Romania, noua Lombardia a Europei. A treia tara care va prelua pacienti COVID din Romania. Franta si Danemarca trimit personal medical

Romania, noua Lombardia a Europei. Austria este a treia tara europeana care preia pacienti COVID din Romania, dupa Ungaria si Polonia, a anuntat ministrul interimar al Sanatatii, Cseke Attila. De asemenea, doua echipe de medici din Danemarca vor veni la Institutul Matei Bals din Bucuresti, pentru a ingriji pacienti aflati la terapie intensiva.

Vor mai fi trimisi pacienti si in Polonia, in conditiile in care azi au fost transportati trei, iar aceasta tara a pus la dispozitie 20 de paturi.

„Este important orice fel de sprijin si mai ales aceasta solidaritate care vine este imbucuratoare, dar trebuie sa fim si noi solidari cu noi insine”, a spus ministrul.

„Maine reusim sa operationalizam un zbor si spre Austria si vom continua cu aceste trei tari, pentru ca capacitatea functionala nu s-a atins”, a precizat el.

Publicitate

Austria a trimis, de asemenea, medicamente pentru pacientii COVID in stare grava.

Ministrul a mai spus ca Serbia a promis ca va trimite in Romania concentratoare de oxigen si anticorpi monoclonali.

Citeste si articolul :   Medic: "Peste jumatate de milion de romani vor muri de COVID, daca nu intrerupem lantul de transmitere pandemic"

„Danemarca ne-a promis doua echipe de medici care vor veni in Bucuresti si pentru care pregatim operationalizarea a 20 de paturi de terapie intensiva in plus la Institutul Matei Bals”, a spus Cseke.

Si Franta a promis ca va trimite personal medical in Romania. De asemenea, personal medical din Republica Moldova este deja in Romania si ingrijeste pacienti la spitalul din Letcani.

„Comunitatea europeana s-a mobilizat. E imbucurator acest lucru. Sigur, si Romania a oferit sprijin atunci cand alte tari au avut nevoie. Dar trebuie sa ne ajutam si noi pe noi insine”, a mai spus ministrul.

Publicitate

Autor

Autor: Drimboi Petre

Petre este editor al ziarului online fabricatinromania.info si a studiat jurnalismul. Are o experienta de 4 ani. S-a evidentiat ca jurnalist in proiectul stiriactuale.net. Este pasionat de politica, sport si sanatate. A lucrat pe teme de stiri, politica, sanatate si sport.