Dr. Emilian Imbri, reactiile dupa a doua doza de vaccin: “Oamenii au avut manifestari mai serioase”

Dr.Emilian Imbri, managerul Spitalului „Victor Babes” din Bucuresti, a declarat ca dupa a doua doza de vaccin este posibil sa fie reactii ceva „mai zgomotoase”, care dureaza  maxim o zi. Medicul spune ca acest lucru lucru inseamna ca organismul, alertat de la prima doza, reactioneaza si produce anticorpi.

„Nu s-a intamplat numai la noi, dar au fost cazuri mai numeroase de reactii post-rapel decat reactiile dupa prima doza de vaccinare. La noi, din 500 de persoane cate am vaccinat pe 27-28-29-30 decembrie, au fost trei persoane care au acuzat o usoara durere la locul respectiv sau a doua zi, bratul dureros un pic in zona deltoidului.

Acum, din practic tot 500 de oameni vaccinati cu a doua doza, 14-15 oameni au avut manifestari mai serioase, depistabile si vizibile: febra, dureri musculare – dar dureri musculare, ca si cum ar zice omul „parca eram batut cu maiul”- , tuse, rinoree. Au fost o zi aceste manifestari, o zi a durat toata treaba asta, dupa care au disparut aceste simptome. N-a fost nimic mai grav. Dar este de remarcat faptul, iar eu banuiesc ca este firesc, este reactia organismului, care de data asta reactioneaza, creand anticorpi”, a declarat medicul Emilian Imbri, managerul Spitalului „Victor Babes” din Capitala, la Digi24

Doctorul a anuntat ca va face in spital si o testare de anticorpi pentru a compara rezultatele imunizarii intre persoanele care n-au avut reactii si cele care au avut.

„Suntem curiosi si vom face o testare pe persoane care n-au avut, dupa a doua vaccinare, decat o usoara astenie, sa vedem care este nivelul de anticorpi dupa cele zece zile de la rapel, si sa facem si la persoanele care au avut o forma mai zgomotoasa, sa vedem daca exista si vreo diferenta de nivel de anticorpi”, a mai spus Imbri.

Medicul a precizat ca a avut 7-8 persoane, din randul cadrelor medicale, care erau infectate in momentul in care si-au facut prima doza de vaccin, dar care nu stiau ca sunt infectate.

„N-au stiut si au dezvoltat boala la cateva zile, s-au pozitivat, a se vedea cazul dnei profesor Dorobat, cel mai cunoscut in toata Romania, ca la doua zile dupa ce a facut vaccinul, dumneaei s-a pozitivat si a facut boala. In cazul lor, vaccinarea trebuie reluata, cu prima doza si rapel, cam la o luna dupa ce se vindeca”, a mai declarat medicul de la “Victor Babes”

Autor

Autor: Drimboi Petre

Petre este editor al ziarului online fabricatinromania.info si a studiat jurnalismul. Are o experienta de 4 ani. S-a evidentiat ca jurnalist in proiectul stiriactuale.net. Este pasionat de politica, sport si sanatate. A lucrat pe teme de stiri, politica, sanatate si sport.