ULTIMA ORA: Armata bulgara, mobilizata pe strazi pentru a pune in aplicare masurile impotriva COVID-19. Soldatii pot recurge si la forta fizica

Parlamentul bulgar a votat vineri, dupa o dezbatere aprinsa, o decizie care permite desfasurarea armatei pe strazi pentru a ajuta la punerea in aplicare a masurilor de combatere a coronavirusului, cu un mandat de a folosi forta fizica in cazul in care aceasta este absolut necesar, scrie digi24.ro. De asemenea, nimeni nu va putea parasi orasele Bulgariei fara un motiv intemeiat, incepand de sambata, iar persoanele cu varste de peste 60 de ani vor avea acces in magazine alimentare si farmacii numai intre orele 08:30 si 10:30.

Fortele armate vor fi mobilizate pentru a ajuta autoritatile civile in controlul asupra deplasarilor publice, avand permisiunea de a opri vehiculele si persoanele pana la sosirea politiei si au dreptul sa recurga la forta fizica daca se considera absolut necesar.

Aceasta decizie nu a fost luata usor, noteaza Reuters.

“Un virus nu poate fi doborat cu un pistol mitraliera”, a declarat Krum Zarkov, din partea Partidului Socialist de opozitie – unul dintre cei 55 de deputati care au votat impotriva desfasurarii armatei pe strazi. Zarkov a calificat masura drept neintemeiata, dar care a fost adoptata cu 89 de voturi pentru, 55 impotriva si doua abtineri.

Bulgaria restrictioneaza calatoriile intre orase

Agentii de politie, sprijiniti de soldati, vor permite intrarea si iesirea din orasele bulgare, inclusiv din capitala Sofia, numai personalului medical si acelor persoane care prezinta un document prin care atesta motivul deplasarii, semnat de angajator sau de medic, dupa caz, ori pentru revenirea la domiciliul permanent. Aceasta masura nu priveste insa si localitatile mai mici.

Parlamentul de la Sofia a votat vineri, dupa o dezbatere aprinsa, pentru mobilizarea armatei in vederea asistarii autoritatilor civile in aplicarea acestor restrictii.

Intre orele 08:30 si 10:30 accesul in magazine alimentare si farmacii va fi rezervat persoanelor cu varste peste 60 de ani, celelalte persoane avand acces in afara acestui interval orar.

Tot de sambata, parcurile din orasele bulgare vor fi inchise, cu un acces limitat pentru perioade scurte numai in cazul celor care-si plimba animalele de companie.

Intr-o conferinta de presa comuna, seful echipei de combatere a COVID-19, Vencislav Mutafchiyski, ministrul sanatatii, Kiril Ananiev, si cel de interne, Mladen Marinov, au precizat ca pentru aplicarea carantinei vor fi efectuate controale la punctele de intrare si iesire din Sofia si din celelalte orase.

Citeste si articolul :   Medic roman, mesaj transant in plina pandemie: "Ascunde-ti faptura intr-o camera si plangi, o perioada. Trece ingerul mortii pe strazi. Roaga-te sa nu-l ia pe al tau, pune-i lacat babei la usa, cearta-ti pruncul si inchide ferestrele lumii.

Masuri speciale sunt deja aplicate in mai multe orase in cartierele locuite de romi. Mii de romi bulgari au revenit recent din statele occidentale si exista temerea ca unii dintre ei ar fi putut contracta acolo coronavirusul, noteaza Reuters.

La Nova Zagora, Kazanluk si Sliven, unde locuiesc peste 50.000 de romi, autoritatile au instalat puncte de control pentru a nu permite iesirea romilor in grupuri mari. ”S-ar putea ca ei sa se simta discriminati, dar nu este nicidecum asa ceva. Nu acesta este scopul masurii”, a precizat in fata presei primarul orasului Nova Zagora, Nikolai Grozev.

Bulgaria avea vineri un bilant de 129 de cazuri de coronavirus confirmate si trei decese. Autoritatile de la Sofia au instituit starea de urgenta in tara, au inchis scolile, restaurantele si barurile si au interzis toate calatoriile de vacanta in strainatate si in tara pana in data de 13 aprilie.

Autor

Autor: Drimboi Camelia

Drimboi Camelia este redactor sef al ziarului online fabricatinromania.infoEditor cu mare experienta in alegerea celor mai bune stiri pentru cititori. Pasionata de astrologie, horoscop, bucatarie, retete culinare, showbiz, vedete, sanatate, evenimente politice recente, are o vasta experienta redactionala, lucrand pentru proiecte majore in Romania ( andreilaslau.ro; sanatateinbucate.com, bucatarianoastra.online samd ). Specializată în continut video, a fost social media manager pe cele mai mari pagini de Facebook din Romania, generand continut valoros cu engagement masiv si milioane de vizualizari. A lucrat pe teme de alimentație, sănătate, știrile zilei, politică, naturiste.