Tanara de 26 de ani din Valea Jiului, care a infectat o multime de oameni cu coronavirus, a ajuns din nou in spital. Familia ei s-a plans de modul in care au reactionat autoritatile carora le-a cerut ajutor.
Tanara de 26 de ani care a infectat cu coronavirus cel putin 13 oameni si a trimis in izolare alte peste 40 de persoane, dupa ce a ascuns faptul ca s-a intors din Italia si ca trebuia sa ramana in izolare, a ajuns din nou in spital, la o zi dupa ce a fost extrenata. Situatia femeii a starnit noi controverse. Familia ei s-a plans ca este in stare grava si ca nu beneficiaza de sprijin din partea autoritatilor.
Cadrele medicale au sustin ca acuzatiile acesteia sunt exagerate.
Marti, 10 martie, hunedoreanca a fost depistata pozitiv cu virusul Covid 19 si a fost internata in Spitalul de Boli Infectioase „Victor Babes” din Timisoara. Sambata, 14 martie, dupa ce doua testari epidemiologice consecutive i-au iesit negativ, medicii au decis externarea sa. Duminica, in jurul orei 3 dimineata, tanara a fost adusa acasa, in Valea Jiului, unde trebuia sa ramana in izolare inca 14 zile. Cateva ore mai tarziu, mama fetei a sunat la 112, anuntand ca aceasta are probleme neurolgice grave.
La scurt timp, apartinatorii fetei s-au plans presei din Valea Jiului ca sunt ignorati de autoritati.
„Am sunat la 112, dar ni s-a spus ca in cazul ei trebuie sa sunam inapoi la spitalul din Timosoara si nu au vrut sa o preia. Va rog sa ne credeti ca este foarte grav. Are dureri cumplite de spate si nu stim ce sa mai facem, Nici nu putem sa o ducem noi cu masina, ca probabil iar incalcam vreo interdictie. Nu stim ce sa ne mai facem si ei ii este foarte, foarte rau”, a anuntat familia acesteia, citata de cronicavj.ro.
Ea a fost, insa, preluata de un echipaj de ambulanta si adusa la spitalul din Deva.
„A inchis” Neurologia din Petrosani
Situatia pacientei a fost cu atat mai complicata, intrucat sectia de Neurologie din Petrosani a ramas inchisa, dupa ce cadrele medicale au intrat in izolare, unele fiind infectate cu Covid 19, chiar de catre tanara.
Dupa ce au fost indeplinite formalitatile necesare, tanara a fost preluata de un echipaj al Ambulantei si adusa la Spitalul Judetean de Urgneta din Deva, unde a ramas internata la sectia de Boli Infectioase, dar pentru a fi tratata de probleme neurologice.
Citeste mai multe pe adevarul.ro
Publicitate