„Legenda lui Dragobete” a fost scrisa de Floarea Carbune care a preluat-o de la bunica ei Mara.
“Batranii satului spuneau ca Dragobete a fost feciorul unei frumoase femei, Dochia. Se spune ca aceasta ar fi fost fiica lui Decebal.Traian, Imparatul romanilor si-ar fi dorit-o de nevasta. Fata era de o frumusete rapitoare si locuia intr-o coliba la poalele muntelui. Ea si avea o turma de mioare pe care o ducea, zilnic, la pascut, in poienile cu iarba frageda. Intr-una din zile, vrajita de culorile delicate ale florilor si de miresmele lor imbatatoare, a innoptat pe malul lacului din care isi adapa mioarele.
Era o noapte cu luna plina, si Dochia a adormit pe un pat de flori, surazand in somn. Pe la miezul noptii, cand fata dormea dusa, din adancul muntelui s-a ridicat un nor de ceata care a acoperit lumina lunii, si a invaluit intr-o tandra imbratisare, trupul fecioarei adormite…A doua zi, cand a deschis ochii, soarele era la amiaza. Trezita ca dintr-un somn lung, a privit imprejurul ei, si totul i se parea schimbat. Pe buze, mai purta inca… mireasma delicata a unui sarut. Nestiind ce-i cu ea, s-a privit in oglinda lacului, iar padurea a inceput a fremata, si un glas duios de fluier se auzea in departari…
Viata si-a continuat cursul normal, dar Dochia nu stia ce se intampla cu trupul ei, care se schimba… din zi in zi. La 9 luni, de la intamplarea cu Ceata, pe 24 februarie, a venit pe lume Dragobete. Ursitoare si nase i-au fost patru zane,Primavara, Vara, Toamna si Iarna. Fiecare dintre ele i-au adus in dar ceea ce au crezut ca-i mai frumos si mai util in viata. Primavara i-a semanat in inima Iubirea, daruindu-i prospetimea florilor si tineretea fara batranete.
Vara nu s-a lasat mai prejos, si i-a daruit copilului, caldura iubirii, implinirea dragostei si dulceata fructelor. Zana Toamna i-a adus in dar un fluier care sa-i tina de urat, dar care sa-i si inveseleasca pe oameni cu cantecele lui. In sfarsit, nasa-Iarna i-a tesut un strai alb cu sclipiri de diamante. Ca cingatoare, i-a daruit un brau rosu… cusut cu perle. Straiul era astfel conceput… incat crestea odata cu flacaul, ramanand alb ca neaua, oricat l-ar fi purtat.
Pe la 19 ani, Dragobete avea parul negru ca noaptea si ochii verzi precum iarba matasoasa de pe munte, vorba ii era dulce ca mierea, iar sarutul ii frigea ca jarul. Era un flacau vesel ce canta din fluier si iubea fetele care il priveau ca pe un zeu. Fecioarele, care il intalneau si ii simteau privirea vrajita, uneori chiar sarutul de foc, se jurau ca el venise de pe alt taram. Tot batranii… spuneau ca ar fi fost o scanteie de adevar in cele afirmate de fete. Pentru ca nimeni nu stia cine ii este tata, se zvonea ca ar fi fost zamislit de chiar Duhul Muntelui, in timpul impreunarii cu Dochia, cand acesta s-a transformat in ceata… Adevarul este ca, o perioada de timp, nimeni nu l-a mai zarit pe fecior, si nici nu i-a mai auzit cantecul fluierului.
In creierul muntelui, intr-o pestera pe ai carei pereti cresteau „flori de piatra” in buchete albe, albastre, cenusii, roz si violet, traia un batran Intelept. Pe cand pastea oitele in poiana in care fusese zamislit, baiatul s-a pomenit fata in fata cu acest Intelept care i-a spus pe nume si l-a indemnat sa-l urmeze. Inmarmurit de surpriza, Dragobete l-a urmat fara a spune o vorba. Devenindu-i ucenic, el a deprins invatatura tainica de a citi in Cartea secreta a Naturii. Astfel, recunostea plantele de leac, stia a vorbi cu pasarile, intelegea semnele magice ale padurii, nemaifiindu-i frica de fiarele salbatice.
Cand a revenit in lume, aceasta l-a primit cu bratele deschise. Mai mult ca oricand, trezea iubirea in inima fetelor. Calatorea cu viteza gandului, si se infatisa acolo unde era chemat…Barbatii il indrageau si ei. Nimeni nu stia care este secretul care-i facea pe barbati sa-l placa, si sa nu fie gelos pe el. Asta, pana intr-o zi, cand un batran a dezvalui secretul. Pe vremea cand era flacau, in seara de 23 februarie, Dragobete li se arata in vis feciorilor de insurat… si-i invata secretele iubirii. Totul se facea sub juramant…Batranul a rupt tacerea, intrucat, avand peste 100 de ani, se considera a nu se mai afla sub juramant.
Legenda spune ca, dupa sute de ani de vietuire pe pamant, timp in care oamenii acestor meleaguri invatasera a iubi, iar invatatura se transmitea din tata in fiu, si de la mama la fiica, Spiritul Muntelui si-a chemat copilul la pieptul lui. La cererea tatalui, Maica Domnului, l-a transformat intr-o planta magica, numita Navalnic. Astfel, Dragobete zis si Navalnic, doarme in „carnea” tatalui, renascand in fiecare primavara… Si, in mileniul 3, unele fete, chiar si femei ale acestui popor, mai cred inca in puterea magica a navalnicului.
Ele poarta in san o punguta de matase in care tin navalnic. E un semn de pretuire si de aducere aminte a celui care a fost Dragobete, „zeul” Iubirii la romani.
Ce s-a intamplat cu Dochia?
Unii spun ca ar fi devenit o baba rea si incapatanata. Potrivit legendei, in luna martie, ar fi imbracat 9 cojoace si a urcat cu oile pe munte. Pentru ca era cald, ea a inceput a-si da cojoacele jos, rand pe rand, iar intr-o noapte geroasa s-a transformat in stana de piatra impreuna cu turma sa. Altii sustin ca Dochia s-a dus la iubitul sau, Muntele Ceahlau, si i-a cerut acestuia s-o transforme in stana de piatra… ca sa fie vesnic impreuna…”
Legenda lui Dragobete, de Floarea Carbune
Publicitate