Cati bani a pierdut economia dupa inchiderea afacerilor pe timpul celor 2 luni de stare de urgenta

Economia a pierdut peste 30 de miliarde de euro din cifra de afaceri a companiilor in perioada starii de urgenta. Peste un milion de romani au intrat in somaj tehnic sau normal, previziunile oamenilor de afaceri fiind sumbre pentru a doua parte a anului.

Cate 500 de milioane de euro pe zi. Atat a pierdut economia din cifra de afaceri a companiilor ca urmare a inchiderii business-urilor in starea de urgenta. Un milion de romani au ajuns in somaj, iar efectele crizei inca nu s-au resimtit in totalitate.

Economistii il contrazic pe ministrul Finantelor, Florin Citu, care sustinea luna trecuta ca avem bani destui pentru a mai sta cateva luni in izolare si ca nu ne trebuie imprumuturi externe.

„Nu se poate face o supravieturie a societatii romanesti tinand lumea in casa si impartind saracia, o iei de la unii si o duci la altii. Va trebui, poate, sa stabilim o relatie cu Fondul Monetar International”, a spus Mircea Cosea, economist.

Publicitate

Intre timp, oamenii de afaceri au venit cu un plan de redresare a economiei.

„Mediul de afaceri a venit cu propuneri de finantari de 30 de miliarde euro. Suntem intre doua extreme: mediul de afaceri care vorbeste despre 30 de miliarde si domul Citu care vorbeste despre faptul ca nu avem nevoie. Necesitatea si prioritatea trebuie sa fie proiectele de investitii, care sa absoarba somajul masiv care se creeaza, somajul intern si somajul romanilor care s-au intors, a spus, la randul sau, Florin Pogonaru, presedintele Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR).

Un milion de romani au astazi contractele de munca suspendate sau au ramas fara loc de munca din cauza crizei. Cele mai afectate sectoare sunt industria, comertul, hotelurile si restaurantele si chiar constructiile.

Daca Guvernul este optimist si spune ca PIB-ul Romaniei va scadea cu 1,9% anul acesta, analistii vad o cadere puternica in a doua parte a anului, care va duce la o scadere economica de pana la 10%.

Autor

Autor: Drimboi Petre

Petre este editor al ziarului online fabricatinromania.info si a studiat jurnalismul. Are o experienta de 4 ani. S-a evidentiat ca jurnalist in proiectul stiriactuale.net. Este pasionat de politica, sport si sanatate. A lucrat pe teme de stiri, politica, sanatate si sport.

Comentariile sunt închise.