Politistii din Suceava au sanctionat un act de cruzime asupra unui animal. O femeie care a aruncat un sac din masina a fost amendata cu 3.000. de lei. In sacul aruncat a fost gasit o pisica.
Felina ar fi decedat in scurt timp daca o alta femeie n-ar fi salvat-o. Intamplator a dat peste sacul legat la gura.
Incidentul s-a petrecut la mijlocul lunii august, in comuna Bunesti din Suceava. Femeia care a salvat felina a fotografiat atat masina necunoscutei, cat si animalul abandonat. Apoi a dus pisica la o asociatie pentru protectia animalelor din Suceava. A fost anuntata si politia.
„O femeie a aruncat dintr-o masina, in mers, acest motan. In mai putin de 15 minute, o patrula a ajuns la fata locului si au identificat vehiculul respectiv. Am analizat inclusiv imaginile de pe camerele de supraveghere din zona, am identificat si soferul care, intr-un final a recunoscut. Vorbim de fapte antisociale si incalcarea legii 205/2004. Colegii au ales sa aplice legea spre maximul ei, adica 3.000 de lei pentru abandonarea acestui pisic”, a declarat Ionut Epureanu, purtator de cuvant IPJ Suceava.
Publicitate
La o luna dupa incident femeia care a aruncat felina a primit amenda de 3.000 de lei.
Amenda a fost aplicata pentru rele tratamente fata de un animal. Motanelul salvat este acum in grija asociatiei, dar ar avea nevoie de un stapan.
„L-am castrat si acum asteptam o familie care sa il adopte. A fost un foarte mare norocos ca l-a gasit doamna si l-a adus la noi”, a spus Florentina Pelin, angajat Casa lui Patrocle:
„Avem 25 de dosare penale, iar aici vorbim doar de ce cunoastem noi si care ne-au fost sesizate. In 15 cazuri am identificat autorii si in unele dintre cazuri am reusit sa retinem autorii” a mai spus Ionut Epureanu.
„S-a aplicat o amenda de 3000 de lei pentru abandonul acestui motan. Insa, Legea 205 este din 2004… Sunt 16 ani de cand exista aceasta lege, cu lacunele ei si doar astazi avem acest rezultat”, Roxana Ciornei, presedinte Casa lui Patrocle:
Reprezentantii asociatiei pentru protectia animalelor spun ca, din pacate, alte abuzuri asupra patrupedelor- unele soldate cu moartea prin otravire a acestora- nu si-au gasit inca o rezolvare la autoritatile competente, desi faptele sunt cercetate si cunoscute de mult timp.