CTP il pune la zid pe IPS Teodosie: “Pe cine reprezinta individul acesta?”

IPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, care a indemnat credinciosii sa nu se vaccineze, ar trebui arestat si cercetat sub acuzatia de zadarnicire a combaterii bolilor, sustine gazetarul Cristian Tudor Popescu. Acesta a demonstrat la Digi24 de ce afirmatiile arhiepiscopului sunt o minciuna spusa cu buna stiinta.

„Instiga, asta face dl. Mache (IPS Teodosie – n.r.), instiga. Hai sa facem un compromis, in stilul politicienilor: va convine (sa-l numim – n.r.) IPS Mache?” a spus CTP cu referire la numele laic pe care Securitatea i l-a dat prelatului. „Dar sa comentam ce spune dl. Teodosie”, a continuat gazetarul.

„Intai as vrea sa fac o precizare: n-o sa folosesc o expresie, dar intotdeauna m-a nedumerit expresia asta in limba romana, care nu se gaseste in alte limbi: minte ca un porc! Nu o folosesc acum, dar fac o analiza filologica, e o paranteza, am o nedumerire: de ce minte porcul, domnule? Cum adica ‘minte ca un porc’? Daca vrem sa luam un animal care sa se potriveasca cat de cat: minte ca o vulpe, ca vulpea poate sa insele, nu? Este un simbol al vicleniei. Punem ‘minte ca o vulpe’. Sau ‘minte ca o cioara’. Ciorile sunt extrem de inteligente, printre cele mai inteligente animale, care pot sa te pacaleasca foarte usor. Dar de ce ‘minte ca un porc’? Ati vazut vreun porc inseland pe cineva cu ceva? N-am inteles aceasta expresie si de aceea n-o folosesc.

Citeste si articolul :   Este oficial! Vin 3 zile fara niciun fel de restrictii. Starea de alerta intra in vigoare abia de saptamana urmatoare

Dar sa revenim de la analiza filologica la cea teologica.

Diferenta dintre fals si minciuna

Dl. Teodosie zice asa: ‘Vaccinul nu este asumat de nimeni si sunt atatea urmari negative’. Arhiepiscopul acesta – inteleg ca are niste studii si pe afara, a fost trimis sa studieze, nu stiu ce a studiat – dar sa nu stie lucrurile acestea cu privire la ce se intampla in lume?! (ca vaccinul este asumat de producatori, de Agentia Europeana a Medicamentului, de cea din Statele Unite, care l-au aprobat in baza unor studii, si in cele din urma de statele care l-au pus la dispozitia cetatenilor – n.r.). E de luat in considerare o asemenea ipoteza? Nu! Si-atunci, el NU face o afirmatie falsa. Este o minciuna.

Falsul nu se confunda cu minciuna. Perechile sunt asa: adevarat/fals, care sunt categorii logice, si minciuna/sinceritate, care sunt categorii psihologice. Cineva poate sa produca o propozitie falsa cu buna-credinta: asa stie el, nu gandeste bine si spune un lucru fals, care isi are contrariul intr-un lucru adevarat.

Dar aceasta este o minciuna. Minciuna este un proces deliberat, psihologic, prin care se pronunta o propozitie care, pe langa faptul ca e falsa, este si deliberat falsa. Asta este diferenta intre fals si minciuna.

Citeste si articolul :   Mesajul dureros lasat de Vladimir Gaitan inainte de a se stinge: "Dumnezeu si-a facut un teatru in care i-a luat pe cei mai buni ca sa ii aiba langa el"

Aceasta este o minciuna, pentru ca omul acesta stie foarte bine. Nu poate fi nicio supozitie. Cum sa spui ca nu este asumat de nimeni? Asta este o minciuna, nu este un fals. Un fals ar fi fost sa spui ca vaccinul face ca oamenii sa aiba consecinte grave in viitor, peste cinci ani se vor imbolnavi grav si le va creste un cap de maimuta. Asa stie si crede el si omul spune un lucru fals. Dar ca sa spui ca vaccinul nu este asumat de nimeni, aceasta este o minciuna.

Cati morti din cauza vaccinului sunt in Romania?

Si (arhiepiscopul) continua: „Si sunt atatea urmari negative!”

Cati morti din pricina vaccinului au fost si sunt in Romania? Si cati morti din pricina COVID au fost/sunt in Romania? Avem doua cifre, da? Mortii sunt vreo 40 si ceva de mii de cand a inceput pandemia, sunt vreo trei mii si ceva de morti de cand a inceput criza politica, in vreme ce numarul persoanelor care au murit – dovedit clar – din pricina vaccinului este ZERO in Romania.

„Am citit clar ca Uniunea Europeana a anuntat ca vaccinul va inceta” (CTP citeaza din declaratiile lui IPS Teodosie – n.r.). Nu este o afirmatie falsa, este o minciuna! A, daca spunea stiu eu, am eu sursele mele ca o sa inceteze vaccinul acesta, au venit niste porumbei albi de la Dumnezeu si mi-au spus ca inceteaza vaccinul, aia era o afirmatie falsa. Dar sa spui ca ai citit tu ca Uniunea Europeana a anuntat – verb! – a anuntat Uniunea Europeana, asta este o minciuna ordinara!

Citeste si articolul :   Guvernul a promis transport gratuit elevilor: Legea nu rezolva problema rutelor interjudetene

CTP: Pe cine reprezinta individul acesta?

Daca BOR, daca Patriarhia, spune ca indemnul unui cleric impotriva vaccinarii este total si ferm dezavuat de Biserica, va intreb: pe cine reprezinta individul acesta? Acest ins de ce nu este el arestat acum si urmarit penal in stare de retinere pentru zadarnicirea combaterii bolilor, potrivit Codului penal?

Nu este urmarit penal de ce? Pentru ca are niste materiale textile pe el, are pe cap, si are o barba foarte lunga. Daca i le dai la o parte pe toate, ce ramane, pe cine reprezinta in afara de cei care se uita in gura lui din parohie?” a mai spus Cristian Tudor Popescu.