2.000 de lei in plus in fiecare luna! Cine sunt romanii care ar putea primi acesti bani

2.000 de lei pe luna, stimulent pentru politistii locali, pe perioada starii de urgenta si a starii de alerta, scrie in proiectul care a fost depus, marti, la Senat.

Este o initiativa legislativa depusa de deputatul Dorel Caprar, care a fost in PSD si acum este la PPU-SL, alaturi de alti doi deputati social-democrati Adrian Todor si Vasile Cocos.

Proiectul de lege completeaza art. 7 din ordonanta de urgenta a Guvernului 43/2020 pentru aprobarea unor masuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a raspandirii coronavirusului COVID-19, in perioada starii de urgenta, prin introducerea a doua noi alineate.

„(8) Se aproba acordarea unui stimulent de risc in cuantum de 2.000 lei, pe luna, pentru functionarii publici cu functie specifica de politist local din cadrul Politiei Locale, si 1.000 lei, pe luna, pentru functionarii publici cu functii generale si personal contractual din cadrul Politiei Locale, pe perioada starii de urgenta si a starii de alerta, din fondul de salarii al unitatii angajatoare, prin transferuri de la bugetul de stat, de la titlul VI «Transferuri intre unitati ale administratiei publice» sau de la alte titluri unde sunt bugetate sume cu aceasta destinatie, prin ordonatorul principal de credite, sau din fonduri europene”, conform propunerii legislative.

Totodata, „Stimulentul de risc acordat nu se cuprinde in baza lunara de calcul al contributiei de asigurari sociale, contributiei de asigurari sociale de sanatate, respectiv al contributiei asiguratorii pentru munca, reglementata la titlul V «Contributii sociale obligatorii» din legea 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare”.

Initiatorii proiectului precizeaza in expunerea de motive ca cei de la Politia Locala se afla in subordinea si coordonarea MAI, dupa emiterea decretului privind declararea starii de alerta de catre presedintele Klaus Iohannis si dupa emiterea OUG care prevede ca din 15 mai a.c. lucratorii Politiei Locale executa misiuni specifice starii epidemiologice din Romania.

„Lucratorii Politie Locale se afla de la data de 16 martie 2020 in subordinea/coordonarea operationala a Ministerului Afacerilor Interne, asa cum este prevazut in Decretul Presedintelui 195/2020 privind instituirea starii de urgenta pe teritoiul Romaniei, decretul Presedintelui Romaniei 240/2020 privind prelungirea starii de urgenta pe tteritoriul Romaniei si ordonantat a de urgenta a Guvernului 70/2020 privind reglementarea unor masuri, incepand cu data de 15 mai 2020, in contextul situatiei epidemiologice determinate de raspandirea coronavirusului SARS-CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea si completarea Legii 227/2015 privind Codul fiscal, a legii educatiei nationale 1/2011, precum si a altor acte normative, executand in sistem integrat misiunile specifice starii epidemiologice”, scrie in expunerea motivelor din proiect.

Citeste si articolul :   Beneficiile pentru sanatate ale cimbrului

Astfel, „functionarii publici cu functie specifica de politist local din cadrul Politiilor locale sunt insarcinati cu atributii pe linia stoparii raspandirii epidemiei cu SARS-CoV-2, mentinerii controlului situatiei epidemiologice, verificarii persoanelor aflate in carantina si izolare, precum si asigurarii ordinii publice in localitati carantinate, asa cum prevad Deciziile/Hotararile Comitetelor Locale pentru situatii de urgenta, precum si legea 136/2020 privind instituirea unor masuri in domeniul sanatatii publice in situatii de risc epidemiologic si biologic, republicata”.

Proiectul de lege a fost inregistrat in procedura normala la Senat, prim for sesizat, decizionala fiind Camera Deputatilor.

Publicitate

Autor

Autor: Drimboi Camelia

Drimboi Camelia este redactor sef al ziarului online fabricatinromania.infoEditor cu mare experienta in alegerea celor mai bune stiri pentru cititori. Pasionata de astrologie, horoscop, bucatarie, retete culinare, showbiz, vedete, sanatate, evenimente politice recente, are o vasta experienta redactionala, lucrand pentru proiecte majore in Romania ( andreilaslau.ro; sanatateinbucate.com, bucatarianoastra.online samd ). Specializată în continut video, a fost social media manager pe cele mai mari pagini de Facebook din Romania, generand continut valoros cu engagement masiv si milioane de vizualizari. A lucrat pe teme de alimentație, sănătate, știrile zilei, politică, naturiste.