Operatie in premiera nationala, la Timisoara

Medicul neurochirurg Andrei Brinzeu a realizat o interventie de drezotomie cervicala, in premiera nationala, la Spitalul de urgenta din Timisoara, iar dupa operatia care a durat opt ore pacienta a scapat de durerile provocate de cancer. In Franta, prima astfel de operatie a fost realizata in 1970.

Doctorul Andrei Branzeu din Timisoara a ajutat o bolnava de cancer sa scape de durere. Viorica Hulea, in varsta de 59 de ani, nu isi mai putea folosi bratul drept de vreo doi ani, de cand o tumora subclaviculara i-a dat viata peste cap. A incercat toate remediile, iar in ultimele 18 luni a luat medicamente cu morfina.

„Pacienta asta nu avea viata. Cand am vazut-o prima data, cand a venit la mine pentru alte metode, de a incerca sa ii iau durerea, nu putea sta de vorba, nu putea sa vorbeasca decat intr-o anumita pozitie. Nu va imaginati cum a stat 3-4 zile in spital: dormind pe scaun, cu mai multe perne sub mana”, povesteste Horia Ples, seful Clinicii de Neurochirurgie din cadrul Spitalului Clinic Judetean de urgenta Timisoara.

Citeste si articolul :   Un fan inflacarat Sosoaca, amenintari la adresa lui Raed Arafat: „Daca trebuie, o sa folosesc si toporul”

Solutia era o interventie care nu se putea face in Romania. Noroc insa, cu doctorul Andrei Brinzeu, care timp de 12 ani a furat meserie din Franta, iar acum s-a intors in Romania.

Publicitate

Viorica Hulea a mers pe mana lui si a acceptat operatia.

„Consta intr-o interventie pe maduva spinarii, in care, selectiv, se taie partea responsabila de durere. Se face sub microscop operator. Dureaza foarte mult, pentru ca la fiecare nerv se taie doar partea care se ocupa de durere, prezervand toate celelalte functii nervoase”, explica Andrei Brinzeu, medic primar neurochirug.

Operatia a durat opt ore, dar a meritat tot efortul.

„Vad ca mana mi-o folosesc, mi-o ridic, am control in ea, imi misc degetele. Nici nu ma asteptam. Durere nu mai am absolut deloc. Doar asa, o mica amorteala. Dar va dati seama, trebuie sa fac kinetoterapie cu un kinetoterapeut, ca sa pot sa imi folosesc mana in timp”, spune Viorica Hulea, pacienta.

Chirurgia durerii este parte a neurochirurgiei functionale, o ramura a medicinei foarte slab dezvoltata in tara noastra, pentru care este nevoie de personal specializat, dar si de investitii majore.

Citeste si articolul :   Focar de COVID-19 la UPU a Spitalul de Urgenta „Sf. Spiridon” din Iasi

Raul Patrascu, managerul Spitalului Judetean Timisoara, spune ca e nevoie „atat de investitii de infrastructura, cat si de investitii de dotare cu echipamente medicale. Vorbim de microscoape chirurgicale, sisteme de neuronavigatie si de alte astfel de aparate radiologice performante”.

Pana atunci, nu ne ramane decat sa ne uitam cu jind, peste hotare. In Franta si SUA, astfel de operatii sunt ceva obisnuit.

Neurochirurgia functionala este eficienta in cazul pacientilor cu epilepsie, parkinson sau spasticitate dupa paralizie.

Publicitate

Autor

Autor: Drimboi Petre

Petre este editor al ziarului online fabricatinromania.info si a studiat jurnalismul. Are o experienta de 4 ani. S-a evidentiat ca jurnalist in proiectul stiriactuale.net. Este pasionat de politica, sport si sanatate. A lucrat pe teme de stiri, politica, sanatate si sport.