Masca de protectie devine obligatorie. Comitetul Judetean pentru Situatii de Urgenta a hotarat impunerea de reguli stricte, ca masura impotriva raspandirii noului coronavirus. Autoritatile din Arges instituie obligativitatea purtarii mastii de protectie in toate spatiile publice din judet, atat la interior, cat si la exterior. Pana acum, in judet, masca era obligatorie pe strada doar pentru grupuri mai mari de doua persoane. Singurele exceptii acceptate sunt pentru copiii mai mici de cinci ani. Masura intra in vigoare de miercuri, 14 octombrie.
“Comitetul Judetean pentru Situatii de Urgenta a hotarat in sedinta de luni ca purtarea mastii de protectie devine obligatorie in Arges, in toate spatiile publice, incepand cu ziua de miercuri, 14 octombrie. Conform hotararii CJSU nr 47/12.10.2020, obligativitatea nu se aplica copiilor cu varsta de pana la 5 ani. Hotararea a fost votata, in unanimitate, de catre membrii CJSU, pentru a reduce riscul de transmitere al noului coronavirus” scrie in comunicatul transmis luni dupa-amiaza, de Prefectura Arges.
Decizia care a fost votata in unanimitate se adauga altor masuri care au dus la reducerea semnificativa a numarului de cazuri de Covid-19. La sfarsitul verii, judetul Arges s-a confruntat cu un val de infectari, iar dupa introducerea mai multor restrictii numarul de cazuri noi a scazut, ajungandu-se ca in ultimele zile judetul sa inregistreze sub 25 de noi cazuri.
Publicitate