Tara vecina reintroduce masurile de restrictii

Ministrul Sanatatii din Bulgaria, Kiril Ananiev, a anuntat reintroducerea masurilor se restricii.  Autoritatile bulgare au decis acest lucru dupa cresterea masiva a cazurilor de COVID-19. Stadionele vor fi din nou fara spectatori, barurile de noapte si discotecile se vor inchide, iar restaurantele in aer liber vor folosi doar 50% din capacitatea lor.

„Analiza pe care am facut-o in ultimele 10 zile arata ca numarul de purtatori ai coronavirusului este in crestere si a trecut punctul critic de 200 de persoane. Dupa cum am promis, daca vom atinge acest nivel de infectie, va trebui sa restabilim unele dintre masurile folosite pana acum. Aceasta analiza a aratat ca in zilele urmatoare nu ne asteptam la o scadere a numarului de noi purtatori de coronavirus, poate exista chiar o tendinta de crestere noua”, a transmis Kiril Ananiev,.

Cluburile de noapte, barurile si restaurante vor fi inchise. Restaurantele din are liber sunt obligati sa foloseasca doar 50% din capacitate cu respectarea distantei de 1,5 metri intre persoane. Noile reguli interzic sarbatorile de grup, cum ar fi nuntile sau petrecerile cu peste 30 de persoane, indiferent daca sunt in aer liber sau in interior.

Citeste si articolul :   Momente grele la Antena 1. Mirela Vaida a facut anuntul

Premierul Borisov a transmis ca va incepe o dezbatere cu expertii. Declaratia premierului vine dupa protestele care au avut loc in Bulgaria, alimentate de presedintele Radaev, dupa descinderea procurorilor chiar la sediul presedintiei.

La aceste proteste nu s-au respectat masurile de distantare sociala.

„Care a fost sensul inaspririi masurilor dupa ce mii de oameni au protestat aseara fara masti si fara distanta. Ieri am oprit discotecile, barurile si cluburile de noapte. Care este diferenta dintre o discoteca si evenimentele de masa de aseara ale presedintelui Radev, complet provocate de el? Vom deschide baruri si cluburi de noapte! De ce sa distrug industria?”, a trensmis Borisov,

Autor