Medicul Virgil Musta, avertizeaza: Unde se infecteaza romanii cu noul coronavirus.

Numarul cazurilor de infectare cu COVID-19  a depasit 71.000 in Romania, iar in ultimul timp, cele mai multe cazuri inregistrate sunt pe litoral, potrivit medicului Virgil Musta, seful sectiei de COVID-19 de la Spitalul de Boli Infectioase ”Victor Babes” din Timisoara.

Medicul Virgil Musta spune ca oamenii trebuie sa respecte regulile si ca totul depinde de bunul simt al fiecaruia.

„Aveam speranta ca vor scadea cazurile, speram sa se vada niste efecte ale constiintei omului. Altfel, ar trebui sa inchizi tot, aceste focare de contaminare, indiferent ca sunt restaurante, discoteci sau o plaja. Sunt unii pe care nu-i intereseaza. Se uita sa vada cat e amenda, va ca nici nu e asa de mare, oricum castigul lor e mai mare si prefera sa plateasca. Nu ii intereseaza ca lumea se imbolnaveste. Cel mai grav e ca unii doresc ca lumea sa se imbolnaveasca.

Sunt tot felul de razboaie politice in societatea noastra, stiu niste lucruri despre care nu vreau sa vorbesc. In toata aceasta nebuneala, nu credeam ca oamenii pot sa fie asa…cand sunt cinci sau zece pacienti, inteleg. Dar noi tot transmitem ca nu mai avem locuri, daca lumea nu intelege, ce pot sa spun? Din concediile facute in Romania vin foarte multi contaminati. De pe litoralul Marii Negre vin extraordinar de multi contaminati. Pentru ca acolo nu se respecta nimic. Lumea de acolo zice ca «astea-s prostii». Inteleg ca vrei sa te duci, dar sa ai putina responsabilitate, ai putina grija. Dar majoritatea pur si simplu se distreaza mai tare decat in ceilalti ani”, a mai declarat Virgil Musta.

Spitalul din Timisoara in care doctorul Virgil Musta isi desfasoara activitatea este aproape plin.

„Mai avem unul-doua locuri, pentru ca mai dam drumul la cate unul care are analize bune si stare e buna. Dar imediat ne aduc altii. Sper sa mai primim un spatiu, intrun alt spital. Sa vedem unde. Intamplarea a facut ca am mai facut loc, am convins oamenii ca nu are rost sa stea in spital daca sunt forme usoare. Plus ca am avut posibilitatea sa trimitem la corturi, la spitalul de campanie militar. Altfel, eram deja blocati. La CFR e plin, dar ei au doar 25 de locuri”, a declarat doctorul Virgil Musta.

Pana astazi, 17 august, pe teritoriul Romaniei, au fost confirmate 71.194 de cazuri de persoane infectate cu COVID – 19 si peste 700 de cazuri numai in ultimele 24 de ore.

32.759 pacienti au fost declarati vindecati si 8.072 pacienti asimptomatici au fost externati la 10 zile dupa depistare.

Citeste si articolul :   Virgil Musta, avertizeaza: Sistemul medical e aproape de limita. „Vom pierde batalia cu virusul”

In urma testelor efectuate la nivel national, fata de ultima raportare, au fost inregistrate 733 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv, iar 223 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Pana in acest moment, 3.029 persoane diagnosticate cu noul virus au decedat.

 

Publicitate

Autor

Autor: Cioabla Roxana

Roxana este editor al ziarului online fabricatinromania.info. Cu o experienta de peste 3 ani in jurnalism, a lucrat in mai multe proiecte majore in Romania ( andreilaslau.ro; sanatateinbucate.com, bucatarianoastra.online, retete.live, doctorandreilaslau.com. Este pasionata de astrologie, bucatarie si vedete.