Noua tulpina de coronavirus din Marea Britanie nu a fost identificata, inca, in Romania

Noua tulpina de coronavirus din Marea Britanie nu a fost identificata, deocamdata, pe teritoriul Romaniei. Toate tulpinile care circula in tara sunt recunoscute de vaccinul aprobat de Uniunea Europeana, se arata intr-un raport preliminar intocmit de MedLife.

Potrivit unui comunicat al MedLife, specialistii companiei au analizat peste 60 de genomuri SARS-CoV-2, provenite din Brasov, Cluj, Timisoara, Sibiu si Bucuresti.

„Prin analizarea tulpinilor de SARS-CoV-2, folosind metoda de secventiere dezvoltata de CDC (Centers for Disease Control) din Statele Unite, care ne permite secventierea completa a genomului viral, am dedus ca pana in acest moment, teritoriul Romaniei nu a fost afectat de noua tulpina COVID-19. Urmarirea diversitatii genetice a virusului ne permite sa avem informatii epidemiologice legate de raspandirea noii tulpini, oferindu-ne astfel posibilitatea de a interveni in raspandirea agresiva a acestuia”, a declarat biologul Dumitru Jardan, doctor in stiinte medicale, coordonator stiintific al studiului.

„Un aspect foarte important este ca formele virusului care circula pe teritoriul tarii noastre, care au fost identificate in procesul de secventiere, sunt recunoscute de vaccinul Pfizer-BioNTech, aceste fiind un motiv in plus pentru ca pacientii romani sa se inscrie in campania de vaccinare”, a mai mentionat Dumitru Jardan, biolog.

Conform cercetarilor internationale, noua tulpina de coronavirus ar putea fi cu pana la 70% mai contagioasa, insa nu sunt inca date care sa ateste ca aceasta infectie este mai mortala.

Noua tulpina a virusului a aparut initial in Marea Britanie, ulterior fiind confirmata in mai multe tari, precum Italia, Danemarca, Olanda, Franta, Spania, Portugalia, Australia si Canada.

Publicitate

Totodata, in cadrul aceluiasi studiu s-a pus accent si pe mutatiile genei S, care se presupune ca ar permite virusului sa infecteze oamenii care au trecut deja prin boala. Astfel, mutatiile identificate la pacientii din Romania arata ca este putin probabil ca virusul sa poata reinfecta pacientii vindecati.

„Gena S este cea mai importanta gena pentru infectiozitatea virusului intrucat codifica o proteina ce se leaga direct de receptorul de pe suprafata celulelor umane, aceasta fiind deseori tinta unui raspuns imun antiviral. Mutatiile identificate de echipa noastra la nivelul genei S nu sustin teoria legata de faptul ca virusul ar fi capabil de reinfectie. Insa studiem permanent, deoarece in viitor insa situatia s-ar putea modifica”, a mai spus biologul Dumitru Jardan.

Citeste si articolul :   Un nou cutremur in Romania. Unde a avut loc seismul si ce magnitudine a avut

Compania isi propune sa monitorizeze constant prin secventiere cazurile de SARS-CoV-2 din Romania pentru o mai buna caracterizare a virusurilor care circula pe teritoriul tarii.

„Prin eforturi si resurse proprii, am derulat exclusiv acest studiu in Romania, pentru a analiza toate schimbarile pe care le aduce acest virus si pentru a sti cum putem actiona in consecinta. De la inceputul pandemiei ne-am mobilizat fortele si am dezvoltat divizia de cercetare, iar pana in acest moment au fost derulate 4 studii, toate din initiativa si cu resursele MedLife. (…) Totodata, angrenandu-ne in acest proces, ne-am asumat responsabilitatea ca vom efectua rapoarte periodic si la o scara larga, pe care le vom putea pune atat la dispozitia Guvernului Romaniei, cat si a celorlalte guverne ale tarilor invecinate, daca acestia vor dori sa se foloseasca de concluziile stiintifice in lupta raspandirii virusului”, a declarat Mihai Marcu, presedinte & CEO MedLife Group.

Procesul de secventiere va continua, anunta reprezentantii companiei. Sunt in plan alte 100 de genomuri in luna ianuarie 2021, pentru a identifica informatii noi, relevante pentru piata locala si care sa contribuie la adaptarea strategiei nationale de lupta impotriva COVID-19.

Autor

Autor: Drimboi Petre

Petre este editor al ziarului online fabricatinromania.info si a studiat jurnalismul. Are o experienta de 4 ani. S-a evidentiat ca jurnalist in proiectul stiriactuale.net. Este pasionat de politica, sport si sanatate. A lucrat pe teme de stiri, politica, sanatate si sport.