Romania se confrunta cu o noua crestere a cazurilor de infectare cu coronavirus. Autoritatile sunt in alerta dupa ce au fost inregistrate 1.454 de cazuri în ultimele 24 de ore.
Anuntul oficial.
“Pana astazi, 13 august, pe teritoriul Romaniei, au fost confirmate 66.631 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
31.547 pacienti au fost declarati vindecati si 7.253 pacienti asimptomatici au fost externati la 10 zile dupa depistare.
Publicitate
In urma testelor efectuate la nivel national, fata de ultima raportare, au fost inregistrate 1.454 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Pana astazi, 2.860 persoane diagnosticate cu infectie cu COVID-19 au decedat.
In intervalul 12.08.2020 (10:00) – 13.08.2020 (10:00) au fost inregistrate 53 de decese (32 barbati si 21 femei), ale unor pacienti infectati cu noul coronavirus, internati in spitalele din Alba, Arad, Arges, Bacau, Bihor, Botosani, Braila, Buzau, Caras – Severin, Constanta, Dambovita, Dolj, Galati, Iasi, Maramures, Mehedinti, Neamt, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Timis, Tulcea, Valcea, Vaslui, Vrancea si Municipiul Bucuresti.
Dintre acestea, 1 deces a fost inregistrat la categoria de varsta 30-39 de ani, 1 deces la categoria de varsta 40-49 ani, 3 decese la categoria de varsta 50-59 ani, 13 decese la categoria de varsta 60-69 ani, 24 decese la categoria de varsta 70-79 ani si 11 decese la categoria de peste 80 de ani.
49 dintre decesele inregistrate sunt ale unor pacienti care au prezentat comorbiditati, iar 4 pacienti care au decedat nu au prezentat comorbiditati.
In unitatile sanitare de profil, numarul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.437. Dintre acestea, 478 sunt internate la ATI.
Pana la aceasta data, la nivel national, au fost prelucrate 1.450.269 de teste. Dintre acestea 22.649 au fost efectuate in ultimele 24 de ore, 13.999 in baza definitiei de caz si a protocolului medical, iar 8.650 la cerere.
Pe teritoriul Romaniei, 7.935 de persoane confirmate cu infectie cu noul coronavirus sunt in izolare la domiciliu, iar 5.421 de persoane se afla in izolare institutionalizata. De asemenea, 20.775 de persoane se afla in carantina la domiciliu, iar in carantina institutionalizata se afla 101 de persoane.
In ultimele 24 de ore, au fost inregistrate 1.003 de apeluri la numarul unic de urgenta 112 si 564 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisa special pentru informarea cetatenilor.
Ca urmare a incalcarii prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele masuri pentru prevenirea si combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, politistii si jandarmii au aplicat, in ultimele de 24 de ore 1045 de sanctiuni contraventionale, in valoare de 253.690 de lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Politiei, a fost constatata, ieri, o infractiune pentru zadarnicirea combaterii bolilor, fapta prevazuta si pedepsita de art. 352 Cod Penal.
Reamintim cetatenilor ca Ministerul Afacerilor Interne a operationalizat, incepand cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate incalcari ale normelor de protectie sanitara.
Apelurile sunt preluate de un dispecerat, in sistem integrat, si repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.”
Publicitate