa” a comunismului ceausist, primii 10 ani dupa moartea lui Gheorghiu-Dej. E deceniul in care si parintii mei si-au terminat studiile universitare. E momentul dincolo de care o intreaga generatie de parinti s-a nascut. E locul de bastina al celor care, astazi, sunt fie asistati social, fie ”masa pensionarilor” cu toate necazurile, si neputintele lor.
E o scena in filmul lui Ujica, prinsa pe pelicula poate voit, poate nu. Tovarasul e pe camp (ura, draguta mea), insotit de o delegatie, in timp ce o combina treiera porumbul. Se discuta cum ar trebui sa arate o combina agricola. Insist, ”se discuta” cum ar trebui sa arate o combina agricola. Aceasta formulare este un simptom al vremii. Nu stim cine discuta. Habar n-avem cine sunt protagonistii, unde-i axa responsabilitatii. Doar ca ”se discuta”.
Ceausescu explica viziunea lui despre o combina agricola. Astazi, de la adapostul prezentului, in lumea pe care-o traim, fireste ca te intrebi: ce pregatire avea Ceausescu sa aiba, cu adevarat, viziuni despre o combina agricola? Omul poate se pricepea la cizme, la caiele, la cum sa bati cu ciocanelul in talpa. Dar la combine?
Fapt este ca spune, despre viziunea lui, cam ce-ar trebui sa faca o combina agricola. Cum ca pe-o parte secera, dupa care pe-o parte ies stiuletii si pe cealalta balotii. Ceausescu e multumit, are gandirea clara. Deci o combina cam asta ar trebui sa faca, si putem s-o facem si noi, spune el.
O voce, nu-ti dai seama a cui e, dar intuiesti ca e sarmanul inginer mecanic, om care n-avea doar viziuni despre combine, dar si stia cu ce se mananca una, ii da umil dreptate. Nu cred, continua Ceausescu, nu cred ca e imposibil de facut. La care celalalt raspunde da, o sa facem, o sa gandim, o sa.
Scena, ca si multe altele, e de un comic absurd. Cum, te intrebi, sa lasi vreodata lucrurile la indemana unui inept umflat ideologic, sa decida soarta pana si a unei combine agricole?
Teroarea oricarui regim opresiv e lantul pe care-l pune de gatul constiintei. Dar nu e suficient. Democratia ”originala”, in fapt dictatura unora care-si iau seva de la ”popor”, nu poate functiona decat daca in puncte cheie ale oranduirii pui, din loc in loc, clone ale Tovarasului. Alti ”tovarasi” mai mici, dar simetric inepti. Simetric analfabeti. Oglinzi de oglinjoara, si fiecare-i cel mai frumoasa (sic!) din tara.
Metastaza sinistra curge prin timp, rezista schimbarilor de regim, nestingherita, ca o otrava. Are ceva estetic, admirabil, e rezistenta la tumult. ”Sunt soldat credincios al partidului”, spune Ceausescu in alta parte, cand primeste – de la Universitatea Bucuresti – titlul de ”Doctor Honoris Causa”. Doctor Honoris Causa pentru un om care isi falsificase, lucru de larga raspandire si arhi-cunoscut – biografia academica!
Astazi, cu roata timpului atat de intoarsa si la atata amar de vreme, practic o jumatate de veac si mai bine, de la momentele de care povestesc, ce vedem cu ochiul liber?
Pai vedem in continuare premieri care dau indicatii pretioase, soapta la ureche de la consilieri slugarnici. Vedem politicieni ridicati de la cornul plugului si care nu stiu formula chimica a apei dar care, in discurs, sunt vizionarii Sanatatii.
Vedem lichele credincioase care decid, pentru cei multi, destin si parcurs, viata si greutati.
Intra in scena Sorin Campeanu, ministru erudit al Educatiei natiei. S-a hotarat domnia sa ca cel mai bine e sa lase scolile sa umble vii prin cucuruzul COVID-19 la o rata de vaccinare de 60%.
Nu 50%. Nu 90%. Nu. 60%. Ce l-o fi manat in lupta pe absolventul de FIFIM, instruit in indiguiri si sisteme de irigatii, odinioara? Care i-a fost sclipirea, unde-i proverbiala combina agricola din poveste?
Fara sa pretind a sti adevarata istorie, propun ca ipoteza urmatorul act decizional, demn de un copil de clasa a II-a: cum stam cu scolile? Tovarase, stam prost, in majoritatea cazurilor profesorii sunt vaccinati cam 50 – 60%. Dar nu mai mult. Pai e bine! Nu e bine, ma iertati tovarase, e cam putin.
Paharul e pe jumatate plin! – si-o fi propus Cimpeanu. Ii mai motivam un pic, le dam un imbold, ii anuntam ca sunt pe-aproape si dupa aceea gata. Sa ramana 60%.
Arbitrarul dement al deciziei face ca bezna sa coboare, din trecut, peste minti ale oamenilor care au o memorie procedurala a lucrurilor. Te supui. Injuri printre dinti in fata sfidarii oricarei logici. Si-apoi continui experimentul, o stranie combinatie de Stanford si Milgram, in care iti spui: ”bai, daca zis-a Ministrul, adevar sa fie!”. Si-apoi tragi un bici peste cei de sub tine, ca doar si prostia lor a creat loc, pe lantul trofic, unor astfel de imbecili”, a scris Gabriel Diaconu pe Facebook.
Publicitate
Publicitate