Reprezentantii Grupului de Comunicare Strategica au transmis, miercuri, ultimele recomandari pentru perioada Pastelui. Ei spun sa fie evitate zonele aglomerate, iar sarbatorile sa fie petrecute doar impreuna cu familia cu care se locuieste in mod obisnuit.
In privinta deplasarii la cumparaturi, GCS le transmite celor care au pana in 65 de ani sa incerce pe cat de mult posibil sa evite intervalul 11.00-13.00 pentru cumparaturi, pentru ca este extrem de important ca persoanele din grupele de varsta vulnerabile sa foloseasca acest interval ca sa-si achizitioneze alimentele necesare.
„Faceti o lista inainte de a pleca la cumparaturi pentru a limita cat mai mult timpul petrecut in magazine sau piete. Mergeti singur la cumparaturi daca este posibil si optati pentru un interval orar cu risc scazut de aglomeratie! Incercati sa-i ajutati pe cei varstnici sau vulnerabili din familie sau chiar pe vecinii dvs. din aceste categorii de risc. Mergeti dumneavoastra la cumparaturi pentru ei daca acest lucru este posibil. Folositi masca de protectie si, daca este posibil, manusi chirurgicale in timpul pe care il petreceti la cumparaturi”, transmit cei de la GCS.
Acestia recomanda in continuare evitarea aglomeratiilor de la raft sau cozile din piete
Publicitate
„Incercati tot timpul sa pastrati distanta fizica fata de alte persoane din magazin sau din piata. Evitati orice contact direct. Respectati indicatiile personalului din magazine sau din piete cu privire la distantarea fizica sau la limitarea numarului de persoane din incinta! Este preferabil sa optati pentru plata cu cardul pentru a nu intra in contact direct cu bancnote si monede. Apelati la cumparaturile online in masura in care aveti aceasta optiune! Este de preferat sa dezinfectati ambalajele produselor cumparate inainte de a le despacheta si sa spalati fructele si legumele inainte de a le depozita. Purtati cu dumneavoastra servetele nazale si dezinfectant pentru maini si folositi-le de fiecare data cand aveti nevoie”, mai spun cei de la GC.
Cei care au simptome de raceala usoara sau nu se simt bine, sunt sfatuiti sa evite sa mearga la cumparaturi sau in zone publice.
Spalatul mainilor imediat ce se intra in casa ramane valabil.
In privinta petrecerii sarbatorilor, reprezentantii GCS spun ca zilele de Paste ar trebui petrecute doar cu acei membri ai familiei impreuna cu care se locuieste in mod obisnuit.
Se vor evita deplasarile la rude, fie ca sunt in aceeasi localitate, fie ca locuiesc in alt oras/comuna.
Nu se fac vizite si nu se primesc musafiri in perioada sarbatorilor pascale chiar daca in alti ani se obisnuia acest lucru.
„Si in zilele de Paste, iesirile scurte sunt permise pentru activitati fizice individuale in proximitatea locuintei si pentru toate celelalte motive prevazute de ordonantele militare. Se mentine interdictia de a face gratare sau picnicuri in parcuri, paduri si orice alte zone publice”, potrivit GCS.
De asemenea, toate recomandarile anterioare privind distantarea sociala sunt mentinute si este extrem de important sa fie respectate pe deplin.
Publicitate