Cu cat va creste salariul minim de la 1 ianuarie 2022. Anuntul premierului

Guvernul a propus o crestere bruta a salariului minim de aproape 11%, respectiv o crestere neta de 10%, de la 1 ianuarie 2022, si o formula de calcul care sa fie aplicata incepand cu aceeasi data si pentru anii urmatori, a transmis Florin Citu.

„As vrea sa aprobam in premiera, sa avem o varianta a salariului minim si a formulei si a dinamicii pe urmatorii ani. (…) Ceea ce propunem noi este o crestere bruta de aproape 11%, ceea ce inseamna o crestere neta a salariului minim de la 1 ianuarie de 10% si cu o formula care sa fie aplicata de acum incolo, de la 1 ianuarie 2022”, a declarat premierul Romaniei.

Formula de stabilire a salariului minim discutata astazi cu sindicatele si patronatele in cadrul Consiliului National Tripartit este fundamentata pe indicatori economici, este predictibila si va aduce o crestere de 10% a salariului minim net, de la 1 ianuarie 2022, precizeaza ministerul Muncii.

Astfel, incepand de anul viitor salariul minim net va fi de 1.524 lei, cu 138 de lei mai mult decat este in prezent, iar nivelul salariului minim brut va ajunge la 2.550 lei, ceea ce reprezinta o crestere de 10,9%.

Formula de calcul prezentata astazi ia in considerare:

Articolul continuă după reclame

rata inflatiei de 5,0 % prognozata de Comisia Nationala de Strategie si prognoza;

2,1 % cresterea reala a productivitatii muncii pe persoana pentru anul 2020 conform datelor EUROSTAT;

cresterea castigului mediu brut. Astfel, ponderea salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata (2.550 lei) in castigul salarial mediu brut prognozat pentru anul 2022 de catre Comisia Nationala de Strategie si Prognoza (5.889 lei la sfarsit de an 2022, in crestere cu 6,68% fata de inceputul de an 2022) este de 43,3%;

o parte din cresterea economica prognozata 2021/2022, plin aplicarea unui coeficient de corectie de 2%.

„Este prima data in istoria recenta cand nivelul salariului minim pentru anul urmator este stabilit din timp, adica la sfarsitul lunii septembrie si odata cu el, un mecanism predictibil de crestere pentru anii urmatori”, mai transmite ministerul Muncii.

In momentul de fata, sunt 1.970.000 salariati cu contracte de munca active si norma intreaga cu salariul mai mic de 2.550 lei (34,7% din numarul de salariati activi). Dintre acestia, aproximativ 1.290.000 de salariati beneficiaza de salariul minim de 2.300 lei, respectiv 2.350 lei pentru studii superioare. Impactul bugetar al cresterii salariului minim in 2022 este de 1,8 mld lei, suma reprezentand venituri suplimentare la bugetul de stat din contributii si impozit.

Autor

Autor: Drimboi Petre

Petre este editor al ziarului online fabricatinromania.info si a studiat jurnalismul. Are o experienta de 4 ani. S-a evidentiat ca jurnalist in proiectul stiriactuale.net. Este pasionat de politica, sport si sanatate. A lucrat pe teme de stiri, politica, sanatate si sport.