Potrivit ultimelor informatii, rata de infectare a depasit 7 cazuri la mia de locuitori in doua comune din judetul Botosani.
Restrictiile impuse sunt valabile pentru o perioada de doua saptamani, dar se pot prelungi pana la revenirea ratei de infectare sub 7 la mie.
Comunele Roma si Tudora din judetul Botosani au intrat, de joi dimineata, in carantina zonala, in baza unor ordine semnate de seful Departamentului pentru Situatii de Urgenta, Raed Arafat.
Masurile de carantinare zonala, care au fost publicate in Monitorul Oficial, au fost decise la propunerea Comitetului Judetean pentru Situatii de Urgenta (CJSU) Botosani, dupa ce rata de infectare cu SARS-CoV-2 a depasit sapte cazuri la 1.000 de locuitori.
Publicitate
In comuna Roma se inregistra, miercuri, o rata de infectare de 7,14 cazuri la 1.000 de locuitori, in timp ce in comuna Tudora rata era de 7,68 cazuri la 1.000 de locuitori.
Restrictiile valabile pentru o perioada de 14 zile.
Pe perioada carantinarii zonale, este strict interzisa intrarea sau iesirea din zona carantinata prin alte zone si cai de acces in afara celor deschise circulatiei publice, pe drumurile judetene, comunale si forestiere.
De asemenea, circulatia si stationarea in spatii publice a persoanelor sunt interzise, cu exceptia motivelor bine justificate, pe baza declaratiei pe proprie raspundere, legitimatiei de serviciu sau a adeverintei eliberate de angajator.
In intervalul orar 05,00 – 20,00, in interiorul celor doua comune se interzice circulatia tuturor persoanelor in afara locuintei sau gospodariei, cu exceptia deplasarii persoanelor pentru administrarea vaccinului impotriva virusului SARS-CoV-2; deplasarii in interes profesional, intre locuinta sau gospodarie si locul de munca; deplasarii pentru asigurarea de bunuri care acopera necesitatile de baza ale persoanelor si animalelor de companie sau domestice; deplasarii pentru asistenta medicala sau participarea la programe sau proceduri in centrele de tratament sau in scopul donarii de sange.
De asemenea, sunt permise, printre altele, deplasarile scurte, in apropierea locuintei sau gospodariei, legate de activitatea fizica individuala a persoanei, precum si pentru nevoile animalelor de companie sau domestice, dar si deplasarea in scop umanitar sau de voluntariat si deplasarea pentru realizarea de activitati agricole.
Pe timpul noptii, circulatia persoanelor este interzisa.
Rata de infectare medie la nivelul judetului Botosani era, miercuri, de 2 cazuri la 1.000 de locuitori, iar in municipiul Botosani de 3,21 cazuri la 1.000 de locuitori.
In alte opt comune rata de infectare depaseste trei cazuri la 1.000 de locuitori.
Publicitate