Interviu cu dl. Prof. Dumitru Constantin Dulcan
I. „Stiinta m-a dus la Dumnezeu!”
-Domnule profesor, cum ati ajuns Dumneavoastra, un om de stiinta, sa-L cunoasteti pe Dumnezeu?
– In primul rand am fost crescut de o mama religioasa care m-a dus la biserica de mic. Mai tarziu, prin clasa a cincea, a sasea, chiar am fost in corul bisericii si stiu si acum multe cantece bisericesti care m-au atras dintotdeauna. Poate atunci am simtit placerea ritualului ortodox.
Publicitate
-Si toate aceste cautari v-au indreptat spre Dumnezeu…
-Cam pe la 36 de ani, intr-o seara, gandind si punand intrebari, dintr-odata mi-am spus: nu exista alt raspuns decat raspunsul religiei! Ca pomii sa existe, ca viata sa existe , trebuia sa existe o ratiune divina in cosmos. Deci Dumnezeu exista!…Din clipa aia, de la 36 de ani, convingerea mea a fost ca eu reprezint a miliarda sansa de a fi si ca pentru ca eu – miliardimea de sansa – sa exist, cineva, o ratiune de dincolo de mine, a pledat pentru mine. De aceea eu sunt dator fata de sansa de a ma naste om si nu frunza, nu caine sau orice altceva, astfel incat sa ajung la cunoastere prin cultura. Mi-am spus atunci ca am datoria sa spun ce-am inteles din viata care mi-a fost data. Si-atunci m-am hotarat sa scriu!
II. “Intotdeauna El mi-a raspuns, in tacere”
– In 1981. Cartea a avut un succes extraordinar un an de zile, pana a inceput „Meditatia transcedentala” si atunci totul s-a intors impotriva mea. Anchete, tot soiul de lucruri urate. Trecuta sub tacere, interzisa, copiata in zeci de exemplare de cine vrea s-o citeasca, toata lumea vorbea despre ea, pana in ‘90 cand s-au schimbat lucrurile si atunci am putut sa spun: “Dumnezeu exista!”. Dar lumea a inteles ca prin expresia “inteligenta materiei” ma refeream de fapt la “inteligenta divina”. Acesta a fost drumul meu catre credinta.
– Vorbiti de experiente directe cu Dumnezeu?
– Sa spunem asa, desi mie mi se pare ca ar fi prea orgolios, prea pretentios din partea mea sa spun ca am un dialog cu Dumnezeu. Spun simplu ca am avut de multe ori raspuns la rugaciune. Dar am sesizat ceva atunci: ca nu am raspuns daca spun din buze ”Doamne, ajuta-ma si da-mi ceea ce imi lipseste!”, ci ca totdeauna imi raspundea in tacere cand trimiteam din inima un impuls. Gandul trecea prin inima si asa ma rugam in situatii grele. Si am avut raspuns imediat.
– Ati scris despre Inteligenta materiei pentru ca apoi Ea sa va raspunda…
– Am avut chiar iesiri din timp, am stiut ce se va intampla a doua zi la ora H! Sau am iesit dintr-un accident iminent in timp ce ceilalti din masina au ramas muti, cu inima in gat. Atunci am fost sigur si stapan pe mine, ca asta este singura cale si, in loc sa opresc, ceea ce ar fi insemnat dezastru, maresc viteza. Si ma strecor printre doi, la milimetru. Atat de sigur eram, ca am inceput sa rad, spre disperarea celorlalti. Adica raspunsul a fost ca sa inteleg ca vine dintr-o zona in care Ratiunea aceea te asculta, te aude. Si am inteles ca Dumnezeu este in primul rand afect, sentiment, este iubire! Eu spun ce-am inteles si ce sufletul meu mi-a spus. Sigur ca Dumnezeu a facut lumea prin ratiune, dar cred ca a facut-o din iubire. Asta e convingerea mea, experienta mea concreta. Am spus: nu o impun nimanui, dar am dreptul la opiniile mele.
III. “Dumnezeu a intrat in sufletul meu!”
-Dumnezeu e in dialog cu noi, dar un altfel de dialog decat cel cu care suntem obisnuiti noi, oamenii. In sensul ca noi spunem cateva cuvinte din suflet si Dumnezeu ne raspunde cu niste lucruri care ni “se intampla”, cum obisnuim sa spunem.
– Corect. Si raspunsul e un dialog in definitiv, dar mi se parea atunci prea pretios sa spun ca eu am un dialog cu Dumnezeu.
– Dar orice om care sta la rugaciune si care primeste un raspuns e in dialog cu Dumnezeu…
– Dumnezeu pare sa actioneze dinlauntrul materiei…
– In profunzimea materiei s-a calculat ca la dimensiunea de 10 la minus 23 – imaginati-va infinitul mic!- exista o ratiune, o inteligenta care tine toate subparticulele, universul atomic aflat la baza universului, in forma atomului care constituie Universul; si tot ce vine din profunzimea materiei ia forma la noi; materia pare corp solid, dar in realitate totul este energie, pentru ca si Dumnezeu este energie si informatie. Aceasta informatie care vine de undeva inseamna o ratiune care emite. Ce ratiune poate sa emita in Cosmos o informatie? Nimic altceva decat ratiunea lui Dumnezeu.
El este cel care a constituit tot fundalul universului, mai mult, la baza universului sta o lege morala. Mi se pare extraordinar! Si vreau sa discut aici aspectul cercetat de mine: creierul respecta un cod etic, adica tot ceea ce este negativ, gandul, emotia, are ca efect in corpul nostru schimbarea reactiei din alcalin in acid, ceea ce inseamna boala, moarte etc.
Tot ceea ce este pozitiv: generozitate, credinta, bunatate, compasiune pentru semeni se cheama in chimie alcalinitate, adica sanatate si viata. Tot ce e negativ produce rau, tot ce e pozitiv are un efect bun. Mai mult, creierul prelucreaza, proceseaza informatia in zone diferite: tot ceea ce este negativ o face intr-o zona si ceea ce e pozitiv in alta parte. Si atunci intrebarea: creierul este o masa anatomica – discutia o purtam neurologic, si nu poate sa aibe inteligenta, sa faca distinctia intre bine si rau, sa aleaga. Cea care discerne este o cunoastere, este constiinta!
De unde vine constiinta? Din marea constiinta cosmica: Dumnezeu! Ceea ce numim noi Dumnezeu se foloseste pur si simplu de creierul uman pentru a arata omului care este calea dreapta care este calea gresita, eronata, care poate sa duca la suferinta, la boala si la moarte.
– Confirmati spusele Mantuitorului: ”Nu tot cel ce spune “Doamne, Doamne, va intra in imparatia cerurilor…” Considerati ca prin conferintele si cartile pe care le scrieti si dincolo de acestea Il propovaduiti pe Dumnezeu?
– Incerc sa-i arati unui om calea dreapta, existenta lui Dumnezeu, dar daca nu vrea sa fie convins, il las in pace! Dar din clipa in care mintea mea a inteles existenta lui Dumnezeu, niciodata de atunci nu mi-am permis sa ma indoiesc, indiferent in ce situarie ma aflu. Si mi-am spus de multe ori ca daca ar veni un regim care sa-mi spuna: “neaga-L pe Dumnezeu ca-ti tai capul!”, eu am sa spun: “multumesc, taie-l, caci pe Dumnezeu nu pot sa–L neg, pentru ca
El a intrat nu numai in convingerea mea intelectuala ci si in sufletul meu!”
IV. “Nu vom supravietui fara intoarcerea la Dumnezeu!”
– Ce credeti despre capacitatile autovindecatoare ale omului.Ce capacitate are omul spiritualizat de a se vindeca, din punct de vedere stiintific?
– In primul rand exista vindecari asa zis miraculoase, prin religie, prin Biserica, prin Dumnezeu. Le stiu, am citat pe Sfantul Nectarie, am scris mult despre asta, Iisus a dat atatea dovezi, apostolii aveau darul vindecarii. Exista oameni care au capacitatea de vindecare pentru ca Dumnezeu le-a daruit-o, dar exista si posibilitatea autovindecarii. Nu creierul produce constiinta, ci creierul o ia in primire, creierul construieste organismul care se poate inmulti. Deci constiinta e un fragment din marea constiinta divina. Noi suntem o scanteie din Dumnezeu! Si Iisus spune acelasi lucru, demonstrabil stiintific. In consecinta, aceasta ratiune – care e un fragment rupt din ratiunea divina – are capacitatea de vindecare, evident, prin procese de ordin pur biologic. Credinta este un camp. In momentul cand ma concentrez asupra unei zone si imi imaginez orice, un proces de vindecare, fac o schema a mea, unde trimit gandul trimit si energia care formeaza gandul. Deci cea mai mare forta din mine este gandul. La inceput a fost un gand, gandul lui Dumnezeu. Universul este un gand, este opera unui mare gand, o gandire a lui Dumnezeu. Asta inteleg eu din Sfantul Evanghelist Ioan: “La inceput a fost Cuvantul si Cuvantul era Dumnezeu”. Gandul intemeiaza, creeaza, gandul destrama!
– Cand vorbim despre Biserica avem in vedere doua notiuni complementare: biserica inteleasa ca locas de inchinare si acea comunitate de credinciosi care sunt botezati in numele Sfintei Treimi si care impartasesc acelasi sistem de valori, dintre care valoarea suprema e iubirea. Cum vedeti cele doua aspecte ale Bisericii astazi, in calitatea Dvs. de laic?
– Fac perfect distinctia intre biserica luata ca institutie si oamenii care reprezinta Biserica. Oamenii pot gresi si au gresit mult in istorie, dar mai putin in Biserica de Rasarit spre deosebire de Biserica Apusului. Inchizitia nu am inventat-o noi, ortodocsii, ci ceilalti. Si asta este una din marile rani pe chipul Bisericii. Si atunci am spus: pe mine ma intereseaza legea ca esenta, ca obiect, nu amprenta umana care a fost indelung lasata de-a lungul istoriei. Deci, nu includ tot clerul in niste erori pe care le-au facut altii, dimpotriva, stiu ca sunt oameni de mare spiritualitate, de mare onestitate; am in familia mea preoti, stiu ca sunt oameni ca si ceilalti care insa mijlocesc intre Dumnezeu si om, asa cum medicul, in felul lui, intermediaza intre Dumnezeu si om.
– In aceasta lume nebuna se mai face auzit glasul Bisericii?
– Biserica astazi, dupa opinia mea, este extrem de necesara pentru ca noi ne aflam intr-un moment in care omul s-a indepartat de Dumnezeu si si-a pierdut sensul. Filozofia materialista a alergarii dupa bani, dupa bunuri, nu numai ca l-a indepartat pe om de Dumnezeu, dar pur si simplu l-a lipsit de sens. Omul nu-si mai vede sensul, nu mai intelege ca acela de langa el e fratele lui. Am uitat cuvantul lui Iisus: voi toti sunteti fiii aceluiasi Tata, asadar frati, si ne ucidem, savarsim tot felul de stupiditati.
Apoi, cand avem puterea, o utilizam in folosul nostru, egoist, si iata lumea a ajuns in acest impas. Opinia mea este ca in momentul de fata omul se afla intr-o mare criza spirituala. Criza lumii este, in primul rand, spirituala, e criza de sistem, de conceptie, de intelegere si lumea asta n-are nicio sansa de supravietuire. Sensul nu poate sa fie decat in ratiunea divina de dincolo de noi, sens descoperit de Iisus si marturisit de cei care s-au aflat in apropierea mortii clinice.
– Asadar, care este sensul?
– Sensul este: cunoasterea si iubirea! Sa-ti iubesti semenul, sa ai compasiune pentru el, sa te gandesti la binele celuilat, la ajutorul lui. Cu aceasta cunoastere, de aici, te duci in planul de dincolo, unde se continua cunoasterea. Omul este o continua cunoastere, ca si Universul, o continua prefacere si evolutie. De aceea eu nu cred intr-un Dumnezeu fix al lui Moise Care S-a revelat acum 4 sau 6 mii de ani. Atunci era o lume simplista, care intelegea putin sensul divinitatii si atunci Dumnezeu aparea amenintator si nemilos. Religia a tinut loc de lege si stiinta in vremuri fara lege si stiinta!
Legea era Dumnezeu si stiinta era sa tii posturile si sa respecti regulile jocului. Omul de azi e altul, de aceea cred ca Biserica ar trebui sa fie daca nu inainte, macar in pas cu progresul cunoasterii, pentru ca poate oferi imens in pregatirea omului pentru viitor. Dupa opinia mea, lumea nu poate iesi din acest impas decat printr-o noua spiritualitate, o apropiere din nou de Dumnezeu, o revenire la ceea ce Iisus ne-a invatat. El este cel mai modern model pe care omul de azi poate sa-l urmeze, modelul de care a nevoie ca sa poata depasi marea criza in care se afla.
Nu avem sanse de-a supravietui daca vom continua sa ne devoram unii pe altii. Daca acum 2000 de ani oamenii se bateau cu o bata si unul se alegea cu capul spart, in clipa de fata, in cazul unui conflict extins nu ar mai ramane nimic pe Pamant. Avem toate nesansele sa redevenim un bulgare de foc cum am fost acum 5 miliarde de ani, daca nu invatam nimic din istorie.
Publicitate
Comentariile sunt închise.