Multi varstnici pierd lupta impotriva coronavirusului, dar acest bunic a lasat un mesaj foarte important pentru familia sa.
Realitatea coronavirusului este si mai grava pentru persoanele in varsta, care sunt expuse riscului. Multi dintre ei isi pierd viata in spitale, in casele de batrani sau chiar in casele lor si, in cea mai mare parte, nici macar nu isi pot lua ramas bun de la familiile lor.
Daca ati pierdut deja o persoana in varsta pe care ati iubit-o, stiti cat de dificil este sa va luati la revedere si, in acest moment cand suntem obligati sa fim indepartati de oamenii pe care ii iubim, acest ramas bun poate fi si mai dureros, pentru ambele parti.
O scrisoare emotionanta, scrisa de o victima a covid-19, circula pe internet si emotioneaza pe toata lumea. Faceti-va timp pentru a citi acest mesaj special si reflectati asupra lui.
Publicitate
Cu siguranta, cuvintele folosite de acest domn vor avea o anumita valoare in viata ta si te vor ajuta sa privesti diferit relatiile pe care le ai cu familia.
Scrisoarea
“Din acest pat fara inima, aleg sa va scriu, dragi copii si nepoti (i-am dat-o in secret asistentei, in speranta ca, dupa moartea mea, sa o puteti citi). Am inteles ca nu mai am multe zile, se vede prin respiratia din ce in ce mai greoaie, simt ca nu mai am mana aceea zvelta in care tineam stiloul primit de la sotia mea. Acum il tin pe cel daruit de asistenta mea.
Ea este singura persoana care mi-a dat cateva zambete in acest spital, dar, deoarece ea poarta si masca, nu pot vedea decat o mica lumina in ochii ei; un aspect pe care nu il vad la ceilalti asistenti care nici macar nu ne saluta. Nu am vrut sa va spun, ca sa nu va nemultumesc stiind cat de mult veti suferi atunci cand ma vei lasa in aceasta „inchisoare”.
Mi-am amintit de un text scris de preotul din Romagna, Don Oreste Benzi, care vorbea despre aceste locuri drept „inchisori de aur”. Se spune ca nu ne lipseste nimic, dar nu este asa … Cel mai important lucru lipseste, mangaierea celor dragi. Imbratisarile si numeroasele sarutari, bratele mamei, ale nepotilor, ale copiilor alina orice durere sufleteasca, apoi realizez ca aceasta falsa durere pe care o provoasca virusul nu o poate lua nimeni. In ultimele luni, am uitat mirosul casei mele, parfumul sau, zambetele, povestile care au fost spuse nepotilor si chiar numeroasele discutii cu intreaga familie.
Asa simti ca traiesti, fiind in familie, cu oameni care iubesc si sunt iubiti neconditionat. Am crezut ca voi fi singur de la moartea femeii cu care am trait 60 de ani impreuna, mereu impreuna, dar familia nu m-a lasat niciodata sa cad in aceasta extrema a singuratatii.
In 85 de ani am vazut atatea lucruri, dar nu am cum sa uit nebuniile din copilarie, munca tatalui meu de a ne oferi ce voiam, o mama mereu atenta la fiecare respiratie pe care o aveam atunci cand eram bolnav si apoi prietenii pe care i-am intalnit la scoala, bucuria cu care ne ejucam, onoarea pe care o aveam fata de profesori. Profesoara era ca a doua mama petru mine, iar obtinerea unei note bune era o sarbatoare pentru intreaga casa.
Si apoi, ziua absolvirii, cate „multumiri” a trebui sa spun, o multime pentru sotia mea, pentru ca a stat cu mine in cele mai grele momente, pentru copiii ei, ca m-au iertat mereu, pentru nepotii mei, pentru dragostea lor neconditionata. Prietenii, putini adevarati, nu pot fi numarati decat intr-un fel, asa cum spune Biblia, chiar si preotul, trebuie sa va multumesc ca mi-ati dat ocazia iertarii pacatelor mele si pentru cuvintele frumoase exprimate la inmormantarea sotiei mele.
Acum nu mai pot scrie, asa ca trebuie sa spun cel putin un lucru nepotilor mei … si poate tuturor celor din lume. Nu mama voastra a fost cea care m-a adus aici, eu am fost cel care a convins copiii ca parintii nu mai trebuie sa ii deranjeze. In viata mea, nu mi-am dorit niciodata sa fiu o povara pentru nimeni, poate si din mandrie si, cand am vazut ca nu mai sunt de folos, nu am putut lasa aceasta amintire nepotilor mei, amintirea unui om complet neajutorat, incapabil sa indeplineasca nicio functie.
Desigur, nu mi-am putut imagina niciodata sa ajung intr-un loc ca acesta. Aparent, totul este curat si ordonat, exista oameni educati, dar in realitate suntem doar numere, pentru mine a fost ca si cum as intra intr-o camera rece. In ultimele luni, m-am intrebat si eu de mai multe ori: de ce au ales aceasta meserie, daca sunt mereu nervosi, plini de rautate? Omul care face curatenie mi-a spus odata:
„Stiti de ce tipa asa? Dumnezeu sa aiba mila de ea. Vad pacientii batrani ca pe niste obiecte prntru care nu se mai merita sa lupte. Nu mai au simtul datoriei. Suntem cu totii numere, nu persoane care au sentimente. As dori ca toata lumea sa stie ca, pentru mine, nu ar trebui sa existe case de pensionare, case de batrani, „inchisori” de aur si, prin urmare, da, acum, cand mor, pot spune ca regret ca am ales sa imi petrec batranetea aici. Daca as putea sa ma intorc, as ruga-o pe fiica mea sa ma lase sa stau cu ea pana la ultima suflare. Sa stiu ca cineva drag este langa mine. Ca nu sunt singur.
Acest coronavirus ne va duce la distantare fata de familiile noastre, am simtit asta prin strigatele si modurile nepoliticoase pe care le-am simtit aici. Numai cand asistentele au vazut ca starea me se inrautateste, mi-au luat barba si m-au spalat. Demnitatea mea de om, o persoana respectabila si mereu amabila si politicoasa, a fost ucisa aici.
Nu caut dreptatea pamanteasca, toata lumea trebuie sa fie iertata, cu totii avem motivele noastre din cauza carora actionam in anumite feluri, dar de multe ori este atat de dezamagitor inca nu mai simt ca sunt o persoana. Vreau doar sa va averizez ca exista ceva care ucide mai mult decat coronavirusul: lipsa de respect fata de celalalt. Si noi, batranii, suntem tot persoane, avem sentimente la fel ca toata lumea si acestea sunt mai fragile ca oricand atunci cand nu este nimeni din familie cu tine.
Bunicul vostru.”
Ce mesaj special, nu-i asa? In toata tristetea si singuratatea sa, combinate cu certitudinea mortii, acest barbat a reusit in continuare sa lase un mesaj foarte important pentru familia sa: trebuie sa invatam sa ne respectam reciproc, in ciuda tuturor diferentelor. Fie de varsta, fie de functiile pe care le avem.
Tu, fara indoiala, ai invatat si ceva din ultimele cuvinte ale acestui domn. Aplicati aceste cunostinte in relatiile voastre si aveti mare grija de cel pe care il iubiti, astfel incat, atunci cand va veni momentul ca cineva sa plece, sa nu regretati ca l-ati lasat singur.
Publicitate
Publicitate
Comentariile sunt închise.