Rusia respinge “isteria” Occidentului privind arestarea lui Aleksei Navalnii

Administratia Vladimir Putin a respins,  ceea ce a catalogat drept “isteria” Occidentului privind arestarea liderului opozitiei ruse, Aleksei Navalnii.

“Isteria pe care am auzit-o in legatura cu procedurile legale pentru Navalnii este, desigur, exagerata”, a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, citat de agentia Reuters.

Statele Unite si Uniunea Europeana au cerut eliberarea imediata a disidentului Aleksei Navalnii.

La randul sau, Presedintia Rusiei a comunicat ca sentinta in cazul Aleksei Navalnii nu va influenta situatia politica. “Situatia politica din tara este multivalenta. Rusia se pregateste de alegeri parlamentare in septembrie, au loc diverse evenimente politice, se formeaza noi partide. Este un proces multivalent, deci este improbabil sa existe efecte semnificative”, a declarat Dmitri Peskov, purtatorul de cuvant al Kremlinului, citat de agentia Tass. Dmitri Peskov a subliniat ca nu stie ca presedintele Vladimir Putin sa fi avut vreo reactie fata de condamnarea lui Aleksei Navalnii.

Publicitate

Dmitri Peskov a subliniat ca reactia fortelor de ordine a fost proportionala cu actiunile protestatarilor. “Reactia politiei s-a datorat amenintarilor care ar fi putut aparea de la organizarea unui astfel de protest. Provocarile se refera si la apelurile pentru organizarea de proteste”, a precizat Dmitri Peskov, subliniind ca autoritatile vor ancheta un incident in care agenti de politie ar fi lovit un jurnalist.

Citeste si articolul :   Vladimir Putin nu impune carantina generala, desi Rusia a ajuns pe loc patru la numarul de cazuri

Autoritatile ruse au retinut mii de persoane in cursul protestelor fata de arestarea si condamnarea disidentului Aleksei Navalnii.

O instanta judiciara din Moscova a decis, marti, condamnarea la trei ani si sase luni de inchisoare a lui Aleksei Navalnii, liderul opozitiei ruse, pentru incalcarea conditiilor unei sentinte cu suspendare. Tribunalul districtual Simonovski din Moscova a decis inlocuirea sentintei de condamnare cu suspendare, din cauza incalcarii termenilor condamnarii si a actiunilor de perturbare a ordinii publice. In acest context, instanta judiciara a dispus anularea condamnarii cu suspendare si inlocuirea sentintei cu o pedeapsa de trei ani si sase luni de inchisoare. Instanta a dispus scaderea din sentinta a zilelor petrecute de Aleksei Navalnii in arest la domiciliu. Sentinta nu este definitiva si poate fi contestata prin apel de Aleksei Navalnii.

In cursul procesului, Aleksei Navalnii a declarat ca este vorba de o incercare a Administratiei Vladimir Putin de a “provoca temeri pentru milioane de rusi”.

Disidentul rus Aleksei Navalnii a fost arestat pe 17 ianuarie, la revenirea in Rusia dupa ce a fost tratat in Germania ca urmare a atacului neurotoxic din august 2020. O instanta judiciara a decis mentinerea in detentie a lui Aleksei Navalnii 30 de zile. Serviciul rus al Penitenciarelor a comunicat ca Aleksei Navalnii a incalcat termenii unei sentinte cu suspendare. Navalnii a fost condamnat la trei ani si jumatate de inchisoare pentru furt, un caz din 2014 pe care disidentul il considera ca avand motivatie politica. Un termen al controlului judiciar expirase pe 30 decembrie 2020, iar Navalnii ar fi trebuit sa se prezinte la o sectie judiciara.

Citeste si articolul :   Germania blocheaza proiectul de gaze Nord Stream 2 pe masura ce criza din Ucraina se adanceste

In plus, Comitetul rus pentru Investigatii a anuntat recent ca Aleksei Navalnii este vizat de o ancheta privind “fraude de amploare”. Liderul opozitiei ruse este suspectat ca ar fi utilizat in scopuri personale fonduri colectate pentru organizatiile civice pe care le conduce, valoarea presupuselor fraude fiind de 356 de milioane de ruble (3,9 milioane de euro). Aleksei Navalnii conduce mai multe organizatii nonguvernamentale pentru drepturile omului si combaterea coruptiei.

Publicitate

Autor

Autor: Drimboi Petre

Petre este editor al ziarului online fabricatinromania.info si a studiat jurnalismul. Are o experienta de 4 ani. S-a evidentiat ca jurnalist in proiectul stiriactuale.net. Este pasionat de politica, sport si sanatate. A lucrat pe teme de stiri, politica, sanatate si sport.