Sarbatoare mare astazi. Spune rugaciunea asta si iti va merge bine.

Sarbatoare mare astazi. Biserica Ortodoxa pomeneste pe Sfantul Eftimie cel Mare.

Sfantul Eftimie cel Mare a trait in secolul al IV lea, pe vremea imparatului Gratian. S-a nascut in Melitina (Armenia), din pantece sterp si neroditor. Numele sau inseamna in limba greaca “voie buna”. La varsta de 29 de ani ajunge la Iersualim si se nevoieste intr-o pestera.

Aici a savarsit nenumarate minuni: a hranit 400 de calatori, in timp ce nu avea paine nici pentru zece persoane; a deschis portile cerului, tamaduind pamantul de nerodire si a facut posibil, cu rugaciunea lui, ca multe femei sterpe sa aiba copii.

Cea mai puternica rugaciune catre Sfantul Eftimie cel Mare

“O, Sfinte Preacuvioase Parinte Eftimie, mare nevoitorule si cald folositorule, apuca inainte cu sfintele tale rugaciuni cele catre milostivul Dumnezeu, roaga-te, imblanzeste-L. Fa-L milostiv noua celor ce cadem cu umilinta la tine, cela ce din pruncie te-ai dat pe tine Domnului, ranindu-te de focul dragostei Lui.

Ai parasit toate desertaciunile lumesti ca pe niste gunoaie, Lui ai urmat cu toata dragostea, iubindu-L mai mult decat pe toate bunatatile cele trecatoare ale lumii acesteie.

Pentru ca luminandu-ti ochii sufletului tau, cu toata inima ai slujit ca un inger in trup, Lui, care te-a si preamarit dupa multele tale trude si osteneli cu darul minunilor Sale in viata si dupa moarte.

„Sa ne invrednicim acelor nespuse bunatati”

Caci asa preamareste Dumnezeu pe cei ce-L maresc cu lauda si fapte bune. Asadar, Sfinte Preacuvioase Parinte Eftimie, ca cel ce in cer fiind neincetat te rogi cu Preacurata Maica a lui Dumnezeu si cu toti sfintii pentru intarirea sfintelor lui Dumnezeu Biserici. A bunilor conducatori si a supusilor lor, ca sa asculte de legile tarii, pentru intarirea fratilor si a tot clerul ortodox si cinul calugaresc si pentru mantuirea tuturor dreptcredinciosilor crestini din toata lumea.

Roaga-te si pentru noi ca sa fim aparati de vrasmasii vazuti si nevazuti, fii solitor si rugator pentru noi catre Domnul Dumnezeu. Izbaveste-ne de toata ispita neasteptata si de muncile cele vesnice, ca sa aflam mila in ziua Infricosatei Judecati.

Citeste si articolul :   Uleiul de in si beneficiile sale pentru corpul tau

Sa ne invrednicim acelor nespuse bunatati, privind si preamarind Lumina cea preadulce si desfatata a fetei Preamilostivului Dumnezeu, a Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh in veci. Amin.”

Publicitate

Autor

Autor: Cioabla Roxana

Roxana este editor al ziarului online fabricatinromania.info. Cu o experienta de peste 3 ani in jurnalism, a lucrat in mai multe proiecte majore in Romania ( andreilaslau.ro; sanatateinbucate.com, bucatarianoastra.online, retete.live, doctorandreilaslau.com. Este pasionata de astrologie, bucatarie si vedete.