Mihai Nesu a ramas paralizat in urma unui accident la antrenament, acum 10 ani. Nimeni nu a mai crezut ca isi va reveni, dar fostul jucator al Stelei nu s-a dat batut. In ultima vreme, Mihai a facut progrese si a invatat sa scrie cu gura.
Mihai Nesu este un invingator si lupta in fiecare zi pentru a ajunge cat mai aproape de o viata normala.
Sportul fiind marea sa pasiune, Mihai Nesu a povestit, in exclusivitate la Digi Sport Special, ca se antreneaza in fiecare zi. Incet, incet, Nesu a reusit sa isi foloseasca partial mana dreapta si isi mai poate misca anumite parti ase corpului.
Fostul fotbalist a invatat sa scrie cu gura.
Publicitate
„De 4 ani am cam acelasi program, asa ca sunt intr-un cantonament continuu. In ultima luna am inceput si cu doua antrenamente pe zi. De dimineata pana la masa de pranz trebuie sa fac cu o bicicleta care misca mainile si picioarele.
Trebuie sa fac cam jumatate de ora maini si jumatate de ora picioare. Dupa aia, inca vreun sfert de ora, pe un touch screen, trebuie sa fac, ca la scoala, cerculete, betigase, cu mana pe care o pot misca mai bine.
Dupa masa de pranz am kinoterapie la fundatie, cam o ora si jumatate-doua ore pe zi. Eu misc ce pot sa misc cu mainile si terapeuta mea imi misca picioarele si imi mai face masaj acolo unde mai am contracturi.
De doi ani am o cana adaptata, pe care o pot lua in pozitia asta, o pot lua de pe masa si pot sa beau apa cu ea daca e cam pe jumatate, daca nu e prea grea, si apoi pot sa o pun inapoi. Asta e un progres mare. Si acum incercam sa intarim mana cat se poate, cu ajutorul lui Dumnezeu, sa pot sa beau cu cana plina.’, a spus Mihai Nesu pentru sursa citata mai sus.
Mihai are un psihic pozitiv si se gandeste ca Dumnezeu il va ajuta. El a explicat cum a reusit sa dea mesaje virtuale, scriind cu gura.
„Sunt multumit de cum evolueaza. Cu batul asta scriu pe Whatsapp. Ma misc repede, de aia am atatea contracturi la muschii de la ceafa, de la spate, la muschii de sus. De la cat folosesc batul. Dar am terapeuti buni, care au grija de mine”, a spus fostul fotbalist in exclusivitate la Digi Sport Special.
Mihai Nesu are o fundatie prin care ajuta copiii cu dizabilitati
Chiar daca situatia lui Nesu este una extrem de grea, fostul fundas a gasit puterea de a-i ajuta si pe altii. Vrea sa construiasca din donatii un centru de reabilitare si recuperare langa Oradea, pentru copii cu dizabilitati, in valoare de un milion de euro.
“Dumnezeu mi-a schimbat ceva din felul de gandire. Nu pot sa zic ca am vreun merit. Poate faptul ca nu m-am dat batut si am vrut sa ies din starea aia in care eram si nu stiam cum.
Dumnezeu a facut o minune si mi-a schimbat total felul de a gandi si atunci a inceput sa se schimbe si viata mea. Fara Dumnezeu nu puteam trece peste asta, dar cu el putem trece peste orice greutate”, a spus Nesu.
Publicitate