Conducerea militara a Spitalului din Suceava a decis ca tot personalul sa intre in carantina institutionalizata

Conducerea militara de la Spitalul Judetean din Suceava a impus masuri stricte pentru depasirea crizei. Unii medici s-au plans ca exista tensiuni intre personal si conducerea militara, care a decis testarea si carantinarea institutionalizata a intregului personal medical. Cine nu este de acord este liber sa renunte la post folosind una dintre formele legale pe care le are la dispozitie, spune noua conducere.

Ionel Oprea, generalul chirurg numit secretar de stat in Ministerul Sanatatii si trimis la Suceava pentru a prelua conducerea spitalului, a declarat pentru Digi24 ca a intalnit la Suceava cadre medicale care efectiv au refuzat sa poarte echipamentele de protectie pe care le-a gasit in depozit.

Ionel Oprea a explicat, pe de alta parte, ca a decis izolarea personalului medical, pentru ca cel mai probabil aceasta a fost sursa de infectare cu Covid din spitalul devenit principalul focar din tara. De aceea, pentru personalul din spital s-a impus carantina institutionala. „Personalul din aceste servicii trebuie monitorizat si trebuie cazat in asa fel incat sa nu interfereze cu surse din viata publica, nici macar din familie”, a subliniat Oprea.

Citeste si articolul :   Farmacie din Caracal amendata de politisti pentru ca vindea alcool sanitar la suprapret. Cati lei cereau pe o sticla

Pentru aceasta, au fost puse la dispozitie hoteluri si alte spatii de carantinare institutionalizata din campusul universitar.

Publicitate

„Tot personalul, nu numai medicii, inclusiv personalul administrativ trebuie sa mearga acolo”, a spus Ionel Oprea, precizand ca Prefectura va pune la dispozitia acestora mijloace de deplasare.

„Cine nu merge sa se carantineze nu poate sa mai participe la activitate, pentru ca riscam in permanenta ca cel care vine dinafara sa infecteze. Le-am spus sa faca raport, am numit o comisie (…), care in mod administrativ va analiza solicitarile domnilor care nu vor sa se implice in tratamentul bolnavilor din aceasta epidemie.

Este dreptul dansilor sa aleaga ce doresc: vor sa mearga in concediu, vor concediu fara plata – ca poate si-au efectuat deja concediul, multi au fost plecati in concediu acum, ca s-a intamplat tristul eveniment – vor sa-si suspende contractul de munca pe o perioada determinata sau somaj tehnic, trebuie aleasa o varianta legala.

Citeste si articolul :   Cand se va termina pandemia in Italia? Expertii au calculat prima zi fara infectari

Dar pe postul pe care il elibereaza temporar noi putem sa cerem la reteaua Ministerului Sanatatii sa ne puna la dispozitie, sa ne detaseze medici, asistenti si ce mai avem nevoie, cu toate ca aceasta retea este suprasolicitata (…) Noi trebuie sa ajungem la o echipa medicala sanatoasa, prin care sa asiguram securitatea actului medical”, a explicat Ionel Oprea.

„Avem foarte multe persoane pe care le-am gasit aici – si nu am cuvinte pentru apreciere – care sunt pur si simplu epuizate si au lucrat zile si nopti pentru a suplini absenta celorlalti colegi. Unii au fost in carantina bolnavi, unii au fost suspecti – s-au autoizolat, altii au plecat, altii si-au luat concediu, sunt foarte multe situatii pe care de-abia acum incercam sa le lamurim”, a declarat Ionel Oprea.

El a confirmat ca tot personalul medical va fi testat pentru Covid-19. Astfel, in ultimele 72 de ore, s-au efectuat 288 de teste si 50 s-au dovedit pozitive, dar mai exista personal care urmeaza sa fie testat. „Deci iata ca mai avem aceasta boala in echipa”, a conchis Ionel Oprea.

Citeste si articolul :   In vreme de pandemie avorturile sunt interzise de spitale

Cei care isi termina tratamentul si carantina sunt asteptati sa revina in spital.

Publicitate

Autor

Autor: Drimboi Camelia

Drimboi Camelia este redactor sef al ziarului online fabricatinromania.infoEditor cu mare experienta in alegerea celor mai bune stiri pentru cititori. Pasionata de astrologie, horoscop, bucatarie, retete culinare, showbiz, vedete, sanatate, evenimente politice recente, are o vasta experienta redactionala, lucrand pentru proiecte majore in Romania ( andreilaslau.ro; sanatateinbucate.com, bucatarianoastra.online samd ). Specializată în continut video, a fost social media manager pe cele mai mari pagini de Facebook din Romania, generand continut valoros cu engagement masiv si milioane de vizualizari. A lucrat pe teme de alimentație, sănătate, știrile zilei, politică, naturiste.