Alina Cigoli, medic SMURD care trateaza pacientii cu coronavirus din Suceava, sta departe de familie in toata aceasta perioada pentru a-si face datoria si a salva vieti.
Este medic rezident la Spitalul Sf. Spiridon din Iasi, insa luna aceasta a fost detasata la Suceava pentru a se ocupa de pacientii cu COVID-19.
“Sunt medic rezident, medicina de urgenta, anul 5, la Iasi. Sunt detasata la Suceava timp de o luna. Aceasta poveste incepe de pe 23 martie, cand am primit un mesaj ca este posibil sa fie nevoie de mai multi medici in Suceava. Mi-am facut bagajele impreuna cu sotul si copilul meu, care ma intreba frecvent unde merg. Fetita mea are 4 ani. A fost un moment dificil. Mi-am facut bagajele cu inima stransa. Suntem oameni, sentimentul de frica este prezent, e adevarat. Dar am ales sa fiu medic de urgenta. Asta inseamna ca oricand poti primi un telefon si trebuie sa fii pregatit sa pleci acolo unde e nevoie de tine”.
Alina Cigoli a declarat, pentru Antena 3, ca a ajuns in Suceava, orasul ei natal, pe 23 martie, si ca printre pacienti a avut si rude. Medicul a trait si un moment foarte dificil atunci cand una dintre rude s-a stins din viata.
Publicitate
“Experienta incepe initial la Spitalul Radauti, pe 23 martie, unde am lucrat trei ture consecutive. Intamplarea face ca am consultat si o parte din rudele mele, eu fiind din Suceava. Inevitabil au fost aduse cu ambulanta si rude de-ale mele. A fost greu pentru ca intervin si sentimentele. O parte dintre ele au fost in stare grava. Unul din pacienti a pierdut lupta cu aceasta boala grea. Primul pacient pe care l-am consultat a fost fratele bunicului meu. Nu stiam ca va veni. Mi-a fost adus de ambulanta, intr-o stare foarte grava, cu inalta suspiciune de infectie cu coronavirus. A fost directionat catre Spitalul de Boli Infectioase Suceava, unde a decedat a doua zi”.
Medicul SMURD spune ca, in ciuda situatiei de criza, va incerca din rasputeri sa-si faca meseria cum stie mai bine.
“Imi pare rau pentru toate familiile care au pierdut oameni dragi din cauza acestui virus. Incercam din rasputeri sa ajutam cat mai mult populatia, incercam sa ne facem datoria. Fiind o situatie noua pentru toata lumea, incercam sa ne adaptam din mers”, scrie antena3.ro.
Publicitate