Medicul Gabriel Diaconu ne explica, intr-o postare pe Facebook, ce se intampla cu plamanii la persoanele infectate cu covid-19.
“Din inceputuri atat de umile, spre un sfarsit atat de ticalos.
Publicitate
Fiecare organ al corpului uman are rolul lui, de la banala unghie pana la ultimul tract, duct sau fundatura. Dar sunt cateva pe care le numim ”nobile”, si pe buna dreptate.
Habar n-avem ce e viata. O confundam cu abilitatea de-a te misca. Sau cu deprinderea de-a percepe imprejurimea. Dar, odata demult, suflarea omului era vazuta ca sursa primordiala, locul de inceput. Pneuma era denumirea sufletului. Caci nu i-a suflat Creatorul omului duh?
Povestile sunt frumoase. Religiile le spun intr-un fel. Stiinta, nu mai putin spectaculoasa prin detaliu, descrie in schimb felul in care, de la o movila de celule in pantecul mamei, embrionul creste, se dezvolta, se diferentiaza si devine om.
Publicitate
Aceasta devenire e o munca neintrerupta, travaliul prin inmultire a miliarde si miliarde de celule, care pe parcursul diviziunilor lor se specializeaza, isi schimba proprietatile, capata legi noi si formeaza aliante, unele de perioada, altele care raman stabile pe tot parcursul vietii.
Dezvoltarea plamanului, alaturi de cea a inimii, creierului, ficatului, rinichiului, si a intestinului, este printre cele mai spectaculoase.
Ia-ti un moment sa contemplezi functia lui. Folosind reguli fizice foarte clare, printr-o membrana inteligenta, plamanul executa doua functii egal importante: alimenteaza cu oxigen organismul, respectiv curata sangele de dioxid de carbon (si – in anumite situatii extreme, si alte substante).
Oxigenul pe care il respiram e veriga obligatorie in toate procesele noastre metabolice. Suntem creaturi ”aerobe”. Tot ce mancam. Tot ce bem. Tot ce consumam, ca sa poata fi convertit in energie, trece printr-un ciclu care contine oxigen. In absenta lui, deja dupa 2 – 3 minute vor fi celule care mor, iar dupa 5 – 7 minute procesul de moarte al organismului poate deveni ireversibil. Nu degeaba spunem despre unele lucruri ca ”avem nevoie de ele ca de aer”.
Plamanul se dezvolta din intestinul primitiv al embrionului, dintr-un mugur care, treptat, va deosebi traheea, calea principala aerifera, de esofag.
Din prima luna de sarcina, pe tot parcursul gravidiei, structura lui pereche va trece prin diverse stadii de nuantare, de structurare. Ca un copac inmugurind, generatii de bronhii se desprind, se despart (undeva la 25 – 30), din ce in ce mai mici, catre capatul in forma de saculet, unde spre sfarsitul primului trimestru de sarcina, inceputul celui de-al doilea, incep sa se formeze niste structuri numite alveole.
Alveolele sunt la inceput pustii, fara sens, dupa care incep sa expansioneze ca mici baloane cu lichid, pline cu sucul vietii in care creste fatul. Apar respiratii fetale, care spre a doua parte a sarcinii au chiar un ritm biologic aparte. Spre inceputul ultimului trimestru fiecare alveola incepe sa contina o substanta anume, surfactant, a carei proprietate uluitoare e ca previne colabarea, prabusirea alveolei la sfarsitul expirului, astfel incat sa permita o noua inspiratie.
Nasterea.
Copilul e impins din uter prin tractul de nastere spre mediul exterior. E stors, la propriu, de fluide. Pieptul e strans, plamanii sunt storsi. Cordonul ombilical inca nu e taiat, sange cu aer continua sa alimenteze corpul. Contactul cu aerul declanseaza un prim reflex, prima respiratie. Si apoi primul expir, tipatul. Tipatul noului venit pe lume.
Fiecare respiratie aduce oxigen in alveole, in preajma membranei capilare. Oxigenul traverseaza aceasta membrana, se leaga de globulele rosii ale nou-nascutului care, din culoarea alb-cenusie a vietii din uter, se coloreaza in roz – rosietic, se insufleteste la propriu. Inauntru, in piept, pulmonii trag, primesc, expira gazul care ne inconjoara.
La varsta adulta suprafata de hematoza (de ventilatie) desfasurata a plamanilor de adult e cat un teren de tenis. Avem sute de milioane de alveole la capatul a milioane de bronhii si bronsiole. Structura intima a plamanului sta intr-un un interstitiu, un spatiu protectiv. Intreg organul sta in intimitatea cavitatii toracice, si aluneca in lichid pleural, facut de foita care-l inconjoara. Relatia cu inima este de ingemanare, prin arterele si venele care unesc cele doua organe a caror functie intra in rezonanta. Plamanul isi adapteaza functia pentru cord. Cordul isi adapteaza functia pentru plaman.
Nu e pacat, si un sfarsit atat de ticalos, cand boala il inunda. Cand alveolele cad, una dupa alta. Cand, prin inflamatie si distrugere, campul de schimb de gaze tot scade, tot descreste, si asta forteaza intreg corpul sa traga in van aer in piept, ramas captiv prin spatii moarte.
In COVID, mai bine de-o treime din plaman dispare din functie inainte sa scada saturatia in oxigen. Lucrurile se complica atunci cand pierzi peste 50%, o jumatate din capacitatea pulmonara. Medicii ajung sa-ti puna masca, in flux crescut de oxigen pur, ca sa-i dea restului o sansa. Dar apoi lucrurile progreseaza, si presiunea la care trebuie sa livreze oxigenul trebuie sa creasca, pentru ca alveolele se inchid, trebuie deschise. Sunt ude, prabusite, cu greu mai pot fi destinse. La 70% afectare a plamanului, fiecare respiratie e impotriva unei pietre de moara, masca impinge aer ca un buldozer in cutia toracica, expirul e agonie. Abia s-a terminat, ca alt val de oxigen e impins mecanic in piept.
La 85% afectare a plamanului, nu mai ai plaman.
Din inceputuri atat de umile, spre un final atat de dureros. Lipsa oxigenului deja va fi afectat creier, inima, ficat, rinichi. Noi nu realizam, dar suntem fragili. Legati, prin plaman, de planeta asta albastra care ne rabda. De la primul tipat, prin toate cuvintele pe care le vom fi spus vreodata, toate cantecele, toate sudalmele, toate vorbele pe care le-am soptit, ne folosim plamanii.
Dam prima suflare, dar ne dam ultima suflare. E doar un mit ca ultima oara rasufli. In fapt acea ultima excursie a plamanului presupune o ultima gura de aer care nu mai ajunge nicaieri. Dar ultimul expir e viata care iese din om, si nu se mai intoarce.
Astfel ne intoarcem in nefiinta din care am venit. Si tot ce-a fost frumos, tot ce-a fost splendid, tot ce-a insemnat muzica armoniei intr-un corp de om se duce, tot ce a fost el redus la o amintire. Nu e pacat sa iei in van, atat de usor si arogant, lucruri atat de complicate, legaturi atat de puternice dar in acelasi timp fragile, si sa-ti irosesti existenta doar cat sa dovedesti ca adevarul e unul, dar altul de al tau, si tu, nevrednica faptura, n-ai sa ramai acolo sa afli c-ai gresit?”, a scris medicul pe pagina sa de Facebook.