Natasa Raab, dupa sase luni de cand sotul sau a pierdut lupta cu cancerul: «Vreau sa merg dupa sotul meu. Am o boala care imi afecteaza creierul»

Este actrita de o viata, insa popularitatea i-a adus-o celebra replica “Prea bun, prea ca la tara!”, din reclama la lactate in care o interpreteaza pe pretentioasa Coana Chiva. Din pacate, de sase luni, de cand barbatul iubit a pierdut lupta cu cancerul, ea a uitat sa mai zambeasca. Locuieste in Craiova, a albit brusc, are o boala autoimuna care ii afecteaza creierul, si nu mai vede sensul vietii. Interviul Natasei Raab pentru Click! e sfasietor.

La 66 de ani, actrita pe care o stiti din serialele de televiziune precum “Inima de tigan” si “Regina”, dar si din reclama la lactate, este un munte de tristete. Actrita Natasa Raab a albit brusc dupa decesul sotului ei, medicul Vlad Gutul, barbatul cu care a impartit, timp de aproape 40 de ani, si bucuriile si necazurile, iar problemele de sanatate nu ii dau pace.

“Ma simt foarte rau, vreau sa mor si eu, nu mai sunt asa volubila cum eram. Am o insotitoare, Victoria, care sta aici cu mine, la Craiova. Sunt foarte bolnava, am o boala autoimuna care imi afecteaza creierul. Sunt lovita de soarta, asa am fost toata viata, lovita de incercari. Sufar ca nu mai pot juca, ca nu mai pot filma, viata mea s-a sfarsit si as vrea sa mor sa merg dupa sotul meu drag si iubit”, ne-a marturisit actrita, cu lacrimi in ochi.

Natasa a avut, de-a lungul vremii, multe necazuri: “Sotul meu a avut un cancer de vezica urinara. Este foarte greu cand ai un pacient medic, pentru ca nu e usor sa-l «prostesti» sa faca ce vrei tu. El spunea ca stie mai bine ce e bine si cum e bine sa faca. Ne-a parasit anul trecut si m-a lasat singura. Ultima mea sansa de a avea copii s-a dus acum 20 ani, cand am invins un cancer uterin si am facut o histerectomie. Imediat dupa aceea a venit moda cu insemi­narile in vitro, dar eu nu mai aveam in ce sa inseminez. Nu am copii, insa am multi studenti si fini. Nu duc lipsa de copii”, a povestit actrita pentru Click!

Ea si-a adorat sotul, mesajul postat de Natasa, pe 15 septembrie, pe Facebook, fiind sfasietor: “Iubitul meu, al meu sot, care a plecat si m-a lasat singura, Tati al meu. Va multumesc tuturor celor care sunteti si veti fi cu mine”. Natasa si Vlad s-au cunoscut la Craiova, unde artista a fost repartizata dupa ce a absolvit Institutul de Teatru din Bucuresti.

Citeste mai multe pe click.ro.

Publicitate

Autor

Autor: Drimboi Petre

Petre este editor al ziarului online fabricatinromania.info si a studiat jurnalismul. Are o experienta de 4 ani. S-a evidentiat ca jurnalist in proiectul stiriactuale.net. Este pasionat de politica, sport si sanatate. A lucrat pe teme de stiri, politica, sanatate si sport.