Va fi deschis dosar penal dupa ce un lucrator medical de la sectia de terapie intensiva acuza faptul ca pacientii cu COVID ar fi legati de paturi si sedati cu sedative extrem de puternice

Parchetul de pe langa Tribunalul Sibiu se va autosesiza in cazul dezvaluirilor facute de un fost asistent medical din Spitalul Judetean Sibiu, cu privire la nereguli identificate in sectia ATI COVID. Potrivit acestuia, pacientii erau legati si sedati.

In acest caz procurorii vor deschide un dosar penal de cercetare pentru omor, anunta prim-procurorul Parchetului de pe langa Tribunalul Sibiu, Ion Vestemean, potrivit publicatiei Turnul Sfatului.

Un lucrator medical de la sectia de terapie intensiva a Spitalului Judetean din Sibiu acuza faptul ca pacientii cu COVID ar fi legati de paturi, cu rani la maini din cauza feselor si sedati cu anestezice si sedative extrem de puternice pentru a nu se mai agita.

Dezvauirile lucratorului au fost facute sub protectia anonimatului, pentru publicatia Turnul Sfatului.

Publicitate

„Cand devine agitat, il sedeaza. Au fost cazuri cand din disperare ca raman fara aer, au devenit agitati si si-au rupt branulele, legaturile. Dar de aici, sa-i sedezi pana la moarte, sa-i rastignesti ca pe vite si sa-i legi de paturi e cale lunga”, a declarat asistentul medical.

”Nu vreau sa crezi ca vreau sa salvez lumea. Nu vreau, pentru ca nu pot. Dar am nevoie de ajutor, pentru ca am fost acolo, am vazut si ma doare. Nu-mi poate spune nimeni ca nu e asa si vor mai fi si altii care vor intra si nu vor mai iesi in viata. Acesti oameni trebuie razbunati. Aceste decese trebuie razbunate prin aflarea adevarului. Macar altii si altii sa nu pateasca la fel. De undeva trebuie sa se inceapa”, a mai spus asistentul.

Citeste si articolul :   Spital modular pentru pacientii COVID-19, deschis la Sibiu

Una din cele mai grave probleme semnalate de cadrul medical este legata de procedura de intubare. Spune ca se ajunge mult prea usor la aceasta procedura, chiar si atunci cand in realitate nu este nevoie. Potrivit acestuia, se recurge la intubare pentru linistea medicilor si asistentelor: un pacient intubat nu mai face galagie.

Reactia spitalului din Sibiu: Acuzatiile trebuie dovedite prin probe

„In urma publicarii in publicatia online „Turnul Sfatului” a articolului “Dezvaluiri socante din sectia ATI COVID a Spitalului Judetean”, SCJU Sibiu face urmatoarele precizari, din dorinta de a transmite catre opinia publica informatii corecte si complete.

Inca de la inceputul pandemiei, Sectia Clinica ATI s-a aflat in „linia I” a luptei impotriva Covid-19. Acum, la un an, observam cu regret ca drumul de la „eroism” la “incompetenta” se parcurge, din pacate cu viteza redactarii unui titlu de impact in presa. Respectam si vom respecta mereu libertatea presei, dreptul la informare al cetatenilor si am furnizat mereu, in termenele legale, toate informatiile care fac obiectul interesului public. In acelasi timp, credem insa intr-o informare corecta, profesionala si echidistanta. Tocmai de aceea va transmitem urmatoarele precizari:

-activitatea zonei rosii ATI este organizata dupa proceduri stricte cu privire la alocarea de personal si conduita terapeutica, care este stabilita de catre medici;

-acuzatiile prin care se afirma ca decesele unor pacienti au fost cauzate de deficiente terapeutice trebuie dovedite prin probe si analizate de catre persoanele care inteleg procedurile medicale de specialitate si nu prin prisma unor sesizari anonime;

-conducerea SCJU Sibiu s-a autosesizat si va demara o ancheta cu privire la activitatea sectiei ATI-Covid, pentru a identifica si remedia eventualele probleme;

-de la inceputul pandemiei, pana in prezent (08.03.2021) in cadrul sectiei ATI Covid au fost internati 570 de pacienti dintre care 152 au fost transferati inapoi pe sectia de provenienta cu o evolutie favorabila a starii de sanatate (sectia ATI nu face o externari), 397 au decedat iar 21 sunt internati in prezent. Subliniem ca in sectia ATI ajung pacientii in stare foarte grava, care necesita suport respirator;

-procedurile si protocoalele privind gestionarea pandemiei sunt intr-o continua dinamica si sunt adaptate permanent pentru a corespunde cat mai bine specificului dintr-un moment sau altul si a asigura cele mai bune conditii de internare si tratament pentru pacienti.

Pandemia de COVID-19 a fost, la momentul debutului sau, o ecuatie cu multe necunoscute. Personalul medical si autoritatile s-au confruntat cu un virus nou si agresiv care, a modificat, fara indoiala, in mod hotarator, activitatea intregului spital, implicit a sectiei ATI. Personalul din cadrul sectiei ATI duce permanent o lupta contra-cronometru in cursa de salvare a cat mai multe vieti omenesti. Din pacate, acest lucru nu a fost mereu posibil. Multi pacienti, cu forme foarte grave, ajunsi in ATI, nu au putut fi salvati, desi medicii au facut tot ceea ce este omeneste posibil.

Citeste si articolul :   Haos total la Sibiu. Raed Arafat va da ordinul

Ii asiguram pe cetatenii judetului ca personalul medical din toate sectiile implicate in gestionarea pandemiei precum si personalul intregului spital isi respecta meseria si este dedicat tratarii cu profesionalism a tuturor pacientilor. Subliniem ca generalizarea acuzatiilor formulate aduce atingere prestigiului personal si profesional al celor implicati in activitatea zilnica din cadrul sectie ATI –Covid unde se duce o lupta permanenta pentru viata. Ne dorim ca, in urma cercetarilor care vor fi realizate la nivelul spitalului si organelor abilitate, opinia publica sa cunoasca adevarul”, transmite Spitalul Judetean de Urgenta Sibiu, intr-un comunicat de presa.

Publicitate

Autor

Autor: Cioabla Roxana

Roxana este editor al ziarului online fabricatinromania.info. Cu o experienta de peste 3 ani in jurnalism, a lucrat in mai multe proiecte majore in Romania ( andreilaslau.ro; sanatateinbucate.com, bucatarianoastra.online, retete.live, doctorandreilaslau.com. Este pasionata de astrologie, bucatarie si vedete.