Acuzatii grave la adresa lui Klaus Iohannis, dupa ce presedintele a acuzat PSD ca este „iresponsabil”

Robert Cazanciuc (PSD) a avut, marti, acuzatii grave la adresa lui Klaus Iohannis, dupa ce presedintele a acuzat PSD ca este „iresponsabil” vorbind de o motiune de cenzura. Cazanciuc a spus ca Iohannis „nu mai are contact cu realitatea” si i-a sugerat sa nu mai faca declaratii de la Cotroceni.

„Dupa sase luni de zile de cand <Guvernul Iohannis> este la putere am auzit aceeasi placa obosita ca PSD este de vina si asta pentru ca atat Guvernul PNL, cat si presedintele Iohannis nu sunt in stare sa vina cu un program economic clar care sa scoata Romania din criza. In loc de un plan care sa ajute romanii care nu mai au bani pentru ca au stat acasa, am auzit aceleasi amenintari cu starea de urgenta. In loc de facilitati fiscale sau credite pentru firmele romanesti, am auzit noi amenzi, interdictii si restrictii pe care ni le aplica <guvernul Iohannis>. Cu alte cuvinte, am ajuns sa fim condusi de un om cu porniri dictatoriale”, a spus presedintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, dupa declaratiile presedintelui Klaus Iohannis.

Citeste si articolul :   Nemtii au facut spital intr-un avion si zboara cu el sa trateze bolnavii de coronavirus din Franta sau Italia. Imagini unice din interior

Acesta i-a transmis presedintelui ca „nu-am saturat sa ne tot certati, domnului Iohannis si sa nu fiti in stare sa veniti cu solutii”.

Cazanciuc a afirmat ca in ultimele doua luni Guvernul nu a facut nimic concret pentru a reporni economia Romaniei.

Publicitate

„De doua luni de zile auzim de la Cotroceni si de la guvernul PNL <vom face>, <vom analiza>, <vor veni investitii>, <vom reporni>. Ne-am saturat de sfaturi si promisiuni. Vrem sa vedem un plan de redresare a economiei romanesti”, a spus Cazanciuc.

Considerand ca Iohannis ia apararea PNL si a Guvernului Orban de fiecare data cand are aparitii publice de la Palatul Cotroceni, Cazanciuc i-a transmis presedintelui ca ar trebui sa mearga la Guvern, pentru ca aparitiile sale „nu sunt ale presedintelui Romaniei”.

„Cred ca a venit momentul sa nu mai aveti aparitii publice de la Cotroceni, pentru ca pozitiile dumneavoastra nu sunt ale presedintelui Romaniei. Trebuie sa va duceti la guvern sau la PNL pentru ca va purtati ca un premier si presedinte de PNL. Daca Orban va este inutil, de ce nu il trimiteti la plimbare?”, a mai spus social-democratul.

Citeste si articolul :   Medicul Cristian Oancea: "Am refuzat un copil de 10 ani si mi s-a rupt sufletul pentru ca nu mai avem locuri. O sa ajungem sa fim niste actori la ce se intampla"

Despre motiunea de cenzura, Cazanciuc a atras atentia ca aceasta nu va fi depusa in timp ce in Romania se manifesta epidemia COVID-19.

„Ati spus ca PSD vrea sa depuna motiune de cenzura. Presedintele PSD a spus ca vom depune motiune dupa ce pandemia va trece. PSD trebuie sa depuna o motiune de cenzura impotriva <Guvernului Iohannis-Orban> pentru ca acest guvern este incompetent, nu are niciun plan economic si face achizitii netransparente. Este datoria noastra sa oprim prostiile pe care le faceti si jaful din banii publici”, a mai spus Robert Cazanciuc.

Acesta i-a atras atentia lui Iohannis ca in vama stau mii de romani la coada fara apa, fara mancare, in soare, zeci de ore, ca in tara sunt peste un milion de oameni care nu au locuri de munca si peste o jumatate de milion de firme romanesti in pragul falimentului, in vreme ce alte zeci de mii de muncitori romani sunt la munca in strainatate „in pragul disperarii si batjocoriti”, pentru care presedintele „nu face nimic”. In acest context, Cazanciuc l-a atacat grav pe presedinte, spunand: „Domnule Iohannis, pare ca nu mai aveti contact cu realitatea”.

Citeste si articolul :   Cererea trimisa de Stefan invatatoarei sale. Argumentul copilului a lasat-o fara cuvinte

Presedintele Klaus Iohannis a declarat, marti, ca motiunea de cenzura anuntata de presedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, pentru daramarea Guvernului Orban este „o dovada de maxima iresponsabilitate” si spune ca s-ar putea activa din nou starea de urgenta.

Publicitate

Autor

Autor: Drimboi Petre

Petre este editor al ziarului online fabricatinromania.info si a studiat jurnalismul. Are o experienta de 4 ani. S-a evidentiat ca jurnalist in proiectul stiriactuale.net. Este pasionat de politica, sport si sanatate. A lucrat pe teme de stiri, politica, sanatate si sport.

Comentariile sunt închise.