Florin Citu, premierul Romaniei, a anuntat la finalul sedintei de guvern de joi noi masuri de relaxare care vor intra in vigoare incepand cu data de 1 iulie 2021. Conform noilor reglementari, se pot organiza nunti cu pana la 150 de invitati si concerte cu maxim 2500 de persoane.
Noi masuri de relaxare intra in vigoare de la 1 iulie
Ce prevede textul de lege
„Art.7 – (1) Incepand cu data de 01.07.2021, se propune ca organizarea si desfasurarea competitiilor sportive in spatii inchise sau deschise sa fie permisa cu participarea spectatorilor pana la 50% din capacitatea maxima a spatiului, daca incidenta cumulata la 14 zile a cazurilor din judet/localitate este mai mica sau egala cu 3/1.000 de locuitori.
(2) Participarea la activitatile prevazute la alin. (1), este permisa doar pentru persoanele care sunt vaccinate impotriva virusului SARS-CoV-2 si pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezinta rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infectia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, precum si pentru persoanele care se afla in perioada cuprinsa intre a 15-a zi si a 90-a zi ulterioara confirmarii infectarii cu SARS-CoV-2, fapt dovedit prin documente medicale (test RT-PCR pozitiv la data diagnosticului, bilet de externare din spital sau test care sa dovedeasca prezenta de anticorpi de tip IgG efectuat cu maxim 14 zile anterior desfasurarii evenimentului)”.
Alte masuri de relaxare anuntate de Florin Citu
Numar mai mare de participanti la spectacole, festivaluri, concerte, organizate in aer liber, limita de 2.500 de persoane. Pentru o prezenta mai mare, toate persoanele trebuie sa fie vaccinate.
Organizarea festivalurilor in spatii publice, cu participarea a mai mult de 2.500 de persoane, cu asigurarea unui metru patrat de persoana. Pot participa persoanele vaccinate si trebuie sa poarte masca
Se permite participarea unui numar mai mare de persoane la evenimentele private, nunti, botezuri: 100 in interior, 150 in exterior
Activitatea din cluburi sau discoteci se prelungeste pana la ora 2 dimineata. Se permite pana la 70% din capacitate
Nu mai avem limitari de capacitate pentru unitatile care primesc turisti (hoteluri, pensiuni etc.)
Publicitate