Olanda a decis sa suspende utilizarea vaccinului contra coronavirusului Oxford-AstraZeneca din cauza ingrijorarilor cu privire la posibilele efecte secundare.
Autoritatile olandeze au decis vineri suspendarea temporara a administrarii vaccinului anti-Covid al AstraZeneca la persoanele sub 60 de ani, dupa decesul unei femei care fusese vaccinata cu acest ser, a anuntat Ministerul Sanatatii din aceasta tara, potrivit Reuters.
Aproximativ 10.000 de programari pentru vaccinare vor fi anulate ca urmare a acestei decizii, a relatat agentia olandeza de presa ANP.
Decizia a fost luata in urma noilor rapoarte ale agentiei de monitorizare a medicamentelor Lareb si a discutiilor cu autoritatile sanitare, se arata intr-o declaratie a ministerului sanatatii.
Publicitate
AstraZeneca a declarat ca lucreaza cu autoritatile olandeze pentru a raspunde oricaror intrebari.
„Autoritatile din Marea Britanie , Uniunea Europeana si Organizatia Mondiala a Sanatatii au ajuns la concluzia ca beneficiile utilizarii vaccinului nostru pentru a proteja oamenii de acest virus mortal depasesc in mod semnificativ riscurile la toate grupele de varsta a adultilor”, a transmis acesta.
Agentia olandeza Lareb, care urmareste efectele secundare ale medicamentelor, a declarat vineri ca a primit cinci rapoarte de tromboza extinsa cu numar scazut de trombocite dupa vaccinarile cu vaccinul AstraZeneca, inclusiv la o femeie care a murit.
„Sunt femei intre 25 si 65 de ani. Trei paciente au prezentat embolii pulmonare extinse. Una a decedat iar alta avut, de asemenea, o hemoragie la nivelul creierului “, a transmis agentia.
Publicitate