Alexandru Rafila, presedintele Societatii Romane de Microbiologie, a anuntat ca la sfarsitul lunii aprilie, in Romania vom avea 14.000 de cazuri de coronavirus.
Reprezentatul tarii noastre la Organizatia Mondiala a Sanatatii crede ca in luna mai vor putea fi relaxate restrictiile si situatia va reveni la normal.
“Nu pot sa stiu cand se va opri starea de urgenta, dar probabil ca vom mai avea de asteptat 2-3 saptamani pana vom ajunge la maximul numarului de cazuri noi. E important ca acest numar maxim sa nu creasca vertiginos, sa creasca la o valoare care sa permita asistenta medicala corespunzatoare in aceasta perioada.
Undeva in luna mai, sa se permita reluarea activitatilor. E absolut necesara si toata lumea isi doreste sa revina la o situatie cat de cat normala, chiar daca diferita de ceea ce am trait inainte. Pastrand aceasta distantare sociala, regulile igienice, cred ca putem incet-incet sa reluam activitatea economica. E imperios necesar sa ne gandim la modul in care vom functiona in perioada urmatoare”, a spus Rafila la Antena 3.
“Probabil ca spre sfarsitul lunii aprilie vom avea undeva spre 12 si 14.000 de cazuri noi, cu totul bineinteles, cumulativ. Important este ca numarul de cazuri noi inregistrate zilnic sa nu creasca foarte mult si nu la persoane care au boli cronice grave”, a adaugat Rafila.
Presedintele Societatii Romane de Microbiologie a mai spus ca ar trebui sa fim pregatiti cu o strategie pentru momentul in care vom putea relua activitatea economica, scrie observator.tv
Publicitate