De ce are nevoie Romania pentru ca spitalele sa nu redevina focare de COVID-19

Principalul focar de COVID-19 din Romania sunt, in prezent, spitalele, iar dupa 15 mai, odata cu relaxarea restrictiilor, multi pacienti cu boli cronice se vor intoarce in unitatile medicale pentru tratament. „Trebuie sa cream un moment T0”, spune presedintele Federatiei Solidaritatea Sanitara.

In multe situatii nu se stie cine a fost pacientul zero, un bolnav sau un cadru medical care a adus infectia din afara. Situatia s-ar putea replica, poate chiar amplifica, odata cu redeschiderea spitalelor pentru cei cu afectiuni cronice sau alte boli.
In acest moment, sunt internate doar cazurile considerate urgente, dar este foarte posibil ca, odata cu ridicarea starii de urgenta, portile spitalelor sa se redeschida pentru pacienti.

Publicitate

Din pacate, insa, si pentru virus.
„Trebuie sa cream un moment T0, momentul initial, in care ne asiguram ca atat salariatii cat si pacientii care sunt intr-un spital au fost testati si nu sunt infectati. Mentinerea acestui nivel se poate face continuand cu un algoritm de testare bazat pe testarea periodica a personalului, pentru ca, daca merg in comunitate si apoi la serviciu se pot infecta”, spune Viorel Rotila, presedinte al Federatiei Solidaritatea Sanitara.
Testarea salariatilor si a pacientilor nu face parte doar dintr-o strategie de lupta impotriva COVID-19, ci si de deschiderea sistemului sanitar de a primi pacientii care se afla in suferinta pentru alte motive decat COVID considera Viorel Rotila.

Altfel, Romania va fi in situatia de a avea multe victime in randul celor cu boli cronice.
„Ne indreptam catre 15 mai. Ce vom face in momentul in care incepem sa trecem la o alta etapa? Reusim sa deschidem spitalele pentru alte patologii sau le tinem ca pana acum, inchise, urmand sa ne vina valul de decese din alte patologii?”, ridica problema Rotila.

Cea mai recenta metodologie de testare pentru COVID-19 prevede ca spitalele sa isi poata testa personalul, chiar si in lipsa simptomelor sau daca nu au fost contact direct al unei persoane testate pozitiv.
„Unitatile medicale pot stabili protocoale de testare pentru personalul medical si/sau pacienti prin tehnici de RT-PCR care pot fi realizate cu resurse proprii in laboratoarele pe care le detin sau in alte laboratoare”, prevede protocolul.

„Introduce un dezechilibru. Daca se rezolva problema in unitatile care au aparate de testare, ce facem in restul unitatilor care nu au aceste aparte?”, spune Rotila.
Pana in acest moment autoritatile nu au anuntat care va fi data de la care cei cu alte boli in afara de COVID-19 vor putea merge la spital pentru consultatii sau alte interventii care nu sunt considerate o urgenta

Autor

Autor: Drimboi Petre

Petre este editor al ziarului online fabricatinromania.info si a studiat jurnalismul. Are o experienta de 4 ani. S-a evidentiat ca jurnalist in proiectul stiriactuale.net. Este pasionat de politica, sport si sanatate. A lucrat pe teme de stiri, politica, sanatate si sport.