Medicul Virgil Musta a postat pe Facebook un mesaj in care vorbeste despre avantajele si dezavantajele vaccinari anti COVID.
„Am asteptat cu mare nerabdare sa apara cat mai repede un vaccin aprobat de toate institutiile abilitate, pentru ca eu am simtit din plin ce inseamna aceasta pandemie si stiu ca doar un vaccin poate face ca lucrurile sa nu continue ca si pana acum pentru noi toti.
Cu toate acestea, inainte de a decide daca sa ma vaccinez sau nu, am pus si eu in balanta avantajale vaccinarii, riscurile vaccinarii, precum si riscurile la care ma expun daca nu ma vaccinez”, a scris medicul pe Facebook.
Ce se intampla cu cei care refuza vaccinarea anti COVID
„Daca nu ma vaccinez: mai devreme sau mai tarziu voi face boala. Riscul de a face o forma medie sau severa de boala este de peste 20%, riscul de a face o forma critica cu necesar de terpie intensiva este intre 5-10%, iar riscul de a deceda este de 4-5%. In plus, peste 50% dintre cei care fac boala in forma medie si severa raman cu sechele pulmonare, cardiace, neurologice sau altele boli, care imi vor crea probleme toata viata.
Publicitate
Am vazut simptome post-covid persistente, precum astenie marcata, oboseala, subfebrilitati, transpiratii intense, furnicaturi, insomnii, diferite dureri, mai ales de cap si chiar la o serie de persoane care au facut forme usoare de boala, simptome care te pot chinui in continuare”, a mai scris medicul Virgil Musta.
Cine se poate vaccina
”Pentru marea majoritate a bolilor cronice exista recomadare de vaccinare, pentru ca tocmai aceste boli reprezinta principalii factori care pot contribui la o forma grava a boli in cazul in care contactati virusul SARS-CoV-2! Diabetul zaharat, obezitatea, bolile cardiovasculare, bolile pulmonare cronice avansate ( BPCO), neoplaziile, insuficienta renala cronica, cirozele hepatice indiferent de cauze (dar si alte boli cronice ne-enumerate aici) reprezinta factori de risc in evolutia severa a infectiei SARS CoV-2.
De asemenea, varsta de peste 65 de ani reprezinta factor de risc, deci reprezinta recomandare pentru vaccinare. Sa nu uitam ca aproape toate persoanele au fost vaccinate la viata lor, chiar daca vorbim de vaccinuri dezvoltate cu zeci de ani in urma, iar efectele adverse au fost minime, pe cand beneficiile au fost evidente: au fost eradicate o multime de boli din cauza carora inainte se murea pe capete”, a scris in incheiere, medicul.