Presedintele Klaus Iohannis a declarat, marti, ca dupa data de 15 mai, in functie de modul in care va arata situatia noilor infectari cu virusul SARS-Cov-2, putem vorbi de masuri de relaxare a restrictiilor.
Iohannis a spus ca este timpul sa ne gandim la ceea un plan de relaxare, insa doar atunci cand conditiile vor fi indeplinite.
„Acum este in vigoare un decret pentru starea de urgenta care se termina pe data de 15 mai. Deci dupa data de 15 mai, daca numarul de persoane infectate scade, daca numarul de decese in urma bolii scade, daca noi respectam cu totii masurile impuse de autoritati si lucrurile merg inspre bine, este clar ca putem sa intram atunci in faza de relaxare”, a spus presedintele.
Potrivit acestuia, relaxarea va fi facuta in pasi, nu va exista o relaxare dintr-odata, mai ales sa specialistii spun ca virusul nu va disparea.
Publicitate
„Trebuie sa continuam sa traim cu anumite restrictii. Aaceste chestiuni insa se hotarasc baza dovezilor stiintifice si medicale de catre politicieni de catre Guvern. Aceste chestiuni vor fi discutate in detaliu de catre Ministerul Sanatatii, cu cei care sunt efectiv implicati in gestionarea epidemiei. Aceste lucruri vor fi aduse la cunostinta publicului de catre autoritatile care se ocupa concret de aceste chestiuni, voi face eu declaratii, va face premierul declaratii, va face ministrul Sanatatii declaratii, va face ministrul de Interne, iar pe partea economica, unde iar se lucreaza pe un parchet de repornire a economiei, sigur, ministrul Economiei va face aceste declaratii”, a mai spus presedintele Romaniei.
De asemenea, presedintele a criticat un plan atribuit Institutului Matei Bals, care prevedea izolarea persoanelor de peste 65 de ani. El le-a transmis acestor persoane sa stea ”linistite”, pentru ca nimeni nu le va impune ”lucruri inumane”.
“Dragii mei, asa ceva nu se va intampla. Este inacceptabil. Noi traim intr-o societate libera, o societate care se protejeaza in cazul epidemiei, dar in niciun caz nu venim cu astfel de masuri totalitare, altfel nu as putea sa le spun. Persoanelor in varsta le spun: stati linistiti, nu vine nimeni sa va ia de acasa sa va duca in carantina, nu vine nimeni sa va impuna lucruri inumane. Atunci cand va fi nevoie vom veni si va vom explica despre ce masuri trebuie luate ca sa va protejati voi fata de aceasta boala, in niciun caz statul nu va veni sa impuna astfel de masuri inumane, care nici nu trebuie discutate intr-o societate din secolul XXI” – a spus Klaus Iohannis.
Nu in ultimul rand, Iohannis le-a multumit cetatenilor, autoritatilor si preotilor pentru modul in care au respectat recomandarile referitoare la distantarea sociala cu ocazia Sarbatorilor de Paste. Presedintele a multumit si medicilor pentru aceste eforturi si a condamnat cu fermitate manifestarile violente, ”putine, dar foarte vizibile” din aceste zile.
Publicitate
Comentariile sunt închise.