Rezultate alegeri SUA 2020. Cine e pe primul loc in cursa pentru Casa Alba

Rezultate alegeri SUA 2020. Biden ramane pe primul loc, dar diferenta de voturi electorale se micsoreaza

Alegeri SUA 2020. Americanii au iesit la urne pentru a alege viitorul presedinte al Statelor Unite, pentru urmatorii 4 ani.

Alegerile prezidentiale din Statele Unite au ajuns, practic, la final. Votul s-a incheiat in 48 din cele 50 de state din tara.

Americanii au fost chemati sa-i aleaga si pe toti cei 435 de membri ai Camerei Reprezentantilor, pe 35 dintre cei 100 de senatori, dar si 13 guvernatori.

Publicitate

-► Peste 102 de milioane de cetateni cu drept de vot si-au exprimat deja optiunea, anticipat, insa ieri tot au fost cozi la centrele de votare.

-► In acest moment, numaratoarea voturilor e in plina desfasurare.

-► Potrivit Associated Press, Joe Biden conduce in colegiul electorilor cu 131 la 108.

-►Potrivit AP, Biden a castigat California, cea mai mare zona electorala a natiunii, dar a obtinut si alte victorii previzibile, inclusiv Colorado si Virginia, doua foste ”campuri de lupta” care au devenit bastioane ale democratilor. In schimb, printre victoriile lui Trump se afla Kansas, Dakota de Nord si alte bastioane conservatoare.

Citeste si articolul :   Raed Arafat, despre noile restrictii. Ce mai ramane deschis

-► Este prea devreme pentru a anunta un castigator, iar numaratoarea voturilor s-ar putea intinde pe zile intregi in unele state.

In timp ce Trump si-a prezis „o victorie magnifica”, Biden a spus ca vrea sa „reinstaleze decenta la Casa Alba”.

Publicitate

Publicitate

Autor

Autor: Drimboi Camelia

Drimboi Camelia este redactor sef al ziarului online fabricatinromania.infoEditor cu mare experienta in alegerea celor mai bune stiri pentru cititori. Pasionata de astrologie, horoscop, bucatarie, retete culinare, showbiz, vedete, sanatate, evenimente politice recente, are o vasta experienta redactionala, lucrand pentru proiecte majore in Romania ( andreilaslau.ro; sanatateinbucate.com, bucatarianoastra.online samd ). Specializată în continut video, a fost social media manager pe cele mai mari pagini de Facebook din Romania, generand continut valoros cu engagement masiv si milioane de vizualizari. A lucrat pe teme de alimentație, sănătate, știrile zilei, politică, naturiste.