Seful DSU, Raed Arafat, a anuntat suspendarea internarilor in spitalele din Romania pentru operatii si pentru alte tratamente si investigatii care nu reprezinta urgente, cu anumite exceptii.
Institutia Avocatului Poporului s-a sesizat din oficiu in cazul acestei decizii. Renate Weber anunta ca masura suspendarii interventiilor chirurgicale va avea consecinte dezastruoase.
“Desi intelegem situatia epidemiologica grava in care ne aflam, atragem atentia ca dreptul cetatenilor la asistenta medicala in unitatile sanitare de stat nu poate fi ingradit, neexistand pentru acestia decat optiunea efectuarii actului medical in unitati sanitare private.
Astfel, situatia de mai sus creeaza premisele discriminarii acestei categorii de cetateni, situatie care, in opinia noastra, este de neacceptat.
Publicitate
Statul roman trebuie sa fie garant al dreptului la ocrotirea sanatatii, asa cum scrie in Constitutia Romaniei
Acest lucru este neconstitutional si nelegal, in masura in care permite dispunerea unor masuri de restrangere a exercitiului dreptului persoanelor de a beneficia de asistenta medicala in unitatile sanitare de stat.
“Abordarea expusa pune probleme atat din perspectiva respectarii obligatiei statului ca garant al dreptului la ocrotirea sanatatii, consacrata prin Constitutia Romaniei, cat si raportat la asigurarea protectiei asiguratilor in mod universal, echitabil si nediscriminatoriu – accesul pacientilor non-Covid la asistenta medicala fiind limitat”, scrie in solicitarea trimisa sefului DSU, Raed Arafat.
AICI solicitarea Avocatului Poporului
Solicitarea Avocatului Poporului a fost inaintata ministrului interimar al Sanatatii, Cseke Attila, si sefului Departamentului pentru Situatii de Urgenta, Raed Arafat.
Anuntul facut de Raed Arafat
“Cifrele continua sa creasca, aproape avem o cifra dubla fata de lunea trecuta. Nu vedem inca o tendinta de plafonare sau de scadere.
Din acest motiv, dupa discutii cu cei de la Ministerul Sanatatii, suntem nevoiti sa emitem un ordin pe 30 de zile care prevede ca managerii unitatilor sanitare publice cu paturi dispun masuri pentru suspendarea internarilor pentru interventii chirurgicale si pentru alte tratamente si investigatii care nu reprezinta urgenta si care pot fi reprogramate”, a transmis Raed Arafat.
“Prevederile nu se aplica urgentelor, femeilor insarcinate care necesita controale obligatorii, pacientilor cu afectiuni oncologice cronice sau care necesita proceduri de dializa”, a mai spus seful DSU.
Publicitate