USR PLUS reactioneaza dupa demiterea ministrului Sanatatii: “Pe Vlad nu puteati sa il controlati sau sa il cumparati

Parlamentarii de la USR PLUS si-au exprimat pe Facebook sustinerea fata de Vlad Voiculescu, dupa ce premierul Florin Citu l-a revocat pe acesta din functia de ministru al Sanatatii.

Deputatul Alin Apostol a avertizat ca premierul Florin Citu „a cedat presiunii Mafiei din sanatate”.

„Premierul Romaniei a cedat presiunii Mafiei din sanatate si l-a demis pe ministrul sanatatii, Vlad Voiculescu. Daca domnul Citu nu poate sa faca fata presiunii venite din partea Mafiei si a portavocilor ei, cred ca este timpul ca domnul Citu sa-si inainteze demisia”, a scris Apostol pe Facebook.

„Vlad e de vina ca ati promis spitale pe care nu le-ati facut niciodata, ati dus romanii in situatia in care daca nu stiu ‘pe cineva’ mor cu zile, ati intretinut spaga si ati ascuns realitatea cu nosocomiale cu tot, nu? Si va era frica. Rau de tot. Pentru ca pe Vlad nu puteati sa il controlati sau sa il cumparati. Pentru ca de saptamana viitoare masurile de limitare incepeau sa dea roade. Pentru ca incepeau concursurile la CNAS si se schimbau sefii din spitale.

Pentru ca pe #PNRR capitolul de sanatate a fost laudat de Comisia Europeana si urmau sa intre peste 3 miliarde de euro pentru repararea sistemului, fara ca voi sa mai aveti controlul asupra banilor. Pentru ca in doua-trei luni vaccinarea avea sa ne aduca mai aproape de normalitate si atunci ce va faceati cu Voiculescu, nu? Pentru ca mai bine il vindeti pe Vlad pe niste arginti decat sa vi se clatine scaunele proprii, nu? Ei bine, Vlad avea o responsabilitate. Nu sa isi dea demisia. In niciun caz. Ci sa lupte pentru bine, pentru oameni, pentru salvarea de vieti”, a scris europarlamentarul Pislaru, pe Facebook.

„Mafia din sanatate sa nu se bucure prea devreme. Continuam lupta. Ii multumesc lui Vlad Voiculescu pentru ce a facut pana acum. Toti cei care saboteaza reformele din sistemul de sanatate vor plati, mai devreme sau mai tarziu. Toti cei care sustin mafia vor deconta aceasta decizie. Lupta continua”, a transmis deputatul Iulian Bulai.

Citeste si articolul :   Alerta METEO: Vremea o ia razna la inceput de iunie. Cum debuteaza vara 2020

„Lui Vlad Voiculescu nu i s-a dat timp sa arate ce poate sa faca pentru Sanatate. Nimeni nu poate sa repare in trei luni 30 de ani de nepasare si de capusare a sistemului de sanatate de catre grupuri de interese politico-economice. Furia mediatica indreptata impotriva lui, care a pregatit aceasta decizie, a fost disproportionata si de multe ori ipocrita. Ea arata ca amenintarea cea mai mare pentru interesele din vechea politica este reputatia unui om integru si de incredere.

Vlad Voiculescu si echipa lui au luptat, in spatele usilor inchise, pentru implicarea medicilor de familie in procesul de vaccinare. Nici in aceasta privinta nu i-a fost usor, desi multe state au recurs deja la medicii primari vaccinatori”, a scris Dominic Fritz.

„Nu se poate guverna asa. L-ati demis pentru concursurile la CAS sau pentru contractele si documentele pe care voia sa le transparentizeze, domnule premier? L-ati demis pentru ca a publicat date de interes public, sau pentru ca si-a adus oameni precum Andreea Moldovan aproape? V-ati asumat acest program de guvernare si ati mintit invocand transparenta, depolitizarea, profesionalizarea si buna guvernare. Iar acum demiteti un ministru exact pentru ca le practica. Rusine sa va fie!”, a scris Ramona Strugariu pe Facebook.

Autor

Autor: Drimboi Petre

Petre este editor al ziarului online fabricatinromania.info si a studiat jurnalismul. Are o experienta de 4 ani. S-a evidentiat ca jurnalist in proiectul stiriactuale.net. Este pasionat de politica, sport si sanatate. A lucrat pe teme de stiri, politica, sanatate si sport.