Prof. Rafila avertizeaza: Este posibil sa depasim 25.000 de cazuri noi de COVID pe zi, in luna decembrie

Alexandru Rafila, reprezentantul Romaniei la OMS, a avertizat ca este posibil sa depasim, in luna decembrie, numarul de 25.000 de cazuri noi de COVID pe zi, in cazul in care intr-un interval de 7 sau 10 zile vom asista la o crestere majora a infectarilor.

„Da, este o varianta posibila. Daca astazi avem aproape 10.000 de cazuri, va dati seama ca am avut cate un salt de la o saptamana la alta si ma refer la media cazurilor, nu la o zi anume, initial de 500 de cazuri, ulterior de 1.000, acum avem un salt de aproape 2.000 de cazuri de la o saptamana la alta si atunci, in mod evident, daca asistam la intervale de 7 zile, 10 zile, ca avem un salt major se poate ajunge la aceasta situatie. Problema nu este a numarului de cazuri, problema majora este legata de doua elemente – ce facem cu pacientii care au forme medii si care trebuie internati si ce facem cu pacientii care au forme grave si trebuie dusi la terapie intensiva”, a declarat profesorul Rafila.

Sistemul de sanatate nu este un elastic pe care il poti intinde la nesfarsit

„Aceste doua elemente daca sunt nerezolvate, si sistemul de sanatate nu este un elastic pe care il intinzi la nesfarsit in mod evident, atunci acesti pacientii cu forme medii nu vor putea fi internati si vor ajunge sa faca forme grave, cei cu forme grave vor ajunge sa devina pacienti critici si va creste foarte mult mortalitatea. Lucrul acesta trebuie sa fie clar pentru toata lumea. Acum am avut cel mai mult 146 de decese intr-o zi. Noi deja suntem ca si nivel in Uniunea Europeana, cu toate ca incidenta cumulata din ultimele doua saptamani ne plaseaza undeva pe locul 10 – 12, ca si mortalitate suntem pe locul 3 – 4. Asta ce-mi arata ca in momentul in care eu, ca numar de cazuri, o sa ajung la una dintre primele pozitii in UE o sa explodeze mortalitatea, se va dubla, se va tripla si o sa ajungem ca jumatate din decesele inregistrate in Romania datorate coronavirusului si atunci avem o problema majora”, a mai spus reprezentantul Romaniei la OMS.

Autor

Autor: Drimboi Petre

Petre este editor al ziarului online fabricatinromania.info si a studiat jurnalismul. Are o experienta de 4 ani. S-a evidentiat ca jurnalist in proiectul stiriactuale.net. Este pasionat de politica, sport si sanatate. A lucrat pe teme de stiri, politica, sanatate si sport.