Medicul Gabriel Diaconu face o analiza a campaniei de vaccinare.
Bezna. Haos. Legatura dintre craci de prun si comportamentul social, respectiv fibrilatia atriala.
Avertisment: urmatoarele randuri sunt destinate unui public minim informat stiintific si academic. Pentru toti ceilalti cel mai probabil ca nu au absolut niciun sens.
Prunii cresc foarte ciudat. Nu sunt copaci ”armoniosi” cum sunt brazii, sau stejarii. Poti sa propui, mai mult, ca nu exista doi pruni la fel. Daca sunt pe relief plan au o anumita configuratie. Daca-i pui pe-un deal se stramba, se incovoaie, se contorsioneaza ca sub mana unui zeu pervers. Crengile se despart in falange hidoase, noduroase, care apoi desprind alte crengute, din ce in ce mai subtiri. Nu exista ordine. Doar dezordine.
Publicitate
Printre cele mai ciudate cadouri pe care mi le-a facut vreodata maica-mea, desi nici nu cred ca-si aduce aminte, a fost o discheta, acum foarte multi ani, undeva prin 1994.
Era un program foarte mic pe care, daca-l lansai, vedeai setul Mandelbrot si fractalii pe care ii genereaza. Teoria haosului are origini foarte vechi, dar o formulare coerenta foarte noua in raport cu alte laturi ale stiintei.
De fapt este o stiinta despre stiinte, ale carei aplicabilitati sunt pretutindeni, de la cum se comporta o racheta balistica in zbor pana la cum se propaga stranutul sau se comporta o particula intr-un accelerator. Si are la baza observatia fina ca, in natura, lucrurile foarte rar au o geometrie care sa aproximeze macar obiectele pe care le inveti tu la scoala: patrate, triunghiuri, cercuri.
Co-linearitatea a fost una dintre obsesiile lui Euclid, omul care printre altele a lasat eternitatii axioma ca doua drepte paralele se intalnesc la infinit. Poezie curata. Dar, cand vine vorba de doua sau mai multe sisteme care interactioneaza intre ele, spatiul in care unul depinde liniar de celalalt e de fapt foarte ingust, si are de-a face – spune teoria haosului – dramatic de mult cu ”conditiile initiale”.
Aceste ”conditii initiale” sunt, in viata reala, in universul perceput, imposibil de determinat cu maxima acuratete. Indiferent cat de fina masurarea, indiferent cat de performant aparatul de masura, eroarea inerenta este acolo si nu poti merge mai departe fara sa-i dai seama. Fara sa o pui, si pe ea, in model.
Mama mea este meteorolog. Are un doctorat in fizica atmosferei. Ma gandesc, astazi, ca era familiarizata cu lucrarea lui Lorenz ”Curgerea deterministica non-periodica a fluidelor”, articolul care – cel mai probabil – a lansat in istorie teoria haosului. M-am gandit de multe ori la Mandelbrot de-a lungul vietii mele de psihiatru.
Studiul turbulentelor era, inca dinainte, un domeniu ciudat, excentric de interes al fizicienilor, matematicienilor. Comportamentul si dinamica anumitor obiecte care pareau ca sfideaza legile lui Newton faceau obiectul multor conversatii mai mult soptite, de teama sa nu genereze rasete sau, mai rau, dispret si stigma profesionala.
Dar, astazi, stim ca fara haos nu se poate. Nu se poate sa construiesti computere. Nu se poate sa inalti zgarie nori. Nu se poate sa faci medicina performanta si sa intervii micro-chirurgical. Si nu se poate sa faci sanatate publica.
In timp ce revedeam, aseara, un documentar despre viata lui Benoit Mandelbrot, am avut un mic moment de revelatie. Ca si cum pana atunci as fi fost orb, sau prost, sau amandoua.
Suntem toti niste idioti! – mi-am spus. Bineinteles ca evolutia cazurilor de COVID este oscilanta! Bineinteles ca sunt perioade intense si perioade de ”relaxare”. Evident ca acelasi ciclu il urmeaza si rata de vaccinare, cata vreme nu intervii, sistemic, asupra ei, si e doar o functie complexa de interactiune sociala, informare, disponibilitate samd.
Finalmente, evident ca exista o relatie colineara despre cat de multi oameni fac boala, mor respectiv se vaccineaza, atata vreme cat sistemul are o entropie (o stare de dezorganizare) mica. Dar pe masura ce sistemul se agita (imagineaza-ti un glob din acelea care are un fel de fulgi intr-un fluid), traiectoria evolutiva a cazurilor, dar si periferia lor (ca fenomen) va inceta sa aiba, grafic, forma unei exponentiale (care e de fapt o corectie logaritmica a unui ”fierastrau” de cazuri zilnice).
O vedem gresit in spatiu.
De fapt va lua forma oscilatorului Lorenz. Pe masura ce lucrurile progreseaza, vei vedea ”fractura”, mai exact dimensiunea fractalica, a problemei.
Fara doar si poate ca numarul de internari in spital pare ca progreseaza liniar. Dar el nu ramane corelat, fin, cu numarul de decese.
Fara doar si poate ca poti aloca o functie de corelatie dintre numarul de cazuri si cati oameni se vaccineaza in raspuns la asta. Dar, macar intuitiv, poti sa-ti dai seama ca nu are sens afirmatia ”exista o corelatie intre infectari si vaccinari” la nivelul proportionalitatii directe. In spatiul de care vorbesc, se poate intampla ca, paradoxal, ”miscarea” sa insemne multi infectati, dar putini vaccinati. Comportament turbulent. Haos.
Rezistenta la inaintare, fortele care actioneaza asupra spatiului pe care trebuie sa-l umple o pandemie, fac sa apara efecte foarte ciudate, unele care pun probleme modelarii ”evolutiei” unei infectii contagioase cum este COVD-19.
Spre exemplu da, la un moment dat ”prezenta” COVID, comunitara, devine aparenta pentru multi oameni. Ajunge, cum se spune, ”la usa ta”. Face un coleg de birou, moare o vecina, auzi de o ruda ca e intubata in spital. E ca norul de furtuna, acum era soare afara si in cateva minute il vezi in departare. De aici incepe o alta oscilatie: unii se duc, se vaccineaza (sau o fac pentru ca intervin niste masuri etc), dupa care sistemul atinge un nou prag de echilibru. In acel prag de echilibru nu se mai intampla, pentru o vreme, multe evenimente noi, si dinamica evolutiei capata, parca, o noua geometrie. Dar e doar aparenta, pentru ca ”orbitele” traiectoriilor pe acest oscilator sunt haotice.
Drept urmare poti sa ai ceea ce expertii lui peste prajit numesc ”platou” sau ”scadere” de cazuri, dar in fapt sa fii pe o curba al carei urmator moment sa fie o noua volta, prilejuita ori ba de fenomene turbulente, ca sunt de natura sociala sau nu.
O politica de sanatate publica trebuie sa ia in considerare haosul.
Imagineaza-ti inima. Inima are propriul e ”circuit” nervos. Exista o aglomerare de celule, in (hai sa-i spunem) ”capul” inimii care au o abilitate extraordinara: descarca, ritmic, curent electric. I se spune abilitate de ”pace-maker” (”creator de pas”). Acest curent electric pleaca de acolo, si printr-un circuit pre-stabilit se distribuie dinspre capat, spre ”coada” inimii (ventriculii) si astfel are loc contractia muschiului care da functia de pompa a cordului. Poti, pe un grafic, sa desenezi oscilatia pulsului unei persoane pe parcursul unui interval de timp. E ritmica.
Deja de cateva zeci de ani, cand vine vorba de diferentele dintre contractia ritmica, respectiv aritmica, a inimii, stim ca elementul cheie nu e faza de potential electric (cand curentul ”circula” cu mesaj), cat faza de relaxare a inimii. Vei vrea sa fii un pic atent aici.
Faza de relaxare a inimii. In aceasta faza de relaxare, functie de o suma de variabile si parametri, poate creste, sau nu, riscul de ”turbulenta”, unde turbulenta inseamna transmiterea haotica de semnal electric si, deci, contractie ineficienta si – in cele din urma – asistola, sau pierderea abilitatii contractile. Adica moarte.
Legatura dintre contractiile inimii si comportamentul social e intima.
Cu cat mai turbulenta perioada de relaxare, cu atat mai greu de prezis faza de contractie. Devine, deci, important sa stii ”cand” si ”cat” sa relaxezi un sistem complex. Urmarile, consecintele potentiale sunt foarte importante.
Spre exemplu, vorbind despre ”imunitatea de turma” sau procentul de la care ecosistemul pandemic se stabilizeaza, NU exista un punct fix, la care sa spui ”la 70% suntem bine” sau ”la 85%” suntem salvati.
Pentru majoritatea bolilor infecto contagioase al caror patogen are o rata de transmisibilitate mai mare decat doi evolutia devine haotica, imprevizibila, si deci pragul vaccinal trebuie sa fie peste 90%. Trebuie sa saturezi, la propriu, spatiul ca sa poti preveni haosul.
COVID-19 e ca raul care curge printre pietre. Pietrele sunt cei imunizati sub o forma sau alta. Dar el continua sa curga. Nu exista granite geografice. Nu exista bariere. COVID erodeaza in malul umanitatii, rupe din el.
Drept urmare ramane in circulatie.
Ce vrei sa faci e sa ii scazi malignitatea catre un punct la care ”furtuna” COVID sa devina un proces care aproximeaza dinamica fluidelor, care ”curge” prin populatie fara sa explodeze, fara sa declanseze contaminari rapide de mari populatii.
Acest proces, de ”umplere” treptata a spatiului, nu se poate intampla fara constrangere pre-definita asupra sistemului. Cand pica piatra, lansam rachete anti-grindina (spre exemplu). Cand vine viitura, cream albii artificiale de deviere a debitelor. Cand construim aripi de avion, ne gandim la functia lor elastica incat la vanturi puternice sa se poata indoi. Cand facem frane pentru masini, ne gandim la o curba elastica a frecarii incat roata sa se invarta, nu sa se blocheze.
Iar cand ne gandim la pandemie, lucrurile trebuie sa ramana, conceptual, la fel.
Din acest punct de vedere vaccinarea obligatorie devine o urgenta medicala deosebita. Experienta a aratat deja ca VOI/ VOC (variantele de interes/ de ingrijorare) in ce priveste SARS-CoV-2 au un interval de evolutie in care incep sa ”evadeze” protectia vaccinala. Acest interval, pana acum, a fost de 14 – 18 luni. Dar viteza de adaptare creste, accelereaza, drept urmare timpul ramas pana la urmatorul punct de inflexiune este mai mic.
Prin perspectiva teoriei haosului era evident ca foarte putine tari, daca vreuna, vor putea ”elimina” COVID-19 din circulatie. Ce poate face umanitatea e sa foloseasca vaccinarea ca un mijloc de preventie al fatalitatii si mortalitatii. Tenta nu are cum sa fie eradicarea coronavirusului, cat ”echilibrarea” sistemului spre o dinamica acceptabila.
Asta, si resetarea ceasului mutatiilor incat sa putem sincroniza timpul de emergenta a noi variante cu timpul de emergenta a noi solutii vaccinale, asa cum facem – spre exemplu – cu gripa.
Ce avem de facut noi, romanii, cu situatia de fapt?
Noi suntem in, probabil, cel mai prost dintre scenarii. Printr-un fenomen non-linear, turbulent, noi am ”taiat” o felie geometrica fixa, in care avem niste fotografii aberante pe care le numim ”platou”, ”pacienti in ATI”, ”decese” respectiv ”numar de doze de vaccin administrate”. Vedem liniile, nu vedem curbele. Dar intuitia, matul iti spune ca oscilatia fenomenului va continua pana la saturarea spatiului, adica pana cand 20 de milioane de romani vor fi interactionat cu virusul.
Unii o singura data. Unii de doua ori. Unii de mai multe ori. Unii vor dezvolta imuno-competenta. Altii nu. Unii vor trai. Altii nu.
Desfasurarea campaniei de imunizare este ca atunci cand arunci butoaie cu ulei pe o mare inspumata. Creaza ”insule” de ordine. Dar nu influenteaza catusi de putin furtuna. Acolo, la interfata dintre ”benevolat vaccinal” si motivatia de vaccinare, NICIO campanie de ”sensibilizare publica” nu va avea impactul proportional scontat. E suficient sa vezi oscilatia rating-ului pe care il fac stirile despre COVID, si vei vedea aceeasi ”palnie” a haosului.
Ne trebuie vointa de a constrange sistemul prin forta umanitatii din noi. Altfel, in orice scenariu, esuam.
Nu esuam medical. Medical putem spune ca salvam niste vieti (multe, putine), si ca ajutam niste oameni sa supravietuiasca. Dar, la niciun moment, nu intervenim in curba de raspandire.
Daca vrem cu adevarat ”intoarcerea la normalitate” (de fapt o excursie catre normalitate), suntem obligati sa actionam ca un de-fibrilator. E nevoie de ”terapia soc” a problemei care sa creeze ”relaxarea” suficienta pentru repornirea inimii comunitare”, a scris medicul pe reteaua de socializare.
Publicitate
Publicitate