Gabriel Diaconu, medic psihiatru, a postat un mesaj pe pagina sa de Facebook. Acesta spune ca postarea sa este despre copii.
“Aceste randuri sunt despre cei mai mici din ultimele zile.
Sunt despre, posibil, copiii tai, sau ai lui, sau ai ei. Un altfel de epilog la trei zile de neintrerupta miscare de sanatate.
Aseara, plecand, m-au oprit trei pustoaice pe alee. Nu va suparati, pe unde e intrarea studentilor? – m-au intrebat. Le-am aratat coasta Salii Palatului, luminata intr-o (acum, ca scriu, realizez) curioasa tenta de violet. Sau o fi fost fuchsia?
Publicitate
Neintrerupt, vreme de 64 de ore, studentii facultatii de medicina au robotit alaturi de noi. Au dat binete oamenilor. Au completat hartiile necesare. Au distribuit dozele de vaccin catre fiecare punct. Au ascultat, cuminti, fiecare of sau toana. I-au sustinut pe oameni. Daca n-ar fi fost lumina puternica ambientala, ratustele viitorului ar fi sclipit in intuneric.
Spre aducere aminte, pandemia de COVID ne-a obligat sa ne tinem copiii acasa. In casa. Departe de prieteni. Departe de colegi. Dar nu doar asta s-a intamplat.
Discutam cu prietenul meu dr. Mihai Craiu, care – pentru genul asta de actiune – a fost probabil coordonatorul perfect (alaturi de celalalt coordonator, si fost coleg de generatie cu mine, dr. Dan Niculescu), despre cat de bizar a fost anul universitar in online pentru medicinisti. Deodata sa faci studii medicale in regim ID/ tele-educatie/”fara frecventa” a bulversat pana peste poate atat educatorii, dar si cei din primii ani, al caror inceput in cariera a fost prin plina pacla pandemica.
Unde sa mai faci atelierele? Lucrarile practice? Si, o spun fara emfaza, unde sa mai treci prin botezul focului pe care il reprezinta aula universitara? Doar niste fete dincolo de niste ecrane, si sentimentul confuziei despre ce va urma, sau cand va urma.
Dar acum, ca iesiti dintr-o altfel de carantina, am putut sa vad calitatea de om al celor care si-au ales calea, asa cum si eu, si toti ceilalti medici, candva am facut-o. Iar oamenii pe care i-am vazut m-au facut sa sper. Mi-au adus aminte ca n-am gresit cand am venit in Romania, cand am ales sa lucrez in Romania.
Capacitatea lor de adaptare a fost fantastica. Sunt facuti dintr-un alt aluat, digitalii. Sunt, fara doar si poate, temperamentali, individualisti, au un sens al unicitatii posibil accentuat de intersectia virtuala a retelei de socializare. Dar au si resursa pe care, cand e s-o vezi in splendoare, te smereste si uneori chiar te poate lasa cu gura cascata, anume abilitatea de a inter-opera cu viteza ametitoare cu sisteme complexe.
Iar apoi dedicarea, devotamentul si puterea pe care doar tineretea ti le pot da a facut ca unii sa traga si cate 14 – 16 ore pe zi, mult peste tura originala de 8 ore. Unde a fost nevoie s-au chemat unii pe altii de acasa, si asta include (daca am ajuns aici) si medicii rezidenti.
Cateva bunuri nepretuite are o tara. Printre ele sunt simbolurile pe care le pastram, limba pe care o vorbim, si copiii pe care-i crestem.
Trageam cu o coada de ochi, intr-o scurta pauza, la un grup de vrabii. Doua si-au rugat a treia sa le faca o poza. Deodata erau in dispozitie Insta, fiecare a luat poza deja uzuala, parca eram intr-un cliseu prost. Zambeam amar, in sinea mea, cand una dintre ele a spus: ”asa, o sa fie o amintire”.
Si, ca prin vis, amarul mi s-a dus. Ce mai conteaza, uneori, ce ne separa? Exact asa va fi, de fapt. O sa fie o amintire. Noi toti, deindata ce am facut ce aveam de facut, devenim o amintire. Sunt ei, care vin dupa noi, care sunt de fapt o amintire a noastra. Ce facem astazi, ce am facut ieri, cat de bine ne-am descurcat, sunt o functie, un determinant a ce-si vor aduce ei, mai tarziu, aminte.
Multumesc, si ma aplec in fata studentilor medicinisti. Poate ca intr-o buna zi am sa fiu pacientul unuia dintre ei. Nu ca mi-as dori sa fiu vreodata pacient, dar este inevitabil. Cand ziua, insa, va veni, macar daca un pic din ce-am vazut deunazi va mai ramane, are sa fie bine.
Pretuiti umanitatea din om. Si a celui care vine astazi, dar mai ales a celui care vine dupa el. Ce ati facut voi aici va dainui, iar parintii vostri pot fi mandri cu voi, asa cum colegii vostri mai mari, deja doctori, sunt deja” , a scris medicul pe pegina sa de Facebook.
Publicitate