4.875 de cazuri noi de Covid si 127 de decese inregistrate in ultimele 24 de ore

Grupul de Comunicare Strategica (GCS) a anuntat miercuri ca in ultimele 24 de ore au fost inregistrate in Romania 4.875 de cazuri noi de Covid si 127 de decese.

Potrivit GCS, pana miercuri, in Romania au fost confirmate 627.941 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 554.056 de pacienti au fost declarati vindecati.

In ultimele 24 de ore au fost inregistrate 4.875 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, in urma retestarii pacientilor care erau deja pozitivi, 839 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Pana miercuri, 15.596 persoane diagnosticate cu infectie cu SARS – CoV – 2 au decedat.

Publicitate

In ultimele 24 de ore au fost raportate 127 de decese (71 barbati si 56 femei), ale unor pacienti infectati cu noul coronavirus, internati in spitalele din Arad, Arges, Bacau, Bistrita-Nasaud, Botosani, Braila, Brasov, Buzau, Calarasi, Caras-Severin, Cluj, Constanta, Covasna, Dolj, Galati, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomita, Iasi, Maramures, Mehedinti, Neamt, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timis, Tulcea, Vaslui, Vrancea si Municipiul Bucuresti.

Dintre acestea, un deces a fost inregistrat la categoria de varsta 30-39 de ani, 6 decese la categoria de varsta 40-49 de ani, 7 decese la categoria de varsta 50-59 de ani, 26 decese la categoria de varsta 60-69 ani, 45 decese la categoria de varsta 70-79 ani si 42 decese la categoria de peste 80 de ani.

123 dintre decesele inregistrate sunt ale unor pacienti care au prezentat comorbiditati, pentru un pacient decedat nu au fost inregistrate comorbiditati, iar pentru 3 pacienti decedati nu au fost raportate comorbiditati pana in prezent.

In unitatile sanitare de profil, numarul total de persoane internate cu COVID-19 este de 9.512. Dintre acestea, 1.149 sunt internate la ATI.

Pana la aceasta data, la nivel national, au fost prelucrate 4.775.921 de teste. Dintre acestea, 24.822 au fost efectuate in ultimele 24 de ore, 17.552 in baza definitiei de caz si a protocolului medical si 7.270 la cerere.

Autor

Autor: Drimboi Petre

Petre este editor al ziarului online fabricatinromania.info si a studiat jurnalismul. Are o experienta de 4 ani. S-a evidentiat ca jurnalist in proiectul stiriactuale.net. Este pasionat de politica, sport si sanatate. A lucrat pe teme de stiri, politica, sanatate si sport.