Cum se manifesta COVID-19 si ce diferente sunt fata de GRIPA

Coronavirusurile precum (SARS-CoV-2), care cauzeaza COVID-19, produc infectii respiratorii cu grade de severitate de la mediu la sever, putand duce chiar la deces. Cele mai bune masuri de preventie sunt spalarea frecventa a mainilor cu apa si sapun, evitarea persoanelor care prezinta semne de infectii respiratorii, evitarea atingerii fetei cu mainile neigienizate si mentinerea unui stil de viata sanatos.

Coronavirusurile sunt o familie de virusuri care produc infectii respiratorii la oameni. Numele lor provine de la latinescul corona (coroana), care face referire la aspectul microscopic al virusului. Sindromul respirator acut sever (SARS), sindromul respirator din Orientul Mijlociu (MERS) si raceala comuna sunt exemple de infectii produse de coronavirusuri. Noul tip de coronavirus a fost descoperit  prima data in China, in luna decembrie 2019, care apoi s-a raspandit pe toate continentele, cu exceptia Antarcticii.

Cum se transmite COVID-19

SARS-CoV-2 se transmite la fel ca si celelalte virusuri care produc infectii respiratorii:

• Pe cale respiratorie, prin picaturile de secretie produse cand persoana infectata stranuta sau tuseste

• Prin contactul apropiat cu persoana infectata (atingere, strangere de maini)

• Prin atingerea suprafetelor contaminate, dupa care mainile neigienizate sunt duse la gura, nas sau ochi.

Indata ce a patruns in corp, virusul ajunge in partea din spate a pasajelor nazale si se ataseaza de celulele mucoaselor, se multiplica si ajung la nivelul plamanilor. De aici, se raspandeste si la alte tesuturi din organism.

Cat timp este contagioasa o persoana cu COVID-19?

Potrivit expertilor, o persoana cu COVID-19 poate transmite virusul inainte de a avea simptome (asimptomatica). De aceea se recomanda distantarea sociala, purtarea mastii, spalatul des pe maini si izolarea la domiciliu in cazul celor care au simptome sugestive pentru COVID-19.

Cand apar simptomele?

Perioada de incubatie – intervalul cuprins intre momentul infectarii si cel al aparitiei simptomelor – este de pana la 14 zile. Durata medie de aparitie a simptomelor este de 5 zile.

Cine are un risc mare de infectare?

Unele persoane au riscuri mai mari de a dezvolta complicatii asociate COVID-19. Este vorba despre persoanele in varsta si persoanele cu diferite afectiuni cronice, precum boli de inima, diabet zaharat, boli pulmonare, boli care slabesc sistemul imunitar, sau pacienti care urmeaza tratament imunosupresor. Si pacientii cu cancer, in general, sunt mai susceptibili la infectii, datorita organismului imunocompromis de tumora si tratamentele anticancerigene, avand in vedere ca acestea slabesc sistemul imunitar.

Citeste si articolul :   Alimentele influenteaza sistemul imunitar?

Care sunt semnele si simptomele COVID-19?

Cele mai frecvente simptome:

febra;

tuse;

oboseala;

pierderea gustului sau a mirosului.

Simptome mai putin frecvente:

dureri in gat;

dureri de cap;

dureri de cap si dureri musculare;

diaree;

o iritatie la nivelul pielii sau o decolorare a degetelor de la maini sau de la picioare;

ochi rosii sau iritati.

Simptome grave:

dificultati de respiratie sau dispnee;

incapacitatea de a vorbi sau de a se misca;

durere toracica.

Pierderea simtului mirosului si gustului

Intr-un studiu aparut pe 12 aprilie 2020 in jurnalul International Forum of Allergy & Rhinology, cercetatorii de la UC San Diego Health din SUA au aratat ca pierderea simtului mirosului si gustului este unul dintre simptomele ascociate COVID-19. „Pe baza studiului nostru, pierderea simtului mirosului si gustului este asociata cu un risc de 10 ori mai mare de a avea COVID-19 decat alte cauze ale infectiei. Cel mai frecvent simptom al COVID-19 ramane febra, dar oboseala si pierderea simtului mirosului si gustului pot sa apara dupa simptomele initiale”, afirma Carol Yan, otolaringolog si chirurg la UC San Diego Health. „Stim ca noul coronavirus este extrem de contagios. Studiul nostru sustine ideea de constientizarea a faptului ca pierderea simtului mirosului si gustului poate fi un semn precoce al COVID-19”.

Yan si colegii sai au monitorizat 1.480 de pacienti cu simptome de gripa si suspecti de COVID-19 care au fost testati la UC San Diego Health, in perioada 3 martie – 29 martie 2020. Dintre acestia, 102 pacienti au fost testati pozitiv si 1.378 negativ la noul coronavirus. Cercetarea a inclus si analiza chestionarelor provenind de la 59 de pacienti cu COVID-19 si de la 203 pacienti cu test negativ.

Citeste si articolul :   Sectiile ATI sunt pline in toata tara. Pacienta: „Sunt aici de cinci zile, am zis ca mor”.

Potrivit lui Yan, cercetarea a demonstrat prevalenta crescuta si prezenta unica a unor anumite deficiente senzoriale la pacientii infectati cu noul coronavirus. La cei la care au semnalat pierderea simtului mirosului si gustului, acest simptom a fost accentuat. Vestea buna este ca recuperarea simtului mirosului si gustului s-a observat la majoritatea pacientilor in mai putin de 2 – 4 saptamani de la infectie.

COVID-19 versus gripa, viroze si alergii

Infectia COVID-19 are simptome comune cu gripa, virozele si alergiile, dar si manifestari care o diferentiaza de acestea.

Virozele se manifesta rareori prin febra, simptom comun pentru gripa si COVID-19, in vreme ce acest simptom lipseste in cazul alergiilor. Virozele rareori determina complicatii precum pneumonia (adesea secundara unei infectii bacteriene) sau internare. In schimb, riscurile de complicatii sunt mai mari in cazul gripei si al COVID-19.

Asemanari si diferente dintre COVID-19 si gripa

Atat COVID-19, cat si gripa sunt infectii respiratorii, dar exista diferente importante intre virusurile care le cauzeaza si modul in care se raspandesc. Aceste caracteristici sunt importante pentru masurile de sanatate publica care pot fi implementate pentru a tine sub control raspandirea acestor afectiuni.

Asemanari intre COVID-19 si gripa

Atat COVID-19, cat si gripa au o prezentare similara a bolii. Ambele sunt infectii respiratorii, cu manifestari variate,extreme, de la absenta simptomelor, la forme severe si deces. De asemenea, virusurile care le produc se transmit asemanator, pe cale respiratorie, prin contact direct si prin atingerea suprafetelor contaminate. Prin urmare, impun masuri de igiena asemanatoare: spalat frecvent pe maini, tusit in pliul cotului.

Diferente dintre COVID-19 si gripa

Viteza cu care se transmit virusurile care cauzeaza COVID-19 si virusurile gripale este o diferenta importanta. Gripa are o perioada de incubatie mediana mai scurta si, de asemenea, o perioada mai mica de timp dintre debutul manifestarilor la un pacient si debutul semnelor la o persoana care s-a infectat de la acesta, in comparatie cu infectia COVID-19. Acest interval, in cazul COVID-19 este estimat la 5-6 zile, in timp ce la gripa este de 3 zile.

Citeste si articolul :   Sapte legume care devin mai sanatoase doar cand sunt gatite

In plus, transmiterea in primele 3-5 zile de boala sau o transmitere potential pre-simptomatica – transmiterea virusului inainte de aparitia simptomelor – este in factor principal de raspandire a gripei. In schimb, exista persoane care pot transmite noul coronavirus cu 24-48 de ore inainte de instalarea simptomelor; totusi, in prezent, nu aceasta pare a fi o modalitatea principala de transmitere, ci mai degraba de la persoane simptomatice.

Numarul de reproducere – numarul de infectii secundare generate de un individ infectat – este, in cazul COVID-19, de 2 – 2,5, mai mare decat la gripa.

Copiii sunt un vector important de transmitere a virusului gripal in comunitate. Datele initiale arata ca, in cazul COVID-19, copiii sunt mai putin afectati decat adultii. Potrivit datelor din China, transmiterea noului coronavirus este mai probabila de la adulti la copii decat viceversa.

In cazul COVID-19, 80% dintre cazuri sunt forme usoare sau asimptomatice, 15% sunt severe si necesita terapie cu oxigen, iar 5% sunt infectii critice, care necesita ventilatie artificiala. Rata de infectie critica in cazul COVID-19 este mai mare decat la gripa.

Cei mai expusi riscului de a face forme severe de gripa sunt copiii, gravidele, varstnicii, cei cu boli cronice si cu sistemul imunitar slabit. In cazul infectiei COVID-19, varsta inaintata si comorbiditatile cresc riscul de severitate a manifestarilor bolii.

Mortalitatea prin COVID-19 pare mai mare (3-4%) decat in cazul gripei sezoniere (care este sub 0,1%).

Autor