Florin Citu, despre salariile romanilor: “Nu reducem veniturile bugetarilor”

Florin Citu a facut declaratii referitoare la veniturile bugetarilor, dar si la campania de vaccinare si capacitatea numarului de paturi de la Terapie Intensiva.

Premierul Romaniei a declarat ca veniturile bugetarilor nu vor fi reduse, asa cum s-a vehiculat in spatiul public. Seful Guvernului a spus ca „in sedinta de Guvern au fost aprobate cateva acte normative importante, voi mentiona cateva dintre ele, dar la inceput vreau sa demontez o informatie falsa din spatiul public.”

„Memorandumul nu e si nu propune nicio scadere de venituri in sectorul bugetar. Nu se popune nicio scadere de venituri in sectorul public. Trebuie demontata aceasta informatie”, a declarat premierul.

Prin Memorandum „se propun o serie de principii care vor fi avute in vedere la elaborarea cadrului normativ privind salarizarea personalului platit din fonduri publice, printre acestea numarandu-se reanalizarea coeficientilor de ierarhizare pentru fiecare familie ocupationala de functii bugetare, cu respectarea raportului de 1 la 12, dintre cel mai mic si cel mai mare salariu de baza, si inmultirea coeficientilor cu salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata in vigoare – 2300 lei, introducerea unor grile de salarizare pentru administratia publica locala, corespunzator functiilor publice si functiilor contractuale, plafonarea sporurilor la 20% din salariul de baza, la nivel individual, precum si revizuirea sistemului de acordare a sporurilor, respectiv sporurile pentru conditii de munca la care expunerea la conditii de munca este aceeasi, indiferent de functia detinuta, se vor acorda in cuantum fix, ca spor de pana la 25% din salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata.”

Publicitate

Totodata, seful Executivului l a mai spus ca se accelereaza campania de vaccinare in Romania si ca 300.000 de doze vin mai repede in tara noastra, din trimestrul doi al anului 2021.

„Alte acte normative aprobate. Era nevoie de ordonanta de urgenta pentru planul de restructurare a Complexului Energetic Oltenia. Este un plan de restructurare aprobat de Comisia Europeana, pentru cumpararea certificatelor verzi.

Daca acestea nu erau cumparate, ar fi fost probleme acolo; am gasit si un mecanism de finantare, a trecut si aceasta ordonanta. In acelasi timp, era foarte important sa aprobam memorandumul care sta la baza semnarii celui de-al patrulea formular de comanda de vaccin impotriva COVID-19, produs de compania BioNTech-Pfizer, pentru o cantitate de 4,2 milioane de doze optionale de vaccin. Am aprobat si acest memorandum.

Prin acest memorandum, 300.000 de doze vin mai repede in Romania; sunt doze care vin deja din trimestrul II al anului 2021. Si, in acelasi timp, am mai avut pe ordinea de zi modificarile la Legea 55, proiectul de lege care merge in Parlamentul Romaniei. Este vorba de acea prevedere prin care operatorii economici care nu respecta legislatia in vigoare – stiti foarte bine despre cine este vorba – pot sa fie inchisi, pe o perioada scurta la inceput si, dupa aceea, pe o perioada mai lunga. Este nevoie de efortul tuturor in aceasta perioada. ”.

Autor

Autor: Drimboi Petre

Petre este editor al ziarului online fabricatinromania.info si a studiat jurnalismul. Are o experienta de 4 ani. S-a evidentiat ca jurnalist in proiectul stiriactuale.net. Este pasionat de politica, sport si sanatate. A lucrat pe teme de stiri, politica, sanatate si sport.