Ludovic Orban a anuntat cat va dura starea de urgenta in Romania si cum poate fi ea prelungita. Premierul a vorbit despre masurile care vor fi adoptate de luni, cand presedintele va decreta starea de urgenta.
Ludovic Orban a vorbit duminica seara despre starea de urgenta care va fi declarata in Romania de luni de dimineata. Primul ministru a explicat ca ca este nevoie de masuri care sa intareasca toate institutiile care sunt in prima linie a bataliei impotriva coronavirusului si acestea pot fi luate in cadrul starii de urgenta.
Starea de urgenta va dura, conform legii, 30 de zile, dar premierul nu a exclus posibilitatea prelungirii acesteia. O decizie in acest sens se va lua dupa 25 de zile de la decretarea starii de urgenta.
“Avem nevoie de masuri care sa intareasca toate institutiile care sunt in prima linie a bataliei, intarirea directiilor de sanatate publica, intarirea tuturor structurilor din cadrul Ministerului de Interne, intarirea capacitatii spitalelor de a primi pacienti si de a furniza serviciile de sanatate care sunt absolut necesare”, a precizat premierul.
Publicitate
Ludovic Orban a spus ca o alta masura care ar putea fi luata se refera la limitarea cresterii preturilor la medicamente.
“Alta masura care este posibil a fi luata, sigur va fi luata numai dupa un studiu foarte atent, este masura de a limita cresterile preturilor la medicamente si astfel de produse care sunt foarte cautate in momentul de fata pentru a nu permite o specula cu aceste produse si exista aceasta posibilitate de a plafona preturile la anumite produse absolut necesare cum sunt masti, echipamente de protectie, dezinfectanti, biocide si alte categorii de produse.
Orice masura care va fi impusa in cadrul starii de urgenta va fi o masura pe care noi o vom considera absolut necesara si vom incerca sa limitam la maximum eventuale drepturi si libertati care sa fie afectate in cadrul starii de urgenta”, a explicat premierul.
Orban a mai spus ca exista si posibilitatea unor rechizitii daca este nevoie de spatii de carantina.
“Propunerile sunt legate si de masuri in domeniul economic, de sustinerea companiilor care sunt afectate de aceasta criza, masuri de sustinere a angajatilor de la aceste companii. Din cate stiu, exista si posibilitatea unor rechizitii, daca vom avea nevoie de spatii de carantina se poate apela la astfel de rechizitii. De asemenea, exista posibilitatea de a exista la un moment dat anumite restrictii, dar din cate stiu eu, ele nu sunt prevazute in momentul de fata. Forma finala a decretului va fi prezentata de presedintele Romaniei”, a spus Orban, scrie observator.tv.
Publicitate