Declaratii dupa sedinta de Guvern. Ce masuri sunt anuntate

Ministrul Fondurilor Europene a anuntat introducerea pe ordinea de zi a unei ordonante privind un pachet de masuri pentru domeniul sanatatii.

Astfel, unitatile sanitare pot achizitiona echipamentele medicale si de protectie, urmand ca acestea sa fie decontate de catre Guvern.

Ioan Bolos, ministrul Fondurilor Europene, despre OUG privind un pachet de masuri pentru domeniul sanatatii

– Am propus pe ordinea de zi un pachet de masuri ce urmeaza a fi finantat din fonduri europene. O prima categorie de masuri este pentru domeniul sanatatii. Este vorba despre echipamentele medicale si cele de protectie medicala. Fac un apel la tot cei care sunt implicati in procesul de achizitie a echipamentelor medicale. Acestea se pot achizitiona de unitatile sanitare, urmand ca procesul de decontare sa se efectueze ulterior. Vom asigura la timp procesul de decontare al acestor cheltuieli, precizeaza stirileprotv.ro

Publicitate

– Am inclus, de asemenea, si stimulentul de risc medical. Beneficiarii sunt nu numai medicii, ci tot personalul medical care este implicat in tratarea bolnavilor. Veste buna este ca, la propunerea noastra, UE va deconta suta la suta din echipamentele medicale. Nu avem cofinantare la partea de echipamente medicale.

– Va informez ca avem o alta masura: partea de asistenti sociali. Este vorba de cei 1000 de asistenti sociali si comunitari. Avem o tinta de 100.000 de persoane varstnice, care sa fie sprijiniti prin servicii sociale la domiciliu.

– In proiectul de ordonanta, avem un numar de 170.000 de pachete de igiena corporala, care sunt destinate celor care se afla in carantina, plus copiilor de la casele de copii si persoanelor din caminele de batrani.

– O ultima componenta pe partea de somaj tehnic, unde propunem decontarea din fonduri europene a sumei de 300 de milioane de euro.

Citeste si articolul :   Guvernul a decis modificarea strategiei nationale de vaccinare. Detinutii, declarati prioritari

Violeta Alexandru: ANOFM a primit 34.000 de solicitari de somaj tehnic de la angajatori pentru aproape 300.000 de angajati

Ministrul Muncii a anuntat, luni, la inceputul sedintei de Guvern, ca au fost depuse, la ANOFM, 34.000 de solicitari de somaj tehnic de catre angajatori, pentru un numar de aproape 300.000 de angajati, activitatea de primire a documentelor si de verificare a acestora fiind in plina desfasurare.

”La nivel national ANOFM are in acest moment un numar de 34.000 de solicitari de la companii pentru un numar de aproape 300.000 de angajati, 298.000 de angajati, iar agentiile judetene pentru plati si inspectie sociala au inregistrat putin peste 35.000 de cereri. Ele in acest moment sunt in prelucrare de asa maniera incat cand avem rectificarea bugetara, ceea ce stiu ca se intampla curand, sa se si proceseze platile”, a spus Violeta alexandru, luni, la inceputul sedintei de Guvern, referindu-se la somajul tehnic.

Aceasta a expicat ca mai exista probleme in completarea documentelor.

”Precizez ca depun colegii mei un efort de verificare primara a datelor de unde rezulta ca, desi am comunicat public simplitatea procedurilor, totusi intampinam cateva probleme legate de completarea eronata a informatiilor”, a mai spus Violeta alexandru, iar premierul Ludovic Orban a cerut ca documentele sa fie completate porivit procedurilor aprobate.

Guvernul a adoptat OUG 30 pentru acordarea somajului tehnic.

La AJOFM-uri, vor depune online o cerere si o declaratie pe proprie raspundere angajatorii care au angajati prin contracte individuale de munca, suspendate temporar, si pentru care solicita fondurile aferente somajului tehnic.

Somajul reprezinta 75% din castigul salarial al persoanei pe luna respectiva, maxim 75% din salariul mediu brut.

Guvernul discuta despre prelungirea mandatelor alesilor locali

Guvernul discuta, in sedinta de luni, o OUG pentru prelungirea mandatelor alesilor locali, pana cel mult la 31 decembrie 2020. De asemenea, este simplificata procedura depunerii candidaturilor, fiind redus numarul de semnaturi necesare.

Citeste si articolul :   Veste buna! Guvernul Ciuca, masuri pregatite pentru populatie.

”AEP, MAI si MLPDA au initiat un proiect de prelugire a mandatului alesilor locale pana nu mai tarziu de 31 decembrie 2020”, a anuntat, luni, vicepremierul Raluca Turcan, la inceputul sedintei de Guvern.

Potrivit acesteia, se doreste, de asemenea, reducerea numarului de semnaturi necesare pentru depunerea candidaturilor.

Acte normative care ar putea fi aprobate

Potrivit ordinii de zi afisate pe site-ul Secretariatului General al Guvernului, citata de Agerpres, printre aceste proiecte se afla si o ordonanta de urgenta care vizeaza, printre altele, acordarea unui stimulent de risc pentru medicii si personalul medical implicati direct in tratamentul pacientilor cu coronavirus,

“Se aproba decontarea din fonduri europene aferente Programului operational ‘Capital Uman’, conform regulilor de eligibilitate stabilite la nivelul Programului si respectiv a Ghidurilor Solicitantului, a unui stimulent de risc aplicat salariului existent pentru medici si personal medical implicati direct in tratamentul pacientilor infectati cu COVID-19 precum si decontarea echipamentelor si materialelor de protectie pentru lucratorii de sanatate implicati direct in tratamentul COVID-19″ – se arata in proiect.

Proiectul de OUG prevede si decontarea din fonduri europene aferente Programului operational “Capital Uman” (POCU) a subventiilor acordate in baza OUG 30/2020, cu modificarile si completarile ulterioare, suportate din bugetul asigurarilor pentru somaj, acordate companiilor a caror activitate a fost afectata in mod direct de epidemie si care au dispus masura intreruperii temporare a activitatii, in sensul de intrare in somaj tehnic a angajatilor.

Prin acelasi act normativ se are in vedere si decontarea cheltuielilor salariale cu asistentii sociali/lucratorii sociali care sunt implicati in sprijinirea persoanelor in varsta aflate in izolare la domiciliu pe perioada de epidemie cu COVID-19, tot din fonduri europene aferente POCU.

Citeste si articolul :   Marcel Ciolacu: "Astazi am facut dreptate pentru 5 milioane de pensionari"

Totodata, prin acelasi proiect se aproba si implementarea mecanismului de distribuire, in baza Programului operational ‘Ajutorarea persoanelor defavorizate’ – POAD, a pachetelor cu produse de igiena si alimentare achizitionate de Ministerul Fondurilor Europene catre persoanele aflate in prezent intr-o situatie de vulnerabilitate.

Pe agenda reuniunii guvernamentale se afla si un proiect de hotarare pentru aprobarea criteriilor de stabilire a beneficiarilor prevazuti la articolul X alineat (5) din OUG 29/2020 privind unele masuri economice si fiscal-bugetare.

Articolul X alineat (5) din OUG 29/2020 stabileste profesiile juridice de avocat, notar public si executor judecatoresc printre potentialii beneficiari de amanare la plata pentru serviciile de utilitati – electricitate, gaze naturale, apa, servicii telefonice si de internet, precum si de amanarea la plata a chiriei pentru imobilul cu destinatie de sediu social si de sedii secundare, ca si in cazul IMM-urilor.

Nu in ultimul rand, in cadrul sedintei Executivului va avea loc o prima analiza a proiectului de rectificare bugetara, dupa cum a anuntat, sambata, premierul Ludovic Orban.

“Va avea loc o rectificare bugetara, deja vom avea la sedinta de luni o prima analiza a proiectului de rectificare bugetara. La ora actuala, ordonatorii principali de credite isi definesc nevoile in perioada care va urma si e posibil in cursul saptamanii viitoare sa adoptam rectificarea bugetara”, a aratat Orban intr-o declaratie de presa sustinuta la finalul unei sedinte operative desfasurate la MAI.

Publicitate

Autor

Autor: Drimboi Petre

Petre este editor al ziarului online fabricatinromania.info si a studiat jurnalismul. Are o experienta de 4 ani. S-a evidentiat ca jurnalist in proiectul stiriactuale.net. Este pasionat de politica, sport si sanatate. A lucrat pe teme de stiri, politica, sanatate si sport.