Italia a fost lovita de anticiclonul numit ”Lucifer”

Italia a fost lovita de un nou val de canicula adus de anticiclonul numit ”Lucifer”, iar miercuri s-a inregistrat o valoare record de temperatura de 48,8 grade Celsius, in regiunea Sicilia, in Siracuza, noteaza Reuters. In urmatoarele zile, anticiclonul se va deplasa spre nord.

Peninsula este afectata de cea mai fierbinte saptamana din aceasta vara, iar daca agentia nationala de meteorologie va confirma valoarea inregistrata in Floridia din regiunea Sicilia, se va stabili un nou record pentru cea mai ridicata temperatura inregistrata vreodata in Italia. Recordul anterior, de 48,5 grade Celsius, a fost stabilit in 1999 tot in Sicilia.

In Calabria si in Sicilia, pompierii au avut 300 de interventii in 12 ore, iar sapte avioane Canadair au fost mobilizate inca din zorii zilei de miercuri, a anuntat departamentul pentru stingerea incendiilor.

Un barbat in varsta de 77 de ani a decedat miercuri in urma arsurilor suferite in timp ce incerca sa se adaposteasca in locuinta sa care a fost cuprinsa de flacari, intr-o zona rurala situata langa Reggio Calabria.

”Inca o victima a incendiilor. Ne pierdem istoria, identitatea noastra se transforma in cenusa, sufletul ne arde”, a scris primarul din Reggio Calabria, Giuseppe Falcomata, potrivit Agerpres.

Oficialul a transmis populatiei sa nu se apropie de zonele afectate.

Madonie, o zona muntoasa din apropierea capitalei siciliene Palermo, este asediata de cateva zile de flacarile alimentate de vant si de canicula care distrug culturi, locuinte si structuri industriale. Guvernatorul din Sicilia, Nello Musumeci, a solicitat declararea starii de urgenta nationala pentru Madoni.

Ministrul Agriculturii, Stefano Patuanelli, a vizitat miercuri zona si a promis ”asistenta, pe care trebuie sa o oferim celor care au pierdut totul”. ”De asemenea, trebuie sa promovam rolul agriculturii ca aparator al teritoriului. Trebuie sa ne asiguram ca fermierul care are in grija terenurile neproductive, cu o gestionare care serveste la prevenirea incendiilor, este protejat si sustinut”, a adaugat el.

Publicitate

In Calabria, flacarile afecteaza in principal teritoriul Parcului National Aspromonte, inscris de UNESCO pe lista geoparcurilor.

Presedintele ONG-ului de mediu WWF Italia a cerut marti ”interventia imediata a resurselor aeriene suplimentare”. ”In caz contrar, va fi prea tarziu si vom pierde pentru totdeauna o mostenire nepretuita”, a atentionat el solicitand, de asemenea, ”o monitorizare sporita la sol deoarece in zonele in care incendiile au fost stinse au fost inregistrate noi focare, aprinse evident de infractori fara scrupule”.

Citeste si articolul :   O femeie din Bacau a decedat dupa ce s-a vaccinat. Declaratia Comitetului National privind Vaccinarea

Nu este crutata nici Sardinia, unde un crescator de animale in varsta de 35 de ani suspectat ca a declansat un incendiu a fost arestat marti – 13 focare au fost inregistrate doar marti, sase dintre acestea necesitand interventii pe cale aeriana.

Anticiclonul “Lucifer” se va deplasa spre nordul Italiei

”Daca, pe de o parte, sase din zece incendii sunt de origine criminala, pe de alta parte este necesar sa subliniem consecintele inchiderii exploatatiilor agricole, absenta supravegherii padurilor de pe domeniul public”, a subliniat sindicatul in contextul in care peste o treime din Italia este acoperita cu paduri (11,4 milioane de hectare). ”Trebuie sa punem capat abandonului zonelor rurale”, a declarat Coldiretti.

In urmatoarele zile, anticiclonul responsabil de valul de canicula care a cuprins Italia, denumit ”Lucifer”, se va deplasa spre nord, potrivit sprcialistilor. Temperaturile vor ajunge la 39-40 de grade Celsius in weekend in Toscana si Lazio.

Cine este Lucifer – anticiclonul african

Lucifer este un anticiclon subtropical venit din Sahara care produce aer fierbinte si alimenteaza canicula. A fost numit astfel pentru ca arde totul in jurul sau, avand o putere distructiva. Anticiclonul a inghitit deja parti mari ale regiunii mediteraneene in doar cateva zile. Din cauza lui au fost incendii masive si chiar au murit oameni in Italia, Turcia si Algeria.

Autor

Autor: Drimboi Petre

Petre este editor al ziarului online fabricatinromania.info si a studiat jurnalismul. Are o experienta de 4 ani. S-a evidentiat ca jurnalist in proiectul stiriactuale.net. Este pasionat de politica, sport si sanatate. A lucrat pe teme de stiri, politica, sanatate si sport.